E vremea pentru Garbine! La 23 de ani, Muguruza urcă pe primul loc în lume și are drumul deschis pentru o carieră mare

Adrian Țoca | 6 septembrie 2017

Garbine Muguruza devine al 24-lea lider mondial din istoria WTA. Lupta pentru primul loc rămâne în continuare deschisă pe linia de finiș a sezonului 2017.

US Open este oferit de

Opt jucătoare au intrat în turneul newyorkez cu șanse matematice la locul 1. Când clasamentul se va updata la începutul săptămânii viitoare, Garbine Muguruza va fi noul lider WTA, al 24-lea din istoria tenisului feminin.

Asta, deși Garbine – văzută favorită la titlu de majoritatea experților – a pierdut în optimi, învinsă de Petra Kvitova. Dar înfrângerea suferită azi de Karolina Pliskova, eliminată de Coco Vandeweghe în sferturi, a decis soarta primului loc. Cehoaica avea nevoie de o nouă finală pentru e-și extinde șefia, care se oprește, momentan, la opt săptămâni.

Ca și predecesoara ei, Garbine păstrează un avans minuscul față de locul 2, fie că el va fi în continuare ocupat de Simona Halep (diferență de 65 de puncte), sau de Venus Williams (dacă americanca va lua titlul, caz în care diferența pe care o va avea noua ocupantă a primului loc va fi de 54 de puncte). În Race to Singapore, Muguruza are un avans de 282 de puncte față de Simona, dar Venus o poate depăși pe româncă printr-o calificare în finală, și pe amândouă în cazul în care va câștiga trofeul.

Asta înseamnă că lupta pentru locul 1 rămâne în continuare deschisă și imprevizibilă; cel mai probabil, locul 1 la final de an se va decide pe ultimul sprint, la Turneul Campioanelor din Singapore, unde cele trei jucătoare vor fi probabil însoțite de celelalte pretendente la locul 1, precum Pliskova sau Svitolina.

La 23 de ani, Garbine atinge deja combinația maximă din tenis: în același an câștigă un titlu de Slam și ajunge și pe primul loc. Asta, după ce anul dintre triumful de la Roland Garros și cel de la Wimbledon a trecut greu, cu multe momente de cumpănă și pierdere de formă. Însă rezultatele ei de anul acesta au fost suficiente cât s-o păstreze în mix. Înainte de Wimbledon, iberica era pe 15 în lume. Iar triumful de la Londra a poziționat-o foarte bine în clasament, în spatele perechii Pliskova – Halep, care și-a disputat peste vară primul loc.

Trofeul câștigat de Garbine la Cincinnati, într-o săptămână în care nivelul ei de joc s-a apropiat de cel de la Wimbledon, a făcut, în cele din urmă, diferența. Pe lângă aceste două titluri, ea mai are un plus: este una din cele doar două jucătoare care s-au calificat în săptămâna a doua (adică optimi cel puțin) la toate cele patru Grand Slamuri, alături de Venus Williams. Această constanță la nivel înalt i-a adus puncte importante, ceea ce a compensat rezultatele mai puțin reușite de la alte turnee mari. Muguruza e a doua jucătoare care reprezintă Spania ajunsă pe cea mai înaltă poziție din clasament, alăturându-i-se Arantxei Sanchez-Vicario.

Garbine este cea mai recentă ambasadoare a unui joc ofensiv, de tip take no prisoniers, care e premiată cu o excursie în topul tenisului. Cu un serviciu eficient, nu neapărat lovit tare, însă o armă rezonabilă, cu un forehand de clasă și un rever puternic, Muguruza are un mindset de atac, întotdeauna preocupată să închidă repede punctul și să nu cedeze baseline-ul. Muguruza clachează rar spre deloc mental și e greu de intimidat. Adoră să joace pe marile arene, ceea ce i-a adus, pentru o vreme, un alt tip de problemă, găsind dificil să se motiveze de fiecare dată pentru mizele ceva mai mici; dovadă, bilanțul ei de titluri: 2 Slamuri – doar 3 titluri WTA. În schimb, e o jucătoare care se alimentează din atmosfera marilor meciuri, croită pentru provocările pe care le presupun confruntările cu numele de to. Prima ocazie cu care ne-am convins de asta a fost chiar la apariția ei în circuit; în 2012, la Miami, la abia al doilea ei turneu al carierei, Garbine a bătut-o pe Vera Zvonareva, jucătoare de locul 9 la acel moment. În aceeași vară, Garbine juca la București, ajungând în finala unui turneu challenger. Doi ani mai târziu, iberica îi administra o înfrângere drastică Serenei Williams în turul doi la Roland Garros, 6-2, 6-2. Peste alți doi ani, o bătea pe aceeași Serena în finala de la Paris, pentru primul ei titlu de Slam, după ce cedase în fața Serenei în finala de la Wimbledon. “Nu trebuie să fii tristă. Vei ridica acest trofeu foarte curând”, a proorocit atunci Serena.

Succesul avut la Wimbledon, cu două finale în trei ani, e o dovadă pentru cât de repede învață și acumulează Garbine. La început, nu putea să se bucure deloc de jocul pe iarbă, avea dificultăți la deplasare, iar felul în care sare mingea pe iarbă o incomoda. Succesul recent de la Cincy arată că Muguruza e pe cale să facă o astfel de tranziție de succes și în ce privește (in)abilitatea ei de a-și găsi tenisul cel mai bun în circuit, săptămână de săptămână. Dacă va continua în același fel, șansele ei de a adăuga la numărul de săptămâni petrecute în fruntea WTA vor rămâne mari – chiar dacă va mai fi detronată pe parcurs.

Urcarea pe locul 1 e și o validare a parteneriatului cu Sam Sumyk, antrenorul francez care duce o a doua jucătoare în postura de campioană de Slam și locul 1 în lume, după Victoria Azarenka. Adesea tumultuoasă și privită cu ironie sau suspiciune de către presă sau fani în urma unor schimburi mai aprige în diverse sesiuni de on court coaching, relația celor doi arată peste timp că a funcționat cu succes. În ciuda speculațiilor, cei doi s-au înțeles, de fapt, mereu bine; după titlul de la Wimbledon din vară, turneu la care Sumyk n-a putut ajunge din cauza unor probleme de familie, el a fost prima persoană sunată de Garbine. Apoi a insistat să-i dea credit pentru titlu și a făcut clar că el este antrenorul ei în continuare, nu Conchita Martinez, care a ajutat-o la Londra.

Atitudinea ei s-a îmbunătățit de asemenea; Garbine se prezintă acum ca o jucătoare mai matură, mai înțeleaptă, lucru care se reflectă și în abordarea moderat-agresivă care i-a adus titlul la Cincy. Experiențele negative, precum episodul eliminării de la Roland Garros de anul acesta, au întărit-o. “Am învățat că e foarte dificil să ai așteptarea că o să joci la nivel înalt săptămână de săptămână, pentru că așa apare frustrarea. Trebuie să rămân cu picioarele pe pământ și să accept că nivelul pe care l-am arătat aici e foarte greu de atins. Trebuie să muncesc din greu să-l ating, nu să mă aștept că va veni”, spunea Garbine, după titlul de la Wimbledon.

 

 

 

***

Citește textul lui Andrei Crăciun despre Simona Halep în 30-0 Pe Curat, ediția 2017.

30-0 Pe Curat 2017 este un efort editorial al echipei 30-0, produs la cele mai înalte standarde, cu un conținut în întregime nou, pregătit special pentru print. O selecție de subiecte variate, perspective proaspete, documentate. Am vorbit pe îndelete cu protagoniștii poveștilor; nu-s obișnuitele texte de pe site; ci reportaje ample sau portrete amănunțite.

Am dedicat multă atenție designului, fotografiei, hârtiei.

Ia-ți un exemplar din 30-o Pe Curat din Shop, de aici.

Sau combin-o, într-un pachet avantajos, cu revista de colecție publicată de 30-0 anul trecut – o colecție îngrijită a celor mai bune texte din istoria site-ului – și cu agenda 30-0.

Sau ia-o la pachet cu tricoul Vam10s și fă-o cadou unui iubitor al tenisului! Pe durata US Open, acest pachet are un preț special.

 

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi