Gabriela Ruse cedează într-un alt meci pe muchie cu Paula Badosa, e eliminată în turul secund la Paris
Radu Marina | 29 mai 2025Gabi a avut segmente de joc în care a jucat excelent în fața unei adversare valoroase, care a știut însă cum să gestioneze perioadele în care s-a văzut cu spatele la zid.
Gabriela Ruse a fost învinsă în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-4, de Paula Badosa în turul doi la Roland-Garros după un meci echilibrat, în care a lăsat senzația că ar fi putut obține mult mai mult. Gabi a avut segmente de joc în care a jucat excelent în fața unei adversare valoroase, care a știut însă cum să gestioneze perioadele în care s-a văzut cu spatele la zid.
Până la urmă, istoria s-a repetat: pentru al doilea meci la rând cu Badosa, Gabi trebuie să accepte o înfrângere la limită. De data asta mai puțin dramatică precum la US Open, când a pierdut în tiebreak-ul setului decisiv după o minge de meci, dar sentimentul că Gabi ar fi putut ieși cu o victorie din acest duel s-a păstrat.
Modul în care a curs acest meci – ușor fragmentat, imprevizibil, cu câteva întorsături de situație – demonstrează, la trasul liniei, de ce Badosa e o jucătoare de Top 10. De altfel, dacă ar fi să găsim un motiv de optimism în deznodământul de azi ar fi că în destule momente Gabi a fost aproape ca nivel de adversara ei și a dominat-o în multe altele. Înfrângerea rămâne, firește, dar nu e nici puțin lucru, în condițiile în care diferențele sunt mari între cele două la nivel de clasament și experiență la nivel foarte ridicat.
Badosa nu a fost tocmai într-o formă extraordinară, a început meciul cu probleme fizice, dar a tras de ea și a dus meciul exact unde și-a dorit: a plusat când a fost necesar, a mers pe contraatac, a acceptat și a așteptat să treacă furtuna Gabi din primul set și a căutat pe cât de mult posibil să-și forțeze adversara să greșească.
O bună parte din meci, Gabriela a fost jucătoarea mai bună, chiar și în bucăți din setul doi, deși a trebuit mereu să revină din urmă. În primul, totul a fost despre româncă, intrată pe teren direct conectată la importanța momentului, jucând la o calitate foarte ridicată, lucru independent de starea fizică a ibericei. Gabi a dictat ritmul, a lovit foarte curat, a fost sclipitoare pe rever și a părut că alege aproape de fiecare dată soluția potrivită.
Tenisul acesta bun al Gabrielei a continuat și în setul doi, dar într-un mod fluctuant: a adunat puncte fiind agresivă, a pierdut puncte forțând parcă prea mult. N-a putut găsit un echilibru, n-a reușit să mențină o intensitate cu care s-o preseze pe Badosa, iar asta a fost un prilej perfect pentru Paula să își facă simțită prezența și să înceapă, treptat, să intre în meci. Favorita 10 a început să țină mai mult de minge, a căutat să forțeze erorile și a fost letală când a trebuit să lovească cu forehandul.
În traducere, asta a însemnat o serie de game-uri și un avantaj pe care Gabi, deși a încercat și a avut șanse să întoarcă setul, nu l-a mai putut recupera. A fost condusă cu 2-5 și a revenit la 4-5, dar nu a putut duce comeback-ul la final. De fapt, cheia acestui set a fost că Badosa a câștigat punctele acelea mari, iar Gabi a fost ezitantă atunci când a avut nevoia să fie fermă.
Ceea ce s-a întâmplat în setul decisiv nu a fost diferit. Gabi a jucat bine spre foarte bine, dar cu toate astea mereu a fost cu un pas în spatele adversarei: uneori a ratat prea ușor mingi accesibile, iar alteori a vrut prea mult de la anumite puncte, ceea ce a dus la un tenis dezechilibrat, care nu i-a permis să lege cu adevărat loviturile. În condițiile în care marjele de eroare au fost mici în decisiv, lucrul ăsta a costat-o.
Badosa, pentru că e experimentată și avea și reperul meciului din toamna trecută, de la US Open, a înțeles că Gabi e predispusă la erori, motiv pentru care întregul ei joc ei din setul decisiv s-a axat pe contraatac și pe mingi neutre, invitând-o pe Gabi să atace. În destule situații, Gabi a ratat aceste mingi, iar la trasul liniei aceste erori au cântărit enorm și au înclinat balanța spre Badosa, care a sărbătorit cu sete o victorie pentru care a fost făcută să sufere mult, lucru trădat de reacția ei de la final, dar care are meritul de a-și fi jucat bine șansele cu cărțile pe care le-a avut azi.
Un rezultat frustrant pentru Gabi, poate chiar mai frustrant decât cel de la US Open, chiar dacă, pe tabelă, nu a fost atât de aproape de victorie ca atunci. Ce-l face mai frustrant e că Badosa a dat impresia azi că e mult mai vulnerabilă decât în ziua meciului de la New York, că e sitting duck în unele momente, dat fiind că nici jocul, nici condiția ei fizică nu-s la nivelul de atunci. Așa cum am aflat din nou cu toții, asta poate fi o capcană periculoasă când vine vorba despre o ex-Top 2. Când ocazia se prezintă, trebuie luată numaidecât, înainte ca adversarul să se trezească – asta e probabil lecția cea mai importantă din acest meci pentru Gabi.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română