E timpul, în sfârșit, și pentru Pavlyuchenkova. Două sferturi cu prelungiri, două semifinaliste în premieră, două căi diferite

Radu Marina | 9 iunie 2021

La a șaptea încercare și la 10 ani distanță de la primul ei sfert de finală la Roland Garros, Anastasia Pavlyuchenkova se califică în prima semifinală de Grand Slam a carierei.

Surpriza Zidansek | Tamara Zidansek – Paula Badosa: 7-5, 4-6, 8-6

Cine ar fi văzut-o venind pe Tamara Zidansek? O jucătoare de 23 de ani, care n-a intrat niciodată în top 50 (o va face după RG), care nu a trecut până la acest turneu de turul doi la vreun Grand Slam și care nu avea nicio victorie la Roland Garros, dar care face până acum un turneu pur și simplu perfect. A eliminat-o pe Bianca Andreescu în primul tur, în ceea ce a fost cel mai lung meci al turneului feminin, apoi a trecut pe rând de Katerina Siniakova, Madison Brengle, Sorana Cîrstea și, în sferturi, de Paula Badosa, una dintre cele mai în formă jucătoare din acest sezon de zgură. 

În felul acesta, Zidansek, locul 85, le-a învins, în câteva zile, pe două dintre jucătoarele care au ieșit în evidență în acest sezon de zgură; pe Sorana, cu titlu la Istanbul și finală la Strasbourg, și acum pe Badosa, cu semifinale la Charleston, Madrid și un titlu la Belgrad. Prin calificarea în semifinale la Roland Garros, Tamara Zidansek devine prima jucătoare din Slovenia care ajunge într-o astfel de fază la un Grand Slam. 

Victoria cu Badosa a fost cel puțin la fel de muncită precum cea cu Bianca Andreescu, din primul tur. Zidansek a condus cu set și 4-2, apoi a pierdut următoarele șase game-uri consecutive și s-a văzut dusă într-un decisiv pe care l-a început slab, fiind condusă cu 2-0. Ambele jucătoare au avut, pe rând, segmente de joc foarte bune, prin care au demonstrat că n-au ajuns din greșeală atât de departe. În prima parte a meciului, Zidansek a fost jucătoarea mai creativă și cu execuțiile mai curate. A urmat rândul Paulei să-și impună jocul agresiv, dar bine așezat, în setul doi. În decisiv a fost care pe care: s-a jucat intens, a fost o luptă dura, câștigată în final de jucătoarea care a gestionat mult mai bine acele momente de mare încărcătură. 

A fost Zidansek, poate și pentru că a avut proaspăt în minte meciul cu Andreescu, care a avut o desfășurare similară. 

Revenirea slovenei în decisiv s-a produs datorită creativității și acelui plus ofensiv pe partea de forehand. Slovena a revenit în meci cu ajutorul unor scurte impecabile, iar când echilibrul s-a restabilit, a reapărut în prim-plan și lovitura de forehand, cu care a generat 34 de lovituri direct câștigătoare (48 au fost în total). Apropo de acest forehand, o putem considera o lovitură salvatoare pentru slovenă: la 6-6 în decisiv, Zidansek a salvat două mingi de break cu două lovituri direct câștigătoare venite de pe forehand, replicând ceea ce a făcut în meciul cu Andreescu la 7-7 în decisiv, când, similar, a salvat două mingi de break cu winnere de pe dreapta. 

În ciuda acestui forehand, cu care reușește destul de bine să-și deschidă terenul și să execute multe combinații tip 1-2 (serviciu la exterior, forehand câștigător) Tamara nu iese în evidență cu ceva anume (statura, joc per total, anumite lovituri). Dar e tenace, se deplasează bine și are un joc simplu pe care-l execută perfect; știe planurile de joc, știe ce să facă pentru a câștiga puncte, știe cum să insiste, asupra a ce să insiste și știe cum să-i facă viața grea adversarei. Pe o suprafață precum zgura, care îți oferă multe opțiuni și tentații, să știi când și cum să execuți poate dovedi esențial. 

Înainte de RG 21, Zidansek nu s-a remarcat în mod deosebit în circuit, singurele rezultate notabile fiind două finale WTA 250, ambele pierdute. Dar era cunoscută drept o jucătoare competentă pe zgură, iar un salt valoric pe această suprafață nu e inexplicabil. Zidansek a acumulat treptat, s-a îmbunătățit constant și, la un moment dat, jocul s-a legat. ,,Cariera mea a progresat încet și foarte încet, ca și cum aș fi construit o casă. A trebuit să muncesc mult pentru orice, așa că, mă gândesc, în felul ăsta am creat o bază solidă, care nu mi-a permis să am anumite căderi”, spunea ea. 

Reinventarea Anastasiei | Anastasia Pavlyuchenkova – Elena Rybakina: 6-7 (7), 6-2, 9-7

La a șaptea încercare și la 10 ani distanță de la primul ei sfert de finală la Roland Garros, Anastasia Pavlyuchenkova se califică în prima semifinală de Grand Slam a carierei. După ce a ajuns în sferturile de finală a tuturor celor patru turnee de GS (AO: 2017, 2019, 2020, RG: 2011, Wimbledon: 2016, US Open: 2011), Pavlyuchenkova depășește, după o așteptare chinuitoare, încă o bornă importantă în cariera ei. O carieră rotundă, bine conturată, căreia acum îi adaugă și mai multă greutate. 

Ani la rândul, Pavs a fost mereu aproape de cele mai bune jucătoare ale lumii, dar niciodată n-a făcut acel pas. Poate candida cu succes la titlul de cea mai bună jucătoare din WTA care n-a ajuns niciodată în Top 10 (cel mai bun loc ocupat a fost locul 13), deși rezultatele ei ar fi recomandat-o; pe lângă cele șapte sferturi de finală la turnee de GS, are 12 titluri din 20 de finale jucate. 

Pavs a făcut acest pas acum, într-o manieră entuziasmantă, după o victorie excelentă și după un traseu brutal: McHale, Tomljanovic, Sabalenka, Azarenka, Rybakina. 

Meciul cel mai greu a fost cel de azi, cu Elena Rybakina, o jucătoare care și-a regăsit nivelul ei bun de joc și care venea la această întâlnire plină de încredere, după victoria obținută cu Serena Williams în optimi. Cu un progres vizibil la nivel de deplasare, Pavlyuchenkova a reușit contra Rybakinei ceea ce n-a făcut Serena: să o pună mai des în defensivă și să îi atace virulent serviciul. 

Jocul rusoaicei e foarte compact, dar o bună bucată de timp deplasarea deficitară a fost cea care nu i-a permis să-și pună în valoare loviturile. Apoi, tendința de a schimba antrenorii unul după altul nu s-a dovedit o carte câștigătoare, pentru că fiecare venea cu câte o nouă filosofie. Pe termen lung, schimbările încercate de fiecare dintre aceștia au avut efectul diametral opus celui dorit. Prea multe idei, prea multe voci, prea multe diferențe de abordare i-au erodat jocul. E o explicație care face lumină asupra acelor meciuri în care ajungea chiar și la aproape 30 de duble greșeli. 

În ultimii ani, Pavlyuchenkova a schimbat mulți antrenori, toți foarte diferiți ca abordare (Martina Hingis, Dieter Kindlmann, Joakim Nystrom, Rob Steckley). Cu ultimul antrenor, Sam Sumyk, de care s-a despărțit în aprilie 2020, n-a avut cea mai bună relație. Colaborarea cu Sumyk a durat doar șase luni, iar după acest experiment eșuat a decis să se întoarcă la fratele ei, care o mai antrenase în trecut. Întoarcerea la fratele ei, care a mai antrenat-o pe vremea când avea 14 ani, i-a adus o încredere întărită și o abordare diferită. ,,Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu el, mereu a fost o combinație de distracție și muncă grea. El e singurul antrenor care îmi spune adevărul tot timpul, chiar și atunci când nu vreau să-l aud. De asemenea, chiar e unul dintre puținii oameni în care pot avea încredere și pe care mă pot baza. Orice mi-ar spune să fac pe teren, eu îi spun, da, ai dreptate, am înțeles ce trebuie să fac, așa voi face. Este atât de important când respecți și ai încredere în persoana cu care lucrezi; e ceea ce, probabil, a lipsit la mine cu ceilalți antrenori”, spunea ea la Madrid, unde a ajuns în sferturile de finală. 

Ceea ce am văzut la Pavs în acest sezon de zgură, în special la Paris, e naturalețea. Joacă tenis cum simte, în funcție de adversară și în funcție de ceea ce vine din partea cealaltă a fileului, fără un șablon impus, fără constrângeri. În partidele grele cu Sabalenka, Azarenka sau Rybakina, unde a plecat cu șansa a doua de fiecare dată, ea a reușit permanent să se adapteze, să schimbe din mers planul de joc și să revină în meci tocmai pentru a jucat foarte liber și și-a dat voie să schimbe când a simțit că meciul îi scapă de sub control. 

În toate aceste trei meciuri, rusoaica a jucat impecabil tactic. Elenei Rybakina i-a scos în evidență, în multe momente, aproape toate slăbiciunile în apărare, deplasând-o, liftând mingile, alternând traiectoriile și căutând să lovească cât mai departe de corp. Rybakina e puternică, e jucătoare de atac, dar apărarea ei are mult de îmbunătățit: dacă o lași să dicteze, te copleșește cu loviturile plate, dacă o duci în defensivă, devine instabilă, pentru că apărarea e prea haotică. 

Pe lângă asta, Pavlyuchenkova a citit din ce în ce mai bine serviciul Rybakinei, iar asta avea să și facă diferența (mai ales în setul doi), intrând mult în interiorul terenului la retur, luând mingea devreme și având curaj să facă diferența în schimb începând de la retur. 

Returul a salvat-o în setul doi, iar, în setul decisiv, unde s-a mers cap la cap, serviciul a fost cel care a dus-o în semifinale. Pavlyuchenkova a variat incredibil de mult la serviciu, iar de la set la set a scăzut și mai mult viteza, bazându-se mai mult pe efecte și plasament. A fost o nouă mișcare inteligentă, pentru că în cazul Rybakinei, cu cât servești mai puternic, cu atât returnează mai bine (vezi meciul cu Serena și cât de bine a returnat serviciile puternice ale acesteia). În schimb, Elena are reale dificultăți și nu poate controla returul la acele servicii slice, fără un ritm anume sau kick. 

Pavlyuchenkova, merge, așadar, în semifinale la Paris, acolo unde pentru prima dată după trei meciuri, va intra drept favorită. O va întâlni pe Tamara Zidansek și, deși nu au mai jucat niciodată, Pavlyuchenkova pleacă cu prima șansă, atât pentru are mult mai multă experiență în meciuri mari și, de la un punct încolo al meciului, asta s-ar putea să conteze. Dacă va putea gestiona inevitabila presiune care vine cu statutul de favorită, Pavlyuchenkova va avea șansa unei performanțe pe care o caută de atâta vreme. 

https://twitter.com/rolandgarros/status/1402286574381981697?s=20

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Într-un sezon grozav pentru ea, Paula Badosa merge în cea mai importantă finală a carierei. Va întâlni o veterană care știe bine cum să câștigi Indian Wells. Turneul masculin are, prima dată în istoria turneelor Masters, 4 semifinaliști din afara Top 25.

https://t.co/z2Cmm8D1lm