Irina Begu pierde cu Jelena Ostapenko, este oprită în turul 3 la Wimbledon

Andrei Năstase | 1 iulie 2022

Irina Begu începe bine, dar pierde ritmul cu Jelena Ostapenko, este învinsă în turul 3 la Wimbledon. A fost 3-6, 6-1 și 6-1 pentru favorita 12, care și-a ridicat brusc nivelul după pierderea primului set. Irina a atins turul 3 la Wimbledon pentru al doilea an consecutiv. Ea a mai jucat turul 3 aici și […]

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Irina Begu începe bine, dar pierde ritmul cu Jelena Ostapenko, este învinsă în turul 3 la Wimbledon. A fost 3-6, 6-1 și 6-1 pentru favorita 12, care și-a ridicat brusc nivelul după pierderea primului set.

Irina a atins turul 3 la Wimbledon pentru al doilea an consecutiv. Ea a mai jucat turul 3 aici și în 2015.

Așa cum știi, Irina a ajuns la Wimbledon fără să joace vreun turneu în cele câteva săptămâni de după frumosul ei parcurs de la Roland Garros – unde a făcut optimi de finală. Lipsa pregătirii pe iarbă nu s-a simțit în primele ei două meciuri de la All England Club, când a trecut repede de Gorgodze și de Cocciaretto, însă sarcina ei de azi a fost mai dificilă.

Pentru că după forma ei slabă din lunile martie și aprilie, Jelana Ostapenko și-a redescoperit dispoziția bună exact la țanc: ea a făcut finală (învinsă de Kvitova) la Eastbourne, săptămâna trecută, deci a ajuns la Wimbledon cu câteva meciuri bune pe iarbă.

Asta i-a dat probabil încredere, iar când joacă cu încredere, Jelena nu-i adversara pe care vrei să o vezi dincolo de fileu. Ea a lovit 74 de mingi direct câștigătoare în primele două meciuri de aici; 45 a avut doar cu Wickmayer, în turul precedent, un 6-2, 6-2 foarte scurt.

Așa că nimeni nu s-a mirat când Ostapenko a deschis meciul de azi cu un forehand câștigător. Cum altfel? A continuat cu un serviciu nereturnat și cu un rever câștigător, și-a ținut serviciul la zero, însă Irina nu s-a lăsat impresionată.

Ea câștigase ambele meciuri precedente cu Ostapenko, cel mai recent în 2018, pe zgura de la Madrid, așa că știa la ce să se aștepte azi: „Nu primești ritm, (Ostepenko) e o jucătoare care lovește în forță. N-o să fie un meci ușor, știu cum joacă. Cred că cel mai important este să fiu cât mai solidă și mai constantă în joc, să încerc să mă mișc cât pot de bine și să fiu puternică pe picioare. Și să servesc bine, evident”.

Irina a făcut asta în primul ei game de serviciu, a făcut apoi primul break al meciului, însă Ostapenko și l-a luat înapoi imediat. Apoi a salvat o nouă minge de break a Irinei, pentru a trece înainte la 3-2.

Startul acesta abrupt ne-a confirmat așteptările: știam că nu vom vedea prea multe schimburi mai lungi de patru lovituri; și că Irina va avea nevoie să lovească lung și ceva mai înalt, pentru a ieși din jocul fără gardă preferat de Ostapenko.

A făcut asta perfect în următoarele game-uri. A mișcat-o pe Ostapenko din mijlocul terenului, de unde-i place acesteia să dicteze, i-a trimis mai înalt pe forehand – unde Ostapenko are multă forță, dar mai puțină varietate – iar letona a început să lege erorile de pe partea asta.

Când Irina a făcut un nou break, pentru 4-3, adversara ei avea deja 12 greșeli neforțate. Și doar 8 winners, față de 7 pentru Irina.

Așa că Irina a continuat în aceeași notă, și confirmat break-ul și s-a grăbit apoi să închidă primul set: 6-3.

Au fost 30 de minute în care Irina Begu a arătat multă liniște, a fost sigură pe ce are de făcut și foarte precisă în execuția unui plan care nu-i deloc simplu.

Căci pe Ostapenko ești obligată să o scoți din ale ei – e prima condiție cu ea -, însă trebuie să știi când să o lași să greșească și când să-i iei (dacă poți) inițiativa. Or pentru asta trebuie să schimbi adesea direcția, tăria și efectele mingilor; numai așa o poți ține în dezechilibru pe Jelena, însă toate astea sunt greu de făcut în teren. Unde nu vrei și nu poți să stai prea mult pe gânduri: hai să-i dau acolo, hai să schimb asta și cealaltă.

Nu ai timp pentru așa ceva cu o adversară ca Ostapenko, care nu doar că-i foarte agresivă, dar se și mișcă repede între puncte, de parcă e mereu cu ochii pe ceas. Cu ea, totul se consumă repede. Și totul se poate schimba repede.

Am observat asta și-n debutul setului secund, când Irina a greșit mai des, n-a mai pus nici prima minge de serviciu în teren, n-a putut să deranjeze suficient de mult, iar Jelena a lovit mai des – și mult mai eficient – din zona de confort. Letona s-a dus iute la 4-1, cu două break-uri, și n-a întârziat să câștige setul al doilea (6-1) și să ne trimită în decisiv.

În pauza de vestiar luată de Irina, am avut timp să consultăm statistica setului secund: 10 winners și 5 unforced pentru Jelena, 5 winners și 10 unforced pentru Irina, care a fost parcă atrasă în jocul Jelenei.

Asta a devenit limpede când Ostepenko a făcut primul break din setul 3, înainte să-și ducă seria de game-uri consecutive la nouă: 3-0 în decisiv.

Irina a încercat să pună piciorul în prag aici. A început să joace din nou pe picioare, pentru a se energiza puțin, și-a ținut serviciul pentru 3-1, apoi a avut două șanse de re-break, anulate amândouă cu nonșalanță de Ostapenko.

Care n-a mai privit înapoi până la final, asigurându-se că termină și azi cu mai multe lovituri direct câștigătoare (28) decât greșeli neforțate (27). Când reușește asta, Jelena e greu de oprit.

Ea va juca în turul 4 cu câștigătoarea dintre Sakari și Maria.

Articol în curs de actualizare

https://twitter.com/Wimbledon/status/1542836747817701378?s=20&t=H6CsF6SavHAL2WsO7s7AEA


 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi