Final pentru Gonzo. A luptat până la ultima minge

Adrian Țoca | 22 martie 2012

Final pentru Gonzo. A luptat până la ultima minge

 

Cariera lui Fernando Gonzalez a luat sfârşit, miercuri noaptea, în turul 1 al turneului pe care sud-americanul l-a ales drept scena retragerii, Masters-ul de la Miami. Gonzo a pierdut la francezul Nicolas Mahut, în trei seturi (5-7, 6-4, 6-7), dar poate fi fericit pentru felul în care a ieşit din scenă: demn, aplaudat, luptând ca, de altfel, pe tot parcursul carierei sale, cu multă emoţie în joc, arătându-şi în permanenţă sentimentele pe teren, chiar dacă uneori vulcanice.

Fernando Gonzalez a jucat, aşadar, ultimul meci al unei cariere de 13 ani, iar evoluţia meciului şi a scorului a fost, pe alocuri, foarte palpitantă. Gonzo a luptat şi a revenit în permanenţă, recuperând de fiecare dată terenul pierdut. În setul 1, a fost condus cu 4-2, dar, după două game-uri interminabile, ambele câştigate la 40, a egalat, numai pentru a-şi pierde din nou serviciul pe final de set, 5-7. Setul secund i-a revenit lui, cu 6-4, pentru ca, în decisiv, la 4-5, Gonzo să salveze trei mingi de meci înainte de a egala la 5 cu un ultim break. În tiebreak, Mahut a trecut repede în avantaj şi nu s-a mai uitat în urmă. Finalul, din păcate, a venit pe o dublă greşeală a lui Fernando – poate că mâna dreaptă, mâna de piatră, i-a obosit, după atâtea forehanduri ucigătoare -, dar momentul a fost repede uitat şi şters de un val entuziast de aplauze.

“Prietenii mi-au fost alături, familia mi-a fost alături, mă simt minunat”

Într-o mică festivitate care a avut loc pe teren, Gonzo a primit o plachetă, iar pe ecran s-a derulat un filmuleţ cu mesajele de la revedere ale lui Roger Federer, Rafa Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray, David Nalbandian şi a fraţilor Bryan, video pe care îl puteţi vedea mai jos. 

“Video-ul a fost grozav. La urma urmelor, viaţa nu e numai despre tenis, ci despre prieteni. Am jucat de atâtea ori împotriva tuturor, dar am rămas prieteni, avem o relaţie grozavă. Atmosfera a fost minunată. Am văzut şi steguleţe cu Chile, am avut mulţi prieteni alături de mine, iar familia mi-a fost alături. M-am bucurat de moment”, a spus Fernando.

Bilanţul total al carierei? 370 de meciuri câştigate, 202 pierdute. 11 titluri câştigate în ATP, finalist la Australian Open 2007, moment în care a intrat şi în top 5. A câştigat toate medaliile la Jocurile Olimpice, aur şi bronz la Atena, argint la Beijing. Anul trecut, n-a reuşit să joace decât în patru turnee, cel mai bun rezultat venind la Wimbledon, unde a ajuns în turul 3.

Mesajele jucătorilor pentru Fernando Gonzalez

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi