Federer și Grigor: descoperiți diferențele

Camelia Butuligă | 26 octombrie 2013

După ce l-a învins în primul lor meci direct, Federer a spus că lumea ar trebui să-l respecte mai mult pe Dimitrov și să renunțe la apelativul „Baby Fed”: „E drăguț la început pentru el, dar devine enervant pe parcurs”. Elvețianul, care va întâlni un alt jucător promițător în semifinale, canadianul Pospisil, a ajuns la victoria 50 la Basel, al cincilea turneu la care depășește această cotă, după ce a reușit același lucru la AO, RG, Wimbledon și US Open.

Cred că Grigor şi-a dat palme aseară când a ajuns acasă. Sau dacă nu şi le-a dat el singur, l-a ajutat Maria cu vreo două. Sharapova n-ar fi lăsat să-i scape în veci din mâini un meci în care ar fi avut-o pe adversară în corzi aşa cum l-a avut Dimitrov pe Federer în prima parte a ambelor seturi. 10 mingi de break şi doar un break făcut tot meciul?

Jocul lui Dimitrov s-a dezintegrat la prima adiere de presiune pusă de Federer. După ce la începutul primului set The Real Fed s-a chinuit să-şi ia serviciul de parcă juca cu Rafa, la 3-3, în maniera caracteristică, Federer a apăsat pe acceleraţie şi început să atace. Grigor s-a fâstâcit mai rău ca mine când eram scoasă la tablă la mate în liceu. Primul serviciul a dispărut, urmat imediat de al doilea. Şase duble a făcut Grig, şi toate în momente cruciale. Brad Gilbert, vulpoiul, a avut dreptate: serviciul este lovitura cel mai greu de lovit sub presiune. Este fantastic cât de vulnerabil psihic este serviciul lui Dimtrov, altfel foarte redutabil şi mult îmbunătăţit în ultimul timp.

E uşor să vezi de ce toată lumea laudă jocul lui Dimitrov: este spectaculos pe ambele părţi, serviciul a devenit în sfârşit o armă şi aleargă pentru fiecare minge. Dreapta lui în special mi s-a părut c-a depăşit-o deseori pe a lui Federer în schimburile crosscourt. Grigor are o combinaţie bună de graţie şi atletism, de fineţe şi forţă. Problema este, ca întotdeauna în tenis, că nu contează cât de frumoasă e caroseria, ci ce ai sub capotă. Iar Dimitrov are deocamdată un motor de Logan. Caroseria lui Grig este frumoasă, lucioasă, dă bine sub spoturile din salonul auto, dar cum îl scoţi pentru un test run pe o pistă mai grea, pe ploaie şi vânt, derapează. Pus la încercare, iese în peisaj şi se propteşte pufăind în primul şanţ.

Tenisul este un sport care te obligă să joci tot timpul cu banii pe masă. Nu poţi, ca la fotbal, să joci tot meciul cu scorul de 0-0. Şi nici nu poţi termina cu 0-0. Sau 1-1. Cum spunea Andy Murray, odată ce ai un avantaj, să zicem 2-0, nu poţi să te retragi în apărare şi să aştepţi să curgă timpul. În tenis eşti obligat să ajungi, vrei nu vrei, la 6 ca să câştigi. De aceea să serveşti la 5-4 nu va fi niciodată la fel cu a servi la 1-1. După ce Federer a salvat trei mingi de set consecutive la 3-5, Dimitrov a servit la 5-4 pentru al doilea set şi a jucat un game absolut horror: două neforţate cu dreapta, o dublă greşeală şi un smash simplu ca bună ziua făcut praf. Spre sfârşitul meciului, Federer juca la fel ca pe vremuri, lipit de linia de fund şi sufocându-şi adversarul, luându-i din timp, iar Grig alerga la trei metri în spatele liniei de fund uitându-se lung la mingile care vâjâiau pe lângă el.

N-ar fi prima oară când Grigor se taie în faţa jucătorilor de top. A păţit-o şi cu Djokovic, şi cu Murray (are, în total, patru seturi cu Big Four în care n-a putut să închidă), acum şi cu Federer, cel cu care toată lumea l-a comparat de ani de zile. Poate Dimitrov aduce cu Federer la felul cum loveşte dar nu seamănă cu el la o chestie crucială: killer instinct. Este unul din lucrurile care este trecut cu vederea când vine vorba de Federer, pentru că este foarte bine deghizat de jocul lui frumos, de comportamentul lui reţinut pe teren şi de amabiltatea lui politically correct dinafara terenului. Dar Federer n-a câştigat 17 Grand Slam-uri fiind politicos pe teren. Nu, nu. Roger Federer este un gentleman, da, dar odată intrat pe teren, scopul lui este să zdrobească pe oricine se află de partea cealaltă a fileului. Şi (ce este cel mai important pentru un campion) fără să aibă niciun regret. La 3-3 în primul set şi în tie-breakul setului doi Federer a atacat, aşa cum a făcut-o toată cariera lui: fără să ezite, fie că pierdea sau câştiga punctul. ASTA l-a destabilizat pe Grigor (şi pe sutele jucători învinşi de Federer înainte, unii mult mai titraţi şi experimentaţi decât Dimitrov).

Când ridici capota Lamborghiniului lui Federer (model mai vechi, ce-i drept), vezi o bestie de motor cu enşpe cilindri. E adevărat, în ultimul timp are nevoie de mai multe perioade în service şi dă rateuri din când în când, mai ales când e frig :). Dar în mod sigur şi peste 50 de ani va vâjâi pe lângă ultimul model de Logan.

Federer – Dimitrov, highlights

Cum arată tabloul de la Paris, locul unde se dă bătălia pentru locul 1 și Turneul Campionilor

Efectuată de însuși Novak Djokovic, tragerea pentru ultimul Masters al anului era așteptată cu mult interes, în special de grupul jucătorilor care încă mai speră la Londra. Spre exemplu, Tsonga și Gasquet s-ar putea să se întâlnească într-un meci direct, dacă vor ajunge amândoi în turul 3, învingătorul urmând cel mai probabil să se califice. Dar Gasquet are viață grea și în turul 2, unde îl va întâlni pe învingătorul dintre Gulbis și Verdasco. Mai speră la Londra și Raonic, dar canadianul trebuie să ajungă măcar în finală. În schimb, Federer e deja liniștit: el e deja în proporție de 90 la sută calificat (posibilul meci direct Tsonga-Gasquet îl ajută de asemenea). O calificare în finala de la Basel ar lămuri în mare parte problema, iar un titlu i-ar garanta participarea.

Dar Parisul va putea decide inclusiv ocupantul primului loc la finalul anului. Dacă Rafa ia titlul, locul lui este garantat. Spaniolul are un traseu amestecat, pe drumul său interpunându-se fie clienți obișnuiți de-ai săi, fie jucători buni de indoor. Drumul lui Rafa (foto jos, la antrenamente) ar putea fi, dacă tabloul „ține”, următorul: Tursunov/Granollers, Janowicz, Tsonga/Gasquet, Ferrer, Berdych/Raonic, Djokovic.

Djokovic are, la rându-i, un drum pe care se află numeroși jucători cu care a mai avut probleme: Paire în turul 1, apoi i-ar putea întâlni pe Isner, Wawrinka, Del Potro/Federer și Nadal.

Federer, cap de serie 5, e în sfertul de tablou al lui Del Potro, iar drumul său ar putea fi Anderson/Youzhny, Haas, Del Potro, Djokovic, Nadal.

Tragerea la sorți este aici, iar calculele și scenariile privind întrebările importante ale finalului de sezon sunt aici.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi