Irina Begu joacă din nou excelent, se califică în semifinale la St. Petersburg fără set pierdut!

Radu Marina | 11 februarie 2022

O săptămână de formă grozavă pentru Irina, care a cedat doar 16 game-uri în trei meciuri.

Irina Begu a continuat seria de formă excelentă la turneul WTA 500 din Rusia. Irina a eliminat-o pe Tereza Martincova, 6-4, 6-2, reușind astfel calificarea în prima ei semifinală a sezonului, respectiv prima ei semifinală WTA din august 2021 încoace, de la Cleveland Open, turneu unde a ajuns până în finală.

După victoriile cu Zhang Shuai și Petra Kvitova, Irina a continuat pe aceeași linie, arătându-se lucidă, inspirată și dominantă în fața unei jucătoare clasată pe locul 42 în această săptămână, în fața căreia pierduse întâlnirea anterioară.

După meciul bun de ieri făcut cu Petra Kvitova, Irina Begu continuă astfel săptămâna excelentă de la Sankt Petersburg cu o nouă evoluție solidă, aproape fără ezitări, în fața unei jucătoare care, asemănător Kvitovei, a mai învins-o în trecut. E o nouă revanșă pe care Begu o obține în același stil: dominând segmente bune de meci, arătând multă poftă de joc și reușind, constant, să își deschidă terenul cu lovitura de dreaptă.

În alte cuvinte, întreg jocul ei s-a legat iar atunci când se întâmplă asta, Irina chiar poate deveni o jucătoare greu de scos de pe teren; reverul în lung de linie poate face pagube serioase, serviciul kick ii aduce cu ușurință puncte ușoare, iar întreg jocul ei de pe linia de fund e pur și simplu solid și eficient atât în apărare cât și în atac. Își gândește atacurile, iese cu bine din poziții defensive grație acelor slice-uri de rever și construiește suficient de inteligent punctele cât să nu devină pasivă ori prea defensivă.

Cu Martincova, asemănător întâlnirii cu Kvitova, totul a mers în favoarea Irinei: nu și-a cedatserviciul, a câștigat peste 70% din punctele jucate cu primul serviciu, a servit șase ași și a profitat de absolut toate oportunitățile apărute în meci.

În primul set a făcut break-ul în game-ul șase și a fost suficient pentru a se impune. Iar setul doi l-a început și mai puternic, urcând rapid la 5-1, fără să dea prea multe șanse de revenire adversarei.

Irina a încheiat meciul cu 36 de lovituri direct câștigătoare și 25 de erori neforțate și a spus, la interviul de după meci, că e mulțumită că a făcut bine mai multe lucruri: „Am fost concentrată, calmă, am putut juca agresiv și cu spin, am servit foarte bine azi, cred că toate astea au contribuit puțin la această victorie”.

E o săptămână de formă grozavă pentru Irina, care a cedat doar 16 game-uri în tot turneul.

În semifinale, Irina o va întâlni pe favorita 1, Maria Sakkari, care a eliminat-o pe belgianca Elise Mertens. Cu Sakkari, Irina s-a întâlnit până acum de două ori (1-1 la întâlnirile directe).

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Wimbledon confirm that top seed Iga Swiatek will open play on Centre Court on Tuesday.

73.3 per cent voted for Simona Halep in the poll below but organisers noted that she withdrew from her semi-final in Bad Homburg today citing a neck injury. https://t.co/j62v08b0RI