Înapoi ca și cum nici n-au lipsit: Nadal, Raducanu, Osaka revin în circuit cu victorii

Treizecizero | 2 ianuarie 2024

Cei trei campioni de Grand Slam au lăsat în urmă cu bine absențe îndelungate.

Nadal vs Thiem, în Australia. Pare business as usual. Pentru cineva care nu a urmărit deloc atent ultimii ani în circuit ar fi putut să pară un meci normal, între doi campioni de Grand Slam și protagoniști ai unor dueluri spectaculoase, cum ar fi, bunăoară, sfertul de la AO 2020, când Domi i-a luat lui Nadal trei tiebreak-uri, eliminându-l în sferturi.

Dar n-a fost un meci oarecare, ci unul cu o încărcătură specială pentru Rafa, care și-a făcut revenirea în circuit, la Brisbane, după un an de absență, griji și șoapte tot mai insistente legate de o retragere ce a părut iminentă, și aproape confirmată de acea conferință de presă tristă din primăvara anului trecut.

349 de zile de la ultimul meci de simplu, iată-l înapoi pe Rafa pentru încă una din revenirile lui epice, parcă în ciuda firii, cu care continuă să-i contrazică pe medici. Unul dintre marii atleți ai timpurilor noastre vrea să-și facă ieșirea din scenă așa cum vrea el – așa cum ar merita fiecare campion, de altfel.

Începutul a fost încurajator, dus la capăt cu bine, fără probleme medicale de vreun fel. Poate a ajutat să aibă dincolo de fileu o figură cu care există o istorie, un confort al schimburilor, al dinamicii de pe teren. Thiem, la rându-i angajat tot într-un fel de comeback, doar că unul de altă natură, nu a avut suficient să strice sărbătoarea lui Rafa, care a câștigat în două seturi, 7-5, 6-1, strecurând expert break-uri la sfârșitul unui prim set strâns, și imediat după aceea, în startul celui secund, profitând – specialitatea casei – de scăderea inevitabilă de intensitate și convingere care apare după pierderea unui set atât de echilibrat.

„Azi e o zi emoționantă și importantă pentru mine, după poate unul dintre cei mai grei ani ai carierei. Să am ocazia de a reveni după un an, să fiu iar în fața unui public minunat și să joc la un nivel foarte pozitiv e ceva ce mă face foarte mândru, pentru mine, pentru echipă și pentru familie, cu toții fiind acolo, lângă mine, fiecare zi din acest ultim an”.

Victoria, dar mai ales revenirea pozitivă reușită de Rafa a adus o energie excelentă startului de sezon. Circuitul avea, probabil, nevoie de vești bune, și s-au tot adunat în aceste prime ore ale lui 2024.

Naomi Osaka a debutat și ea cu victorie, tot la Brisbane, cu o zi înaintea lui Nadal. Întoarsă în circuit ca mamă, după 15 luni de absență, japoneza a bătut-o pe Tamara Korpatsch, etalând câteva dintre loviturile care au ajutat-o să câștige patru titluri de Grand Slam pe hard, și care, probabil, o vor readuce în linia favoritelor pentru un altul. „Am fost super emoționată tot timpul, o parte din mine simțea că Shai (fetița ei) mă urmărește. Voiam să fac bine pentru ea”.

Iar marți, o altă campioană de Grand Slam s-a întors și ea cu bine după o absență de opt luni ce a implicat operație și o recuperare complicată.

Din păcate pentru noi, revenirea Emmei Raducanu a fost făcută în detrimentul lui Gabi Ruse, adversara aleasă de sorți pentru britanică în primul tur la Auckland. În ciuda unui comeback solid în setul al treilea, Gabi, care a salvat trei mingi de meci, nu a putut să o oprească pe Emma, nici să spargă gheața pentru românce în noul an pe tablourile principale: 6-3, 4-6, 7-5. Gabi venise pe tablou din calificări, după două victorii cu Niemeier și Danilina.

Emma nu putea fi mai fericită, de înțeles după atâtea luni grele. „E dificil după o absență așa lungă. Dar sunt recunoscătoare că sunt sănătoasă. Sunt recunoscătoare să mă pot mișca cum vreau, și nu să fiu căzută la pat sau dependentă de un scaun cu rotile. E minunat să fiu aici și să pot juca, sunt cu adevărat fericită”, a spus Raducanu, care i-a lăsat un mesaj frumos Gabrielei și în social media, spunând că e mereu greu să joace contra unei prietene și că respectă competitivitatea acesteia.

Au trecut doar două zile, iar turul și-a recâștigat trei campioni de Grand Slam, unul dintre ei, legendar de-a dreptul. 2024 a început cum trebuie.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi