Încă un titlu pentru Swiatek, un alt pas înainte pentru tânărul Alcaraz. Și o rară finală pierdută de Nole

Radu Marina | 24 aprilie 2022

Iga Swiatak rămâne neînvinsă, triumfă și la Stuttgart Iga Swiatek, liderul mondial al circuitului WTA, nu se mai oprește din câștigat. Poloneza a obținut al patrulea trofeu consecutiv și a ajuns la 23 de victorii la rând, după ce nu i-a dat absolut nicio șansă Arynei Sabalanek în finala turneului de la Stuttgart (WTA 500). […]

Iga Swiatak rămâne neînvinsă, triumfă și la Stuttgart

Iga Swiatek, liderul mondial al circuitului WTA, nu se mai oprește din câștigat. Poloneza a obținut al patrulea trofeu consecutiv și a ajuns la 23 de victorii la rând, după ce nu i-a dat absolut nicio șansă Arynei Sabalanek în finala turneului de la Stuttgart (WTA 500).

A fost 6-2, 6-2 pentru Iga, într-un meci pe care l-a dominat cap-coadă și unde nu și-a pierdut serviciul niciodată. Cu acest al șaptelea titlu al carierei, Iga și-a consolidat și statutul de lider mondial.

Cu excepția meciului din semifinale, cu Liudmila Samsonova, despre care a declarat că nu știe cum a putut reveni (6-7, 6-4, 7-5), Iga nu a pierdut în restul meciurilor mai mult de patru game-uri pe set. În drumul către trofeu, ea a trecut de Eva Lys (6-1, 6-1), de Emma Răducanu (6-4, 6-4) și acum Aryna Sabalenka (6-2, 6-2). 

De altfel, Swiatek a câștigat ultimele șapte finale în care a fost implicată; și a făcut-o fără să fi pierdut mai mult de patru game-uri pe set. 

Cu acest trofeu, Iga devine prima jucătoarecare ajunsă deja la 30 de victorii în 2022 (și doar trei înfrângeri) și e de urmărit cum va continua sezonul ei de zgură, aceasta fiind și suprafața ei preferată, respectiv suprafața care i-a adus primul Grand Slam. 

Cât despre Sabalenka, această finală e o gură importantă de oxigen pentru ea. După un început de sezon dezastruos, revenirea într-o finală WTA (după o pauză de un an de zile de la precedenta) e un prim pas important spre revenirea ei la forma obișnuită – mai ales având în vedere traseul ei la Stuttgart, unde a trecut de Bianca Andreescu, Anett Kontaveit și Paula Badosa. 

În celălalt turneu WTA desfășurat săptămâna aceasta, la Istanbul, Anastasia Potapova a câștigat primul ei trofeu WTA, după o victorie categorică în fața Veronikăi Kudermetova, 6-3, 6-1. Potapova, care pierduse ambele finale jucate până acum, a fost impecabilă întreaga săptămână în Turcia. Rusoaica, care va reveni în top 100 de luni,  le-a învins clar pe Nijola Bartunkova (6-1, 6-4), Petra Martic (6-2, 6-3), Sara Sorribes Tormo (6-2, 6-2), Yulia Putintseva (2-6, 6-2, 6-2) și Veronika Kudermetova (6-3, 6-1). 

Carlos Alcaraz continuă să impresioneze, câștigă la Barcelona

Începând de luni, Carlos Alcaraz va fi cel mai tânăr jucător din 2005 încoace (de la Rafael Nadal) care va debuta în top 10 ATP. Această performanță extraordinară vine la pachet cu al treilea titlu ATP al sezonului, după victoria scurtă și fără dubii din finala turneului de la Barcelona (ATP 500) cu Pablo Carreno-Busta. Alcaraz s-a impus 6-3, 6-2 în fața lui Carreno-Busta și a devenit unul dintre cei mai tineri campioni de la Barcelona. 

Că spaniolul a câștigat titlul de la Barcelona după două victorii obținute în aceeași zi, asta e cu atât mai special. Mai ales că duminică, în prima parte a zilei, Alcaraz a avut nevoie de mai bine de trei ore de joc pentru a-l depăși pe Alex de Minaur, salvând și două mingi de meci. Iar câteva ore mai târziu s-a întors pe teren și nu i-a dat nicio șansă lui Carreno Busta. 

În urmă cu fix 17 ani, Rafael Nadal intra în top 10 după titlul cucerit la Barcelona. 17 ani mai târziu, pe arena care acum îi poartă numele, un alt spaniol reușește această performanță. 

Novak Djokovic se luptă, dar nu rezistă. Andrey Rublev e noul campion al turneului de la Belgrad

Andrey Rublev l-a învins în trei seturi, 6-2, 6-7, 6-0 în finala turneului de la Belgrad (ATP 250) pe Novak Djokovic, care s-a chinuit să reziste fizic, a revenit pentru al patrulea meci consecutiv de la 0-1 la seturi, dar n-a mai avut resurse pentru setul decisiv. Djokovic a terminat finala epuziat, dar probabil mulțumit că într-un asemenea context, în care Belgrad este doar al treilea lui turneu în 2022, a legat câteva victorii. Pentru el, asta trebuie să fie îmbucurător. Dar cum va arăta parcursul lui în sezonul de zgură? Asta rămâne deocamdată o necunoscută: e greu de spus dacă lunga pauză din startul sezonului poate fi recuperată în următoare săptămâni.

În ce-l privește, Rublev a câștigat la Belgrad al treilea lui titlu al sezonului, după Dubai și Marseille, și al 11-lea al carierei.

După eliminările premature de la Miami și Montecarlo, unde a fost eliminat în primul tur și turul doi, rusul a început sezonul de zgură cu un titlu important, după victorii cu Jiri Lehecka, Taro Daniel, Fabio Fognini și Novak Djokovic. Victoria cu Djokovic din finală este prima pe care Rublev a obținut-o în fața unui lider mondial. 


Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi