Încă e primăvară în Roger! Federer revine spectaculos cu Delpo, se califică în semifinale, îl primește pe Rafa

Roger Federer a revenit de la un set dezavantaj și de la un break handicap în seturile doi și trei ale meciului cu Juan Martin Del Potro și s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor, unde îl va reîntâlni pe Rafa Nadal, duminică, de la ora 16:00, ora României. Cealaltă semifinală, cea dintre Novak Djokovic (cel care a ajuns la 20 de victorii consecutive, după victoria cu Richard Gasquet) și Stanislas Wawrinka, se va juca duminică seara, de la ora 22:00, ora României.

Ca orice petrecere bună, meciul a început cu o întârziere de câteva minute, asta pentru că Rafa Nadal a primit, într-o festivitate aclamată la scenă deschisă, trofeul pentru primul loc la finalul sezonului, plus cupa pentru cel mai bun comeback al anului. Cumva potrivit timingul, pentru că Rafa îl aștepta odihnit la cotitură pe învingătorul dintre Roger și Delpo. Apoi, însuși Federer a întârziat la meci: elvețianul și-a făcut apariția pe teren abia când scorul era deja 5-1 pentru Del Potro. Serios acum, trebuie că Fed și-a trimis în loc varianta înnegurată și nesigură pentru startul meciului. După atâta experiență căpătată în ultimele trei săptămâni, pesemne că Delpo știa bine la ce să se aștepte, așa că argentinianul și-a ales primirea la tragerea la sorți. Cu folos, pentru că Federer și-a cedat prompt serviciul. Câteva game-uri mai târziu, Federer a făcut plocon un avantaj de 40-0, pierzând alt serviciu cu „temenelele” de rigoare: mișcare lentă, timing prost, și, mai ales, body language negativ. Iar scuturările repetate ale capului, apărute încă din game-ul doi, n-aveau cum să fie un semn bun. Dacă îl urmărești cu atenție pe Federer, știi când fumegă pe interior, chit că face o treabă grozavă în a ascunde asta, aproape fără să lase indicii. „Aproape”, pentru că ele sunt totuși acolo, discrete; Roger le lasă înșirate pe jos, ca și cum ar vrea să i se dea de urmă, dar nu de oricine, ci doar de cei care fac suficient efort să-l înțeleagă. Iar dacă semnele despre când fierbe Federer ar înghiți singure un articol întreg, e suficient să amintesc un semn al neîncrederii care l-a înghițit în startul meciului pe elvețian. Open court, minge pe centru, Federer urcă, timp berechet, Del Potro, prins într-o poziție instabilă; cu alte cuvinte, șansă de winner. Reacția elvețianului? Un forehand prea scurt, însoțit de un icnet nenecesar, al cărui rol era să „încurajeze” execuția. Del Potro a răspuns cu adâncime, obținând o eroare neforțată. S-a făcut repede 5-1, dar nu e ca și cum numai falsul Roger, sosia cu program atât de încărcat în 2013, ar fi contribuit la asta. Delpo a fost peste măsură de agresiv în începutul meciului, dominând cu dreapta și forțând cu folos retur după retur. La 5-1 însă, a apărut și Federer pe teren, stârnind brusc o serie de 12 puncte din 13 posibile, cu care s-a apropiat la 5-4, ba chiar a avut două șanse de dublu rebreak. Drop shots, servicii autoritare, slice backhands, veniri la fileu și mult mai multă convingere. Genul de atitudine pe care fanii lui și-ar fi dorit s-o vadă într-un potențial ultim meci al anului, cu o miză atât de mare pe masă. Într-un final de set dintr-o dată foarte intens, Juan Martin s-a scos din înghesuială cu serviciul și a băgat setul în traistă. Jumătate de drum fusese făcut. Și încă un semn încurajator pentru argentinian: în cele trei victorii succesive pe indoor obținute contra lui RF în ultimul an, Delpo câștigase mereu primul set.

 

La acel punct, Federer avea două feluri în care să înțeleagă și să interpreteze revirimentul din finalul primului set: fie să-l folosească drept trambulină pentru tradiționala-i accelerare din setul doi după ce-l pierde pe primul, fie să se frustreze că n-a avut ocazia să-l ducă la bun sfârșit. Cumva previzibil, a ales a doua variantă, producând din senin alt game păcătos pe serviciu, genul de tenis Federer 2013, întunecat adică. La acel moment, nimic nu mai părea să lucreze în favoarea lui. Delpo era la trei servicii decente distanță de un rezultat altminteri normal. El era favoritul, el era în control, el era mai în formă, și totuși, el a fost cel care a clacat, întorcându-i favoarea amicului său cu un serviciu dat cadou. Cu echilibrul restabilit și cu tribunele înțesate de roșu și abia potolindu-și bătăile inimii, Federer a îndreptat corabia, scuturându-și jocul de nervi și înseninându-se de la un game la altul. Tot el a devenit, treptat, jucătorul mai activ pe serviciul advers, bătând cu putere la ușa unui alt break, dar forța brută dezvoltată de Delpo a ținut zăvorul bine tras. În aceste condiții, s-a intrat în tiebreak, unde Federer a fost jucătorul mai inspirat, mai dispus să atace, mai intens. A fost acel Federer care, ani la rândul, și-a ridicat în momentele cheie nivelul mai sus decât putea atinge adversarul său. E greu de descris în ce fel a reacționat tribuna când setul doi s-a dus, în sfârșit, în contul elvețianului, însă, cumva, era clar că meciul nu e nici pe departe gata. Simpla lectură a ultimelor șase rezultate directe era suficientă ca să anunțe finalul: complicat, tensionat, în dubiu.

Plecat la vestiare în pauza dintre seturi, Federer a făcut, pesemne, iar rocadă cu copia sa palidă. A pierdut serviciul, și din nou Del Potro era la trei holduri distanță de o victorie. Scenariul era deja previzibil. Ca și în finala de la Basel, ca și în cele două meciuri cu Djokovic, Federer urma să piardă pe mâna condiției fizice precare. A neîncrederii, a vitezei în minus. Ar fi fost un final adecvat pentru 2013. Cum altfel se putea termina acest sezon horror decât printr-o înfrângere în care Federer a arătat doar mici fragmente din ce poate, după care a acceptat resemnat înfrângerea? Ei bine, nu. Întâi au apărut semne elocvente în ce-l privește pe Delpo, care a sacrificat câteva retururi nenecesare, bubuite mult în aut. Am interpretat asta drept un suflu pierdut. Ceva intrase în mintea argentinianului și nu-i dădea pace. Ca paranteză, după meci, bietul Delpo a povestit cum a vrut să-și rupă o rachetă, dar nu mai avea decât două dintr-un stoc pregătit pentru el (probleme contractuale nerezolvate cu Wilson). Dar nu Juan i-a făcut cadou reintrarea în meci lui Roger, nu. De data asta, Federer, cu toate păcatele lui de anul acesta, și-a câștigat-o singur. Întâi cu defensiva. Sau ar trebui să-i zic Fedensivă. (De) la 3-1, el a salvat câteva mingi de excepție, apoi, împreună cu Delpo, a produs cel mai bun punct al meciului și printre cele mai bune ale turneului, un rally fabulos la 3-1, 40-40, pe care argentinianul l-a terminat, exasperat, cu un forehand abandonat în out. A rezultat o minge de break, ratată de Federer cu un forehand corect gândit, dar aterizat milimetric în out, care a reamintit de FH-ul cu care a irosit mingea de break din primul set cu Djokovic, la 4-4 în primul set. Două puncte mai târziu, Federer obținea însă break-ul, după ce a rezista mai bine altui rally excelent. L-a consolidat cu un serviciu cu emoții, salutat de o Mirka aproape transfigurată și de un public extaziat, urmărind meciul de pe marginea scaunelor. Alte câteva game-uri mai târziu, alte câteva puncte excepționale mai târziu (cum ar fi cel cu tweener din game-ul 7), elvețianul s-a năpustit, la 5-5, pe serviciul lui Juan, obținând break-ul izbăvitor. O înfrângere dezolantă pentru Delpo: a avut șanse, a avut argumente, dar n-a avut forța mentală să ducă treaba la capăt.

Dacă mai contează sau nu, Federer încheie anul cu un joc mult mai aproape de nivelul său real. Încheie anul arătând un pic de nerv. Descătușarea lui de la final, când s-a lovit în piept oarecum în stilul Monfils, spune restul poveștii. Dacă a fost sau nu victoria pe care o intuiam cu săptămâni în urmă, acel meci câștigat cu emoții, cu revenire, cu efort, cu apărare, contra unui adversar de top, genul de triumf de care avea nevoie ca să se descătușeze, vom afla curând. Dar, pentru toate criticile pe care poate și le-a meritat anul acesta, e momentul, câteva ore, pentru laude. 

Ce urmează? O semifinală de vis cu Rafa Nadal, iar timing-ul n-ar fi putut fi mai interesant. Pe de o parte, Rafa tocmai ce a primit trofeul de lider și probabil că simte că n-a avut niciodată o șansă mai bună să câștige, în sfârșit, Turneul Campionilor. Sezonul lui a fost excepțional, iar al lui Roger n-a fost. Pe de altă parte, dacă mai există vreun loc și moment în care Federer să-și dorească să dea peste Rafa, atunci acela este Londra 2013. Indoor. Ultimul bastion, alături de iarbă, în care are o superioritate față de Nadal. Fără presiune prea mare, pentru că puțini se așteaptă de la el să și câștige. La Turneul Campionilor, în ale cărui semifinale ajunge pentru a 11-a oară din 12 participări, Federer și-a învins marele rival de 4 ori din 4 meciuri, iar ultima oară când s-au văzut aici, i-a luat un set la zero. Iar în Londra, orașul atâtor triumfuri mari pentru elvețian, l-a învins pe Rafa de patru ori din cinci meciuri. 

Pregătiți-vă. O2 va lua foc duminică după-amiaza. O să merite. 

Federer: „Văd lumina de la capătul tunelului”

La conferința de presă, elvețianul a spus că e potrivit să privească meciul cu Nadal din postura de outsider: „Încep să văd lumina de la finalul tunelului. Mai sunt încă două meciuri, e timpul pentru un ultim asalt pe anul acesta, trebuie să am mindset-ul potrivit. Poate că voi juca fără atât de multă presiune comparativ cu ultimele meciuri cu el. Simt că trebuie să văd lucrurile din perspectiva unui outsider, dat fiind anul pe care l-am avut eu, anul pe care l-a avut el. Obiectivul meu este mereu să câștig fiecare turneu, dar a trebuit să fiu un pic mai realist în ultimele săptămâni, să înțeleg că uneori e nevoie să legi câteva victorii. Poate eliberarea asta de presiune e ceea ce am nevoie mâine. N-o să fie mari surprize, ne cunoaștem bine, el o să facă lucrurile pe care le face bine, eu o să fac lucrurile pe care le fac bine. Să sperăm că lucrurile vor merge bine pentru mine. Dacă nu, el va fi meritat. A avut un sezon minunat”. 

 Federer – Nadal, pe scurt

S-au întâlnit în total de 31 de ori, Rafa conducând cu 21-10. Anul acesta au mai jucat trei meciuri, toate câștigate de spaniol, în sferturi la Indian Wells, în finală la Roma și în sferturi la Cincinnati, ultimul fiind și singurul în care Federer a câștigat un set. La Turneul Campionilor, însă, Federer deține supremația, conducând cu 4-0, și un singur set pierdut din cele nouă jucate. Federer are șase titluri la acest turneu și încearcă să se califice pentru a noua sa finală (din 12 participări). Cu un record de 74-6 în 2013, Nadal încearcă să se califice în a doua sa finală la Londra, după cea pierdută cu Federer, în 2010. Istoria completă a rivalității celor doi poate fi citită, cu lux de detalii, AICI. 

Federer – Del Potro, hotshot

Declarații Federer

Declarații Del Potro

Highlights Federer – Del Potro

Teaser Federer – Nadal