Horia Tecău e campion la Wimbledon! Primul Grand Slam de dublu pentru Horia!

Camelia Butuligă | 11 iulie 2015

Horia Tecău și Jean Julien Rojer i-au învins în finală pe Murray/Peers. Horia devine al doilea român câştigător la Wimbledon la dublu masculin, după Ilie Năstase, în 1973

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Horia Tecău și Jean Julien Rojer sunt noii campioni de dubu de la Wimbledon! După trei finale pierdute la turneul londonez, Horia Tecău se încoronează campion la cel mai prestigios turneu de tenis din lume. Este vârful carierei lui Horia și încă un moment de strălucire pe care îl trăiește tenisul românesc. 

Omogenitatea despre care vorbeam că ar fi calitatea cea mai evidentă a perechii Tecău / Rojer se manifestă atât în stilurile de joc, dar şi în atitudinea şi vibraţia pe care o emană cei doi: de calm şi soliditate, aşa încât atunci când te uiţi la ei, simţi efectiv că eşti pe mâini bune. Este un sentiment rar în dublu, unde jocul este fragmentat şi dinamic şi asta îţi transmite o stare de agitaţie şi ţie ca spectator. Azi însă nu am avut niciun dubiu, nicio teamă. Meciul a curs într-o singură direcţie şi chiar în setul 1, când  a fost mai disputat, nu am simţit că Murray şi Peers ar avea cu adevărat cum să le facă rău. 

Nu vreau să spun că Murray şi Peers nu ar fi găsit soluţii de joc. Vreau să spun că nu păreau emoţional să aibă niciun avantaj – Tecău şi Rojer erau atât de focusaţi şi de conectaţi la joc, că păreau mai mari şi mai impunători pe teren decât adversarii lor.

Îmi pare bine că a fost o finală în minim de seturi. Este meritul lor în primul rând, pentru că au tăiat din rădăcină orice tentativă a adversarilor de a intra în meci. Punctul de cotitură a fost tiebreak-ul primului set, câştigat cu 7-5. Până atunci, meciul fusese strâns, dar de atunci încolo, lucrurile au luat-o rapid în direcţia noastră. Un break făcut devreme în setul doi a potolit şi mai tare avântul perechii britanico-australiene şi stadionul a devenit din ce în ce mai tăcut. Faptul că şi Horia şi Jules au fost imbatabili pe serviciu le-a micşorat până la inexistenţă şansele adversarilor de a face break. Pe lângă serviciul solid, amândoi au fost foarte eficienţi şi la retur, fructificând toate şansele de break avute. Însă unde mi se pare că au strălucit cu adevărat a fost la fileu, pedepsind cu autoritate toate mingile slabe, găsind unghiuri imbatabile şi reducând la minim schimburile.  

Cu toate că meciul a curs implacabil într-o singură direcţie, au fost mingi excelente, schimburi variate şi spectaculoase, care au arătat întreaga gamă de abilităţi pe care trebuie să le posede un jucător de dublu: explozie, precizie şi o inteligenţă spaţială fără cusur.

Deşi din afară a putut părea un meci simplu, el a fost făcut simplu de concentrarea impecabilă a lui Tecău şi Rojer. Ori această concentrare presupune un consum psihic uriaş. Doar după ce ultima minge a fost jucată, am văzut cât de mare a fost povara emoţională: ambii s-au lăsat pe genunchi, punând jos parcă tonele cu care jucaseră pe umeri tot meciul.

Horia Tecău şi Jean-Julien Roger, campioni la Wimbledon. Sună bine, nu? Primul lor Grand Slam. Sunt o echipă frumoasă, care merită cu prisosinţă să mai câştige şi altele.   

 

 

„Avem o legătură puternică!”

 La conferința de presă, noii campioni au alternat între seriozitatea specifică și detașarea normală de după o astfel de performanță, „amenințând” că vor petrece pe măsura trofeului proaspăt câștigat. Întâi a vorbit Horia, care și-a reamintit de cele trei finale pierdute anterior.  „Sunt foarte fericit. A fost dificil din punct de vedere emoţional să pierd acele finale, pentru că am câştigat aici de două ori ca junior și îmi doream să mă impun la seniori. A fost greu faptul că am pierdut trei finale şi extraordinar că am ajuns în a patra. Pentru noi au fost două săptămâni extraordinare, cu câteva meciuri dificile. Am avut emoţii în această dimineaţă, îmi doream să abordez meciul cum trebuie, să profit de şanse, să joc aşa cum îmi doresc şi să mă bucur de finală”.

La rândul său, Jean Julien Rojer i-a împărtășit emoțiile colegului său: „A fost poate cel mai important meci pe care l-am jucat. Şi eu am avut emoţii, la fel ca Horia, mi-am dorit să câștig pentru mine, dar și pentru el, pentru că știam cât de dificil a fost să piardă acele trei finale. Avem o legătură puternică pe teren şi știu că putem trece prin orice împreună, niciunul dintre noi nu trebuie să ia toată greutatea numai pe el”.

Articol în curs de actualizare.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi