Halep versus Muguruza: înfruntarea dintre două filozofii de joc diferite

Camelia Butuligă | 29 ianuarie 2020

Unde se va decide semifinala dintre Simona și Garbine? Cine – și de ce – pornește cu prima șansă?


De când Garbine a eliminat-o pe Svitolina în turul trei, nelăsându-i decât trei gameuri, sunt cu un ochi pe spaniolă, sperând în secret că o va scoate cineva până să ne iasă nouă în cale. Dar Muguruza a prins viteză, învingând-o pe Bertens și apoi pe Pavlyuchenkova, ambele în minim de seturi. Așa că acum trebuie, vorba aceea, să înfruntăm muzica și să dansăm. Întrebarea e, ce fel de dans? 

Cele două combatante au stiluri diferite și nu prea există cale de mijloc – niciuneia nu-i place să joace ce joacă cealaltă. Muguruza este o atacantă cu câteva extraopțiuni – poate să stea în defensivă o minge-două în plus față de alte jucătoare bombardier și poate veni și în față datorită pedigree-ului de dublistă. Ce nu-i place, așa cum a subliniat foarte bine Artemon Efremov în interviul său, e să fie mișcată și împinsă în spate cu mingi înalte. Exact ce poate Simona să facă. Pe de altă parte, Garbine poate ataca returul, poate face winnere din spate de pe mingi neutre și poate varia jocul cu scurte, loburi și alte trufandale. Exact ce nu-i place Simonei. Pe scurt, fiecare are capacitatea de a o scoate rău din sărite pe cealaltă. 

În aceste condiții, cheia meciului va sta în execuție. Mai precis, în cine va reuși să lovească decisiv prima de mai multe ori și în acest fel, își va impune stilul de joc. Serviciul și returul vor cântări greu în felul cum vor începe schimburile cele două. După cum spunea Arti, ”bătălia va fi cine reușește să-și facă avantaj în punct prima, să ducă la capăt punctul, să aibă procentaje bune la primul serviciu – acolo contează foarte mult.” Un lucru încurajator pentru noi e că Garbine n-a avut în ultimele meciuri procentaje de speriat pe primul  (56% cu Svitolina, 67% cu Bertens, 56% cu Playuchenkova). Asta înseamnă că Simona va avea probabil parte de câteva servicii doi pe care ar putea să le taxeze. 

Dincolo de serviciu-retur, cred că meciul contra Svitolinei poate fi luat ca indicator pentru ce va încerca Muguruza să facă și contra Simonei. Nu va dori să se lase antrenată în schimburi lungi din spate, deci o variantă de a le închide va fi prin urcări la fileu – contra ucrainencei tactica a dat roade, Muguruza câștigând 14 din cele 16 puncte jucate la fileu. Comparativ, și cu Bertens, și cu Pavlyuchenkova a atacat fileul semnificativ mai puțin. Cu rusoaica, Garbine a ales tactica ”cui pe cui se scoate” și a răspuns agresiunii cu și mai multă agresiune din spatele terenului – a stat lipită efectiv de baseline și a luat 61% din mingi din urcare. 

Contrastul dintre stilurile lor de joc este așa de mare, încât nici analiștii Eurosport nu au putut să dea un verdict clar – este un match-up în care fiecare are capacitatea să domine dacă prinde o zi bună, iar cealaltă una proastă. Garbine a făcut-o în finala de la Cincinnati 2017, Simona i-a întors favoarea în semifinala Roland Garros 2018.

Ce le face și mai greu de diferențiat este felul în care au ajuns aici. Alex Corretja: ”Ambele au ajuns în semifinală jucând un tenis autoritar, chiar dacă diferit. Garbine se mișcă bine și este agresivă, returnând adânc. Halep are una din cele mai bune deplasări din circuit și te obligă să lovești multe mingi. De asemenea, are un rever incredibil. Mă aștept la un meci foarte strâns.” El și Mats Wilander au observat că de când Simona a câștigat Wimbledon este mai relaxată și mai agresivă pe teren – amândoi pun asta pe seama încrederii crescute. Wilander este de acord că va câștiga cine-și va executa jocul mai eficient și mai repede. ”Va fi Halep destul de rapidă pentru a contraataca și a o împinge pe Garbine în spate? Dacă da, Simona câștigă. Va putea Garbine lovi decisiv prima în schimburi? Muguruza trebuie să facă un meci perfect – dacă nu este la 100%, nu o va putea învinge pe Halep.”

Cât de mult vor conta suprafața și vremea? Muguruza ar trebui să aibă un ușor avantaj aici, pentru că este o jucătoare de hard și îi place viteza. Nu știu dacă este un avantaj major, căci și Simona este foarte competentă pe hard, iar felul în care a ajuns la bombele lui Kontaveit mă face să cred că nu-i chiar așa ușor să lovești prin ea, chiar și în condiții rapide de joc. Va fi foarte cald la ora jocului, ceea ce la va testa condiția fizică, dar aici nu mi-e teamă – aș trece asta ca avantaj pentru Simona chiar. 

Spre deosebire de temperatura de afară, relația dintre ele este departe de a fi călduroasă. Muguruza în general nu-mi pare genul de jucătoare populară în vestiar, iar declarațiile ei destul de seci despre meciul cu Simona indică spre același lucru – Garbi nu-și bate capul cu PR-ul. Nimic rău în asta, chiar mai bine: amândouă ambițioase, amândouă cu ceva de demonstrat, obișnuite să joace meciuri cu miză una împotriva celeilalte. Condiții propice pentru o luptă cinstită până la capăt. 

Nu pot să cred că spun asta (alertă clișeu), dar cred că va câștiga cine își va dori mai mult victoria și își va activa killer-instinctul mai repede, păstrându-și în același timp calmul și sângele rece pentru a executa combinația potrivită de agresiune și răbdare.

Simona
Îți place?
Cele mai noi

Aryna Sabalenka easily beats Vika Azarenka 6-2, 6-2 to win a 7th career title in Ostrava. Second of the year.

She was 2-5* down to Coco Gauff in R2

And 0-6, 0-4 down to Sara Sorribes in the QFs