Finala tenisului variat: Ashleigh Barty și Marketa Vondrousova debutează într-o finală de Grand Slam, își dispută titlul la Roland Garros

Radu Marina | 7 iunie 2019

Ash Barty – Marketa Vondrousova e o finală a tenisului variat, tenis despre care nu puțini au spus că e spectaculos, dar nu îndeajuns de eficient pentru a câștiga și trofee de Grand Slam. Sau că acel tenis variat și periculos care aducea titluri de Slam a dispărut odată cu retragerea unor jucătoare precum Justine Henin sau Martina Hingis. Dar tenisul variat trăiește și poate fi eficient, chiar și pe cele mai mari scene ale tenisului.

Ultima jucătoare clasică de zgură care s-a impus la Roland Garros a fost Francesca Schiavone, în 2010. Timp de aproape 10 ani, câștigătoarea turneului de la Paris a fost, cu o singură excepție (Simona Halep, anul trecut), o exponentă a tenisului agresiv sau hiper-agresiv. De la Na Li, Maria Sharapova, Serena Williams, Garbine Muguruza până la Jelena Ostapenko. Ca o compensare parcă, anul acesta am primit o finală între două jucătoare creative, spectaculoase și ieșite din tiparul obișnuit la Paris.  

Ash Barty – Marketa Vondrousova e o finală a tenisului variat, tenis despre care nu puțini au spus că e spectaculos, dar nu îndeajuns de eficient pentru a câștiga și trofee de Grand Slam. Sau că acel tenis variat și periculos care aducea titluri de Slam a dispărut odată cu retragerea unor jucătoare precum Justine Henin sau Martina Hingis. Scurtele Marketei, combinațiile tip scurtă-lob, defensiva uluitoare și versatilitatea lui Ash Barty, care poate trece rapid de la serviciu-voleu, scurte, la lovituri accelerate sau încărcate cu top-spin, ne arată că tenisul variat trăiește și poate fi eficient, chiar și pe cele mai mari scene ale tenisului.

Despre cum s-a ajuns la această finală, dar și care sunt poveștile acestor rezultate, discutăm mai jos:

Claritatea Marketei Vondrousova și succesul Johannei Konta pe zgură

În vârstă de 19 ani, Marketa Vondrousova devine cea mai tânără finalistă de la Roland Garros din 2007 încoace (Ana Ivanovic), după o nouă revenire remarcabilă, de data asta reușită în fața Johannei Konta, cea mai experimentată jucătoare dintre cele patru calificate în semifinale. Fără a fi cap de serie, Vondrousova nu a pierdut niciun set (!) în drumul către finală, iar în ultimele două meciuri, a recuperat, de fiecare dată, un handicap important. Astăzi, în fața Johannei, Vondrousova a revenit de la 3-5 în ambele seturi, a salvat trei mingi de set (una și cu puțin ajutor din partea adversarei) în primul set și a întors soarta meciului, 7-5, 7-6, obținând cea mai mare victorie a carierei sale.

Calmul și luciditatea – nespecifice, dacă ne gândim la vârsta Marketei –  i-au câștigat meciul. Adversara sa a mai fost într-o astfel de fază la un turneu de Grand Slam de două ori până acum, dar azi, cea care și-a păstrat cumpătul și ochii pe minge a fost cehoaica, jucătoare care a debutat în circuitul WTA abia acum trei ani.

Problema Johannei Konta a fost aceeași pe care a avut-o și Petra Martic zilele trecute: n-a putut menține acel echilibru între a avea răbdare și a găsi momentul favorabil pentru a ataca. “Dacă o ataci cu o jumătate de secundă mai devreme sau chiar mai târziu, te contrează imediat și ai mari probleme”, spunea Martic despre jocul Marketei.

Același necaz l-a întâmpinat Konta azi. Ea a încercat să-și impună tenisul ei agresiv, însă acest tenis al ei rănește doar în primele 4-5 lovituri. Dacă schimbul se lungește și adversara rezistă primelor lovituri, devine vulnerabilă. Iar în fața  Marketei, care e o specialistă în a contracara și e extrem de solidă în defensivă, lucrul ăsta s-a văzut, încă o dată.

Cu toate astea, ceea ce a reușit Johanna Konta în acest sezon de zgură este memorabil – lucru care nu trebuie scăpat ușor din vedere. O jucătoare care până anul acesta nu reușise să lege trei (!) victorii pe zgură în turneele WTA sau Grand Slam, s-a reinventat, s-a adaptat și iat-o impunându-se în turnee WTA pe zgură și ajungând în semifinale la Roland Garos, turneu unde, până săptămâna trecută, avea înfrângeri pe linie.

Succesul Johannei Konta pe zgură e mai mult despre adaptabilitate. Tenisul first-strike a rămas acolo, la fel ca și intențiile ei de a sta lipită de linia de fund și de a obține punctul încă de la prima lovitură după serviciu. Însă acestui stil violent – potrivit pe suprafețele rapide –  i-a adăugat câte puțin din fiecare pentru a fi eficientă și pe zgură: scurte, mai multă răbdare, mai multe unghiuri și, foarte important, acceptare. “Am învățat să accept. Pe zgură punctele pot fi lungi sau scurte – iar eu nu trebuie să încerc să forțez lucrurile. Sunt mai maleabilă și accept ceea ce se întâmplă în meciuri”, spunea Konta despre ce face diferit acum pe această suprafață.

A contat, desigur, și oamenii din jurul ei, care, spunea Jo, i-au oferit acea libertate de a fi ea pe terenul de tenis. După o serie de schimbări la nivelul antrenorilor (Esteban Carril, Jose-Manuel Garcia – Wim Fissette – Michael Joyce) și o perioadă gri (2017 – 2018) în care a căzut, la un moment dat, din top 5 în afara topului 50, Konta a început o colaborare în octombrie 2018 cu Dimitri Zavialoff. Zavialoff, cel care l-a antrenat pe Stan Wawrinka, dar și pe Timea Bacsinszky, alături de care a ajuns de două ori în semifinale la Roland Garros, a avut ca obiectiv principal să-i redea încrederea pierdută, făcând-o mai încrezătoare în jocul său.

“Am crezut mereu că e o jucătoare bună și asta i-am spus mereu și ei. Am știut că ceva se va întâmpla odată începută colaborarea. Îmi doresc să-i arăt jucătorului că am încredere în ceea ce face. Și orice ar face, bine sau rău, îl susțin și sunt alături de el”, povestea Zavialoff recent despre filosofia lui și cât de important e să-ți asculți jucătorul.

Azi însă, jucătoarea cu mintea mai limpede a fost Vondrousova, ceea ce a ajutat-o să nu se piardă în fața asaltului adversarei și să-și regândească strategiile.

Ash Barty își trăiește cele mai frumoase momente în a doua parte a carierei sale

La fix trei ani distanță de la revenirea în tenis, Ashleigh Barty se califică în prima finală de Grand Slam în proba de simplu, după un meci complicat care, în caz de înfrângere, ar fi urmărit-o multă vreme. Este, de fapt, rezultatul care face din această revenire a sa una dintre cele mai interesante povești din tenis.

O junioară de excepție, dar cu o presiune prea mare pe umeri nu-și poate împlini potențialul, nu-și găsește locul, se retrage neoficial din tenis la 18 ani și se dedică cricketului și antrenoratului în tenis mai bine de un an de zile. Mai matură și scăpată de povara presiunii, revine în tenis și ajunge să cucerească teritorii care în primaparte a carierei păreau imposibile: titlu Premier Mandatory, Grand Slam câștigat în proba de dublu, intrarea în top 5 în proba de simplu și dublu, și acum prima finală de Grand Slam în proba de simplu. Impresionant, mai pe scurt. 

Calificarea în finala de la Roland Garros vine după victoria, 6-7, 6-3, 6-3, în fața Amandei Anisimova, un rezultat care o va urca până pe locul 3 mondial, Ash devenind cea mai bine clasată jucătoare din Australia de la Wendy Turnbull încoace (1985). N-a fost ușor, iar în loc de victoria carierei puteam vorbi despre una dintre cele mai grele înfrangerei ale australiencei, dat fiind faptul că a lăsat să-i scape meciul din mână o vreme îndelungată: de la 5-0 și 40-15 (!) s-a văzut egalată, cu setul pierdut și condusă în setul doi cu 3-0 de Anisimova, care a arătat, încă o dată, cât de bine poate juca atunci când situația o cere. În final n-a rezistat nici presiunii, dar nici jocului mult prea variat pe care Barty l-a propus. Toate acele treceri de la joc avântat la scurte și slice-uri de rever au debusulat-o și i-a fost greu să găsească acea măsura potrivită a loviturilor.

The Grand Slam Life is the best life!

Îmbracă-te de Roland Garros! Viață de Slam, tricou de Slam!

Comandă acum un tricou Grand Slam Life din 30-0 Shop!

Îți place?
Cele mai noi