Între a fi undeva și a nu fi nicăieri… Djokovic salvează încă o dată mingi de meci consecutive, în drum spre o victorie care i-a rupt sufletul lui Monfils

Treizecizero | 28 februarie 2020

A câta oară sfidează Nole înfrângerea, privind-o direct în ochii ei reci cu o uitătură chiar mai înspăimântătoare? Am pierdut șirul cu toții. A devenit ceva atât de firesc, încât nimeni nu se mai miră.

Fiecare jucător are, foarte probabil, meciuri pe care și-ar dori să le poată rejuca. Dacă Gael Monfils are o astfel de listă, semifinala de la Dubai cu Novak Djokovic trebuie că intră direct undeva la vârful ei. Învins în toate cele 16 întâlniri directe anterioare de supercampionul sârb, Gael s-a adus într-o situație ideală în tiebreak-ul setului secund: trei mingi de meci la rând, două dintre ele pe propriul serviciu.

Însă nimic nu i-a mai mers din acel moment: francezul n-a mai găsit un serviciu întâi util nici să-l pice cu ceară. A jucat toate cele trei puncte ezitant, reținut, parcă uluit și înspăimântat de oportunitatea care i se ivise în față. Mingile de meci au venit și s-au dus, iar curând Nole avea a șaptea minge de set. Anterior în set, Gael făcuse o treabă excelentă, găsind de fiecare dată o soluție la asediul de final de set doi al lui Djokovic și la toate mingile de set pe care asediul în cauză le-a presupus: ba o scurtă incredibil de curajoasă deghizată perfect, ba câteva raliuri sufocante, asemănătoare cu o trântă pe o frânghie suspendată în gol, ba un winner de te miri unde, ba un serviciu câștigător.

Ironic, la această a șaptea minge de set, Monfils a găsit serviciul bombă care absentase înainte, și a putut prelungi astfel drama încă puțin. Nu mult. La a opta minge de set, presiunea imensă l-a sufocat pe Monf, care, distras de o mișcare a cuiva din spatele lui, a făcut o dublă și a predat setul. Decisivul, firește, n-a mai avut niciun istoric, pentru că toată energia a părăsit corpul lui Monfils după acel tiebreak pierdut dramatic, iar Novak Djokovic a câștigat, 2-6, 7-6 (8), 6-1, o luptă superbă. A anulat, astfel, poate cea mai bună șansă a lui Monfils de a obține o victorie în fața sârbului, în vreme ce, pe toate meridianele, fanii tenisului s-au grăbit să spună eternul clișeu: „Vezi, de asta Big 3…”. Atâta doar că nu e clișeu dacă e adevărat.

Problema francezului e că de data asta chiar merita victoria. A nu se înțelege că Novak n-a meritat, la rându-i, acest succes – a câta oară când Nole sfidează înfrângerea, privind-o direct în ochii ei reci cu o uitătură chiar mai înspăimântătoare? Am pierdut șirul cu toții. A devenit ceva atât de firesc, încât nimeni nu se mai miră. Probabil că toți ne-am gândit, când Gael servea la 6-3, că, ok, știm ce urmează. E un compliment uriaș pentru Djokovic faptul că revenirile lui de la mingi de meci, fie că se întâmplă în finale de Wimbledon sau în semifinale de Dubai, ajung să nu mai șocheze. A fost business as usual din partea lui: când lucrurile deveniseră tare încurcate în setul al doilea, pur și simplu a refuzat să piardă. E o sintagmă mai complicată de atât, compusă din mii și mii de elemente, unele nevăzute ochiului liber, altele știute de toată lumea. Novak a câștigat finalmente fără să fi jucat tenisul lui cel mai bun azi, ceea ce e și o veste bună, și o veste rea pentru el. Vestea rea fiind că Monfils a oferit o potențială rețetă pentru a-l pune în dificultate pe sârb, respectiv a reamintit circuitului că nu e cazul să se predea în fața vârtejului pe care l-a stârnit iarăși Nole în acest start de an.

Simona

Revenind, Monf merita să câștige. Pentru cum a stat în schimburile de pe rever și pentru nonșalanța cu care a schimbat adesea direcția, năucindu-l pe Novak cu mingi câștigătoare în lung de linie când se aștepta mai puțin. Pentru curajul de a-l ataca pe Nole și pentru riscurile asumate, asta în loc să stea în așteptare inofensiv, așa cum obișnuia să facă prea des în meciurile lor anterioare: Monfils a terminat meciul cu 32 de lovituri direct câștigătoare și a adunat doar 8 puncte mai puțin decât adversarul său, în condițiile unui set trei atât de dezechilibrat. Și mai merita chiar (sau mai ales) și pentru profesionalismul aproape neobișnuit cu care a abordat acest început de sezon. Poate a scăpat neobservat, dar – lucru nemaiîntâlnit în cariera lui Monf – nu doar că și-a apărat un titlu anul acesta, dar a câștigat și două la rând, în săptămâni consecutive, la Montpellier și la Rotterdam. Setul acela al doilea de azi a fost primul pierdut de el după 25 de seturi câștigate la rând.

Monfils a vorbit de câteva ori în ultima vreme despre faptul că-și dorește să facă tot ce poate ca să câștige un Slam, lăsând de înțeles că e conștient de cât de absurd poate suna unora misiunea sa. Sună ca o trezire (aproape întârziată) la realitate pentru unul dintre jucătorii din circuit cei mai înzestrați, întâi fizic, dar și tehnic. Au mai fost alerte-Monfils-joacă-bine în trecut, dar de data asta Gael nu mai poate fi condamnat de nimeni: face tot ce poate ca să-și maximizeze jocul și rezultatele.

Spre binele său, Gael ar fi ideal să uite cum s-a terminat meciul de azi și să-și amintească până la 6-3 în tiebreak, moment până în care a fost cel mai bun de pe teren și a făcut unul din cele mai bune meciuri ale carierei sale, dominându-l o vreme pe un Djokovic aflat, la rându-i, într-o formă grozavă. Circuitul ar avea de câștigat.

Restul meciului? Între a fi undeva și a nu fi nicăieri e o distanță atât de mică în tenis încât uneori îți vine să zici că e un sport nedrept. Dar e drept.

Nu l-ar condamna cineva pe Nole dacă ar fi așteptat un trofeu după un astfel de meci. Novak n-a terminat însă munca grea: în finală se vede cu Stefanos Tsitsipas, cel care, asemenea lui Nole și lui Gael, operează cu o serie de victorii care a crescut frumos.

După un început șters de an, cu rateuri în Australia și la Rotterdam, grecul și-a recăpătat treptat încrederea. A apărat titlul la Marseille și a navigat bine pe un traseu greu la Dubai. Cu Struff, în sferturi, i-a fost cel mai greu: germanul efectiv a distrus mingile săptămâna asta, așa de tare a lovit. Tsitsipas are 2-2 cu Djokovic și va intra la ora meciului convins că poate câștiga, ceea ce în mod evident Gael n-a avut nici în ceasul al treișpelea. Asta ar putea să conteze, dacă se va ajunge într-un moment în care va fi nevoie să conteze.

Pe cât de invincibil pare Djokovic, finala se joacă. Nu e Slam, se joacă în zile consecutive, iar Novak, deși rămâne cel mai bun din lume (și) la capitolul ăsta, a mai scăzut un pic, aproape insesizabil ochiului, la nivel de rezistență. Astfel de combinații de meciuri, în care cineva precum Monfils îl chinuie strașnic într-o zi, iar altcineva precum Tsitsipas vine să încerce să termine treaba a doua zi, au mai avut succes în trecut, în turneele în care se joacă 2/3 seturi. De văzut cum va gestiona Nole de data asta.

În vremea asta, în Acapulco, Rafael Nadal adună încredere și victorii, în perspectiva sezonului de Indian Wells și zgură, unde va încerca să țină aproape de Nole în clasament. Scăpat de grija lui Kyrgios anul acesta, Rafa se duelează în sferturi cu Grigor Dimitrov, care i l-a îndepărtat din cale și pe Stan Wawrinka.

Iar paralel cu duelul dintre Djokovic și Monfils, la Doha s-a jucat un nou episod al uneia dintre rivalitățile elegante din WTA: după patru înfrângeri consecutive la Ashleigh Barty, cea mai recentă luna trecută, la Australian Open, Petra Kvitova a profitat de forma bună pe care o prinde iar la Doha (10 victorii la rând), pentru a câștiga în trei seturi cu liderul mondial. Petra se pregătește de finala cu Aryna Sabalenka, după un alt meci bun, cum au fost o mulțime în această lună februarie. Poate că mizele au fost mai mici, dar nivelul a fost excelent, iar privitorii au avut doar de câștigat din această lună.

Îți place?
Cele mai noi

Semifinalele de la Roma:

Simona Halep - Garbine Muguruza, Marketa Vondrousova - Karolina Pliskova.

Novak Djokovic - Casper Ruud, Denis Shapovalov - Diego Schwartzman.