Fedal la Paris! Federer și Nadal se vor întâlni la Roland Garros pentru prima dată după opt ani!

Radu Marina | 4 iunie 2019

Întors la Paris după patru ani de absență, Federer a cedat un singur set în drumul către semifinale, iar pentru o nouă finală de Grand Slam va trebui să depășească provocarea supremă: trebuie să-l învingă pe Rafael Nadal, pe zgură, la Roland Garros. Până acolo însă, să vorbim despre această mică revanșă pe care Federer a luat-o în fața lui Stan, dar și cum a reușit-o.

Roger Federer și Rafael Nadal față în față din nou la un Slam. La Roland Garros. În 2019. Tenisul nu încetează să ne mai minuneze, iar această rivalitate nu încetează să se relanseze în feluri pe care nu le mai vedeam posibile. La doi ani de la precedenta lor întâlnire într-un Grand Slam – finala AO 2017 care la vremea respectivă părea un basm de final, câștigată de Federer – și la opt ani de la ultima lor finală la Roland Garros – câștigată, precum toate celelalte trei jucate la Paris, de Rafa, cei doi sunt din nou față în față.

Rafael Nadal l-a învins pe Kei Nishikori categoric, nelăsându-i japonezului decât cinci game-uri, 6-1, 6-1, 6-3. Campionul en-titre este acum la un bilanț ireal la Paris: 91-2. Îi mai trebuie două victorii pentru un al 12-lea titlu aici.

Dincolo, Federer l-a învins pe Stan Wawrinka, într-un alt meci superb al celor doi: 7-6, 4-6, 7-6, 6-4; o revanșă a lui Federer pentru înfrângerea din sferturile RG 2015.

Federer și Nadal se vor găsi la meciul 39; Federer a recuperat spectaculos în ultima vreme din diferența cândva enormă. Elvețianul a câștigat ultimele cinci întâlniri directe și n-a mai pierdut la rivalul său de cinci ani. Niciuna dintre aceste cinci victorii nu s-a întâmplat pe zgură, suprafață pe care Rafa și-a construit marea parte a recordului contra lui Federer: 13-2. Însă una s-a întâmplat în cel mai greu de crezut – la vremea respectivă – mod cu putință: în cinci seturi, într-o finală de Slam, cu revenire de la break în decisiv.

Ultima întâlnire pe zgură datează de la Roma 2013, când Nadal a câștigat la 1 și la 3. Primul meci între Nadal și Federer la Roland Garros s-a petrecut acum 14 ani, o semifinală câștigată de tânărul spaniol aflat pe atunci în plină afirmare.

„Dacă m-am întors să joc pe zgură, e și poate pentru că îmi doream să îl întâlnesc pe Nadal”, a spus Federer, la interviul de după meciul cu Stan.

„Acum e momentul să joc la cel mai înalt nivel”, a venit răspunsul indirect de la Rafa, la conferința de presă.

Au trecut 60 de Slamuri de la ultimele semifinale de Slam fără unul dintre Federer, Nadal, Djokovic. Seria aceasta este asigurată că va continua.

Ultima dată când Federer și Wawrinka s-au întâlnit într-un meci pe zgură s-a întâmplat fix în urmă cu patru ani, tot la Roland Garros, tot pe Lenglen, meci ce s-a încheiat cu victoria lui Stan, în trei seturi. Despre acest meci, Federer spunea în urmă cu două zile că vrea să-l revadă pentru a înțelege mai bine ce a greșit atunci, dar și ce a făcut Wawrinka mai bine decât el. N-a uitat să puncteze nici faptul că Wawrinka e mult mai periculos pe zgură când joacă cu el decât pe orice altă suprafață, precum și faptul că e tipul de adversar care lovește atât de puternic, încât meciul poate sta doar în racheta lui.

Succesul lui Wawrinka pe zgură, dar și motivul pentru care Federer îl consideră mult mai periculos pentru el pe această suprafață, se poate explica, în special, prin faptul că fiind o suprafață mai lentă, Wawrinka are suficient timp la dispoziție pentru a ajunge într-o poziție optimă care să-i permite să lovească din plin, deci să provoace mari pagube adversarului. În alte cuvinte, dacă îi dai timp, te sufocă cu forța pe care o generează. Dacă îi iei din timpul de reacție și crești viteza de execuție ori îl faci să ghicească, devine mai vulnerabil, ajungând mai târziu la lovitură și lovind necontrolat, deci mai puțin eficient.

Pe această suprafață – o suprafață care nu pune în valoare neapărat jocul agresiv –  e greu de impus un ritm alert și iute, asemenea unor suprafețe rapide precum iarba sau hardul. De aceea, nu e de mirare că cele trei meciuri pierdute de Federer în fața lui Wawrinka sunt pe zgură, respectiv Wawrinka nu a izbutit nicio victorie în fața lui Roger pe vreo suprafață rapidă. Wawrinka e în avantaj pe zgură pentru că nu e grăbit de adversar, se poate repoziționa cu ușurință dacă e împins în defensivă și-și poate pune în funcțiune mult mai bine acele loviturile grele. Iar pe suprafețele rapide, Federer domină, pentru că e capabil să joace exact ceea ce nu se pliază pe tenisul lui Wawrinka: ritm mult prea rapid, viteză de joc mărită, accelerări dese.

Acesta a fost, așadar, punctul de plecare al meciului: Wawrinka în formă bună, pe o suprafață care se potrivește jocului său, dar cu resurse limitate după meciul cu Tsitsipas; Federer jucând pe o suprafață care nu-i pune în totalitate jocul în valoare, dar pus în gardă de ultimul lor meci jucat la Paris. Ce a ieșit ? În primul rând, a ieșit un meci pe cinste. Apoi, am primit încă o dovadă a faptului că tenisul lui Federer are prea multe dimensiuni ca să poate fi așa ușor învins, chiar dacă vorbim de zgura de la Paris și de un Wawrinka în mare formă, o combinație care poate  da frisoane multor jucători – și care i-a venit de hac chiar și lui, în urmă cu patru ani.

De data asta, deznodământul a fost diferit. Dar asta pentru că Federer a venit la meci cu un plan bine pus la punct și nu tocmai ușor de pus în aplicare, dat fiind suprafața și adversarul. Însă i-a ieșit.

În special în primul set, și în general pe tot parcursul meciului, Federer a fost greu de citit. A trecut cu ușurință de la atacuri furibunde, servicii-voleu și scurte bine mascate la un joc extrem de variat, în încercare de a nu-i permite lui Wawrinka să câștige teren cu acele lovituri copleșitoare. A fost un tenis inteligent propus de Federer, tocmai în ideea de a nu-l obișnui pe Wawrinka cu un anumit ritm sau cu anumite lovituri. “Trebuie să încerci diferite lucruri, trebuie să nu-i dai ritm, altfel te bate”, a spus Federer după meci.

Planul acesta a fost posibil  și pentru că serviciul i-a fost alături, pierzând doar patru puncte cu prima serva în primul set. Serviciul i-a mers, deci a fost mai relaxat, iar asta și-a spus cuvântul atât la retur, având multiple șanse de break, dar mai ales în selecția loviturilor, alegând cu atenție cele mai eficiente și inspirate lovituri.  

Când însă eficiența la primul serviciu a început să scadă, a fost afectat și jocul din teren. În setul doi, eficiența primului serviciu a lui Roger a scăzut cu aproape 20 de procente față de primul set, iar Wawrinka și-a putut face, treptat, loc în meci.  Câteva atacuri neinspirate, alte câteva veniri la fileu nepregătite ale lui Federer și Wawrinka era în avantaj, gata să preia controlul decisiv în set. Asta s-a și întâmplat, de fapt, după break-ul reușit de Stan la 1-1: loviturile lui Wawrinka au început să devină din ce în ce mai grele și mai precise, iar Federer nu l-a mai putut prinde din urmă. De la începutul setului doi și până la mijlocul setului trei, jucătorul mai hotărât, dar și mult mai agresiv a fost Wawrinka, care a adunat în dreptul său aproape 40 de lovituri direct câștigătoare. De notat și faptul că, spre deosebire de primul set, Wawrinka a crescut viteza loviturii de forehand din setul doi (+9 km/h).

Cu toate astea, setul trei a mers la Federer, care atunci când a contat, a fost acel Federer: de la 3-4 cu break, a egalat, condus și a ajuns în situația de a avea mingi de set în decurs de câteva minute, după niște realizări pur și simplu spectaculoase, care au continuat și în tiebreak-ul câștigat destul de clar. Retururi de rever slice, veniri la fileu, passing shot-uri  – un mix de lovituri la care Wawrinka n-a avut răspunsuri.

Această combinație de joc variat, ce a presupus injecții de forță, ruperi de ritm, servicii-voleu surprinzătoare, a continuat să producă mari daune și în setul patru. Practic, Federer a încercat (și reușit cu mult succes) să nu-i ofere nicio minge la fel lui Stan. Consecința? În foarte puține momente Wawrinka și-a putut face jocul lui obișnuit, iar asta s-a datorat creativității lui Federer, care l-a ținut tot timpul din scurt; Stan a fost pus să ghicească și a jucat sub o mare presiune, neștiind ce urmează și care va fi următorul pas făcut de adversar. Or, în cazul lui, asta contează enorm, fiind un jucător ce are nevoie de timp, de o așezare corectă, de pași potriviți pentru a-și face loviturile.

Când n-a fost un retur de slice aspru și razant, a venit de nicăieri un forehand accelerat în lung de linie sau cross. Când n-au fost serviciile voleu, au fost scurtele. Când nu l-a chemat pe Wawrinka la fileu, l-a surprins cu tot felul de traiectorii și efecte diferite. Pe scurt, am văzut, încă o dată, cât de complex, eficient și periculos poate fi jocul lui Federer, indiferent de suprafață, adversar sau condiții de joc.

The Grand Slam Life is the best life!

Îmbracă-te de Roland Garros! Viață de Slam, tricou de Slam!

Comandă acum un tricou Grand Slam Life din 30-0 Shop!

Îți place?
Cele mai noi