Irina Begu, după una dintre cele mai convingătoare victorii ale anului: „Noi, ca români, avem mentalitatea de a ne certa mereu. Or, ca sportiv, asta nu te mai ajută la un moment dat”

Treizecizero | 28 mai 2019

Ieșită din Top 100, Irina Begu răspunde cu o victorie la scor, o veste bună pentru ea după perioada mai puțin reușită din ultimele luni

Roland Garros este oferit de

Irina era foarte relaxată după victoria cu Lin Zhu, bucurându-se că a trecut repede și bine în niște condiții care au îngrijorat-o în primă fază:

„Un meci foarte bun, mă bucur că am reușit să termin în două seturi și în sub o oră. Ținând cont de condiții – frig, vânt, ploaie – oarecum mi-a adus aminte de meciul de la Nurnberg și mă speriasem un pic. Mă bucur că am reușit să aplic tactica și că a funcționat de la început până la sfârșit.” 

Proaspăt ieșită din Top 100 după câteva luni fragmentate de accidentări, Irina apreciază succesul: „Orice victorie e binevenită, cu atât mai mult în situația de față. Am nevoie de cât mai multe meciuri, am nevoie de cât mai multe victorii și sper ca de aici să încep să-mi clădesc din nou încrederea.”

Asta, după un an deloc simplu până acum, în care corpul ei a trebuit să suporte câteva accidentări:

„N-a fost un început de an ușor. În partea din Australia am avut meciuri bune și îmi pare rău că nu am reușit să fructific mai multe victorii; jocul era acolo. Au venit înfrângerile acelea de la Indian Wells și Miami care oarecum m-au dat înapoi, apoi a venit acea accidentare la genunchi de la Miami care m-a ținut 3 săptămâni departe de teren. Ulterior a venit și accidentarea de la gleznă, dar, per total, sunt fit, sunt sănătoasă acum, iar asta contează cel mai mult. Puncte, turnee sunt săptămână de săptămână.”

Irina e bine acum din punct de vedere fizic

„Fizic mă simt foarte bine și cred că am început să ajung la nivelul pe care îl aveam în urmă cu doi ani. Tenisistic, bineînțeles că am nevoie de câteva victorii, iar victoriile acelea mă vor ajuta să prind încredere și să joc mult mai relexată. Însă mă mișc bine, mă mișc fără să mă gândesc, atunci când trebuie să alerg la o scurtă sau nu, ceea ce contează foarte mult pentru mine acum. Și, v-am zis, orice victorie e importantă.” 

Dar ieșirea din Top 100 nu o mai stresează cum s-ar fi întâmplat în alte ocazii.

„Nu, pentru prima oară nu simt nicio presiune, iar asta oarecum mă sperie. În trecut, când mă apropiam de bariera aceea de 100… Ok, nu s-a mai întâmplat asta de 5 ani și am fost acolo constant, în clasament, în Top 50 era oarecum un loc sigur pentru mine.

Dar în momentul acesta nu simt nicio presiune și mai ales nu mai simt teama aceea pe care o aveam înainte: ‘aoleu, să nu ies din Top 100’. Și mă sperie un pic chestia asta (zâmbind). Dar probabil că experiența, maturizându-mă, îmi dau seama că punctele, clasamentul, ele vin și se duc. Ce e important e să fii sănătos. Apreciez mult mai mult acum când sunt sănătoasă; înainte mi se părea ceva absolut normal să particip la fiecare turneu. Așa că faptul că sunt aici, că pot să mă mișc cum trebuie fără să mă gândesc… pentru un sportiv asta e o relaxare. 

Încă nu sunt în stadiul acela în care să mă bucur cu totul, dar m-am maturizat mai mult.

Înainte mă gândeam: am puncte de apărat, iar mă duc… acum nu mă mai gândesc la asta,  și sper să mă ajute. Nu mai am așteptări, ceea ce îmi ia oarecum din presiune și sper să o țin așa cât mai mult.”

Irina crede că genul acesta de dificultate pe care o întâlnim la mai mulți sportivi și despre care îmi vorbea și Marius Copil ieri e caracteristică mediului de formare.

„Cred că noi oarecum noi ca români suntem un pic formați așa, avem mentalitatea asta de a pune presiune pe noi. De a ne certa foarte mult, de a fi foarte duri cu noi. Cred că e o mentalitate pe care o avem și care, la un moment dat, ca sportiv nu te ajută. Vine din educație, din tot ce te înconjoară. Și lucrurile astea nu te ajută ca sportiv.

În tenis ai mai multe săptămâni în care pierzi în primul tur decât turneele pe care le câștigi, așa că e important să accepți înfrângerile, să iei ce-i mai bun dintr-o înfrângere și să clădești de acolo. Lucru pe care înainte nu-l făceam și îmi era greu să-l fac. Nu că acum mi-ar fi mult mai ușor, adică, după o înfrângere…am nevoie de o oră ca să mă liniștesc  (râde). Încerc să progresez mereu, faptul că mai am câțiva ani de tenis, poate și asta contează.”

(din Paris – Adrian Țoca)  

Cum a fost meciul

Ajunsă la Roland Garros cu 8 înfrângeri în ultimele 12 meciuri jucate și ieșită din top 100 pentru prima dată din 2014, Irina Begu obține o victorie necesară și extrem de prețioasă, 6-1, 6-1 cu Lin Zhu. Este pentru a șasea oară în cariera Irinei când ajunge cel puțin în turul doi la Paris, turneul de Grand Slam la care a înregistrat cele mai bune rezultate.

Ani la rândul, acest segment de zgură europeană era, de regulă, o perioadă în care Irina excela. Dacă voiai să vezi cel mai bun tenis al ei, atunci tripla Madrid – Roma – Paris era soluția. Anul acesta, însă, n-a mai fost cazul. După mult timp, Irina nu a câștigat niciun meci pe tabloul principal al vreunui turneu pe zgură. În mare parte, problemele fizice cu care s-a confruntat de-a lungul acestui sezon (genunchi, gleznă, întindere de ligamente) au avut un cuvânt important de spus aici. S-a văzut limitată fizic, n-a putut juca la cel mai înalt nivel, n-a putut obține nici prea multe victorii, n-a putut aduna nici încredere. S-a învârtit în obișnuitul cerc vicios, atât de prezent în tenis.

De aceea, acest succes obținut în fața chinezoaicei Lin Zhu, o jucătoare mai bine clasată decât ea la acest moment (106 WTA), e important. Nu doar că oprește seria de înfrângeri de pe tablourile principale, dar e cea mai convingătoare victorie pe care o obține în acest sezon – lucru care contează. Uneori, o astfel de evoluție atât de fermă are rolul de a-i mai scutura pe jucători de mici dubii sau gânduri.

E adevărat că nici Lin Zhu n-a avut cea mai grozavă zi, dar nici n-a prea fost lăsată să schimbe ceva. Irina a fost prea hotărâtă și exactă astăzi, iar un aspect îmbucurător e că n-a existat vreo lovitură din jocul ei care să nu meargă: nu a înfruntat nicio minge de break, a pierdut doar 5 puncte cu serviciul, i-a lăsat adversarei doar 15 puncte, și, foarte important, a avut doar 5 erori neforțate. Nu se putea un start mai bun.  

Lucrurile se pot complica însă din turul următor. Pentru Irina urmează învingătoarea meciului Anett Kontaveit – Karolina Muchova. Cu niciuna dintre ele nu s-a mai întâlnit până acum, însă e de menționat că ambele jucătoare sunt periculoase: Anett Kontaveit e favorită 17, și are o finală jucată pe zgura de la Stuttgart; Karolina Muchova traversează cea mai bună perioada a carierei și vine după finala jucată în urmă cu câteva săptămâni la Praga. (Radu Marina)

https://twitter.com/WTARomania/status/1133315902261407744?s=20

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi