Drop Shots | Simona la Moscova, Sorana a pus capăt sezonului. Plus câteva "scurte" de la Shanghai

Adrian Țoca | 14 octombrie 2013

Punctele de interes ale acestei săptămâni: Simona Halep caută al cincilea titlu al anului la Moscova, cursa lui Horia Tecău pentru Turneul Campionilor, lupta dintre Gasquet, Raonic, Tsonga pentru Londra.

Ultima săptămână din WTA; unde joacă ai noștri

Dacă Turneul Campioanelor de la Istanbul (plus varianta lui mai mică de la Sofia) e un soi de playoff, atunci sezonul normal din WTA se încheie în această săptămână, cu turneele de la Moscova și Luxemburg. După ce o posibilă calificare de ultim moment la Istanbul a ieșit din radar, Simona Halep revine pe teren, recuperată în urma pauzei medicale pe care a luat-o săptămâna trecută, când a sărit peste Linz și când, potrivit Digisport, a efectuat un RMN, în urma unor dureri la omoplatul și la umărul drept, fără să fie nimic grav.

Simona a ținut capul de afiș în această perioadă și cu decizia pe care a luat-o în ce-l privește pe Andrei Mlendea, cel cu care a lucrat din aprilie și până la Beijing. Simona a ales să meargă mai departe doar cu Adrian Marcu, adus în echipa româncei începând din august, în vreme ce Mlendea are acum șanse să intre în staff-ul Jelenei Jankovic. Despre acest subiect vom reveni mai pe larg cu altă ocazie.

La Moscova, Simona e favorită 5, postură din care va încerca un istoric titlu numărul 5, iar drumul către o posibilă finală le-ar putea cuprinde, în ordine, pe Rybarikova (după un bye în turul 1), Kleybanova/Suarez Navarro și Pavlyuchenkova/Kirilenko/Cibulkova. De pe partea inferioară a tabloului cele mai importante nume sunt Vinci, Ivanovic, Stosur și Kuznetsova. Raluca Olaru e pe tabloul de dublu, unde face pereche cu Olga Savchuk.

Tot la Moscova este și Horia Tecău, aflat, alături de Max Mirnyi, în căutare de puncte pentru calificarea la Londra. Max și Horia sunt la 200 de puncte distanță de locul 8 în Race, iar la Moscova sunt favoriți principali.

În altă ordine de idei, Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal la Stockholm, unde îl va întâlni într-un meci interesant pe Grigor Dimitrov. La rândul său, Florin Mergea și-a trecut în cont, săptămâna trecută, un prim titlu de challenger în acest sezon. Victoria lui Florin a venit la la Rennes, alături de Olivier Marach, și pune capăt unei serii ghinioniste de cinci finale de challenger pierdute în 2013. Grație acestui rezultat, Florin a urcat până pe locul 73 în clasamentul de dublu, la opt poziții distanță de career-high-ul lui Dodo.

Multe alte prezențe românești și la Luxembourg, turneu la care Monica Niculescu a fost finalistă în ultimii doi ani. Monica a întâlnit-o chiar pe Alexandra Cadanțu în primul tur (7-5, 6-4), și continuă cursa alături de Irina Begu, la rându-i pe tablou. Monica și Elena Bogdan sunt pe tabloul de dublu.

Tot aici ar fi trebuit să vină și Sorana Cîrstea, dar ea a decis să pună capăt mai devreme sezonului 2013, unul dintre cei mai buni ani ai carierei pentru Sorana. Cu o finală la Toronto și alte câteva apariții în fazele avansate ale unor turnee, Cîrstea ocupă acum locul 22 și are toate șansele să facă, în sfârșit, marele pas la anul. Sori a făcut anunțul într-un mod creativ, pe Twitter.

Sorana, la turneul lui Richard Branson

După câteva săptămâni de vacanță, Sorana va relua pregătirile și, printre altele, va fi prezentă și la un turneu demonstrativ organizat de miliardarul Sir Richard Branson. Este vorba de Necker Cup (12-16 noiembrie), o competiție care aduce la start profesioniști și amatori, care se dispută în Insula Necker și care are ca obiectiv strângerea de fonduri caritabile. Anul trecut, printre alții, au fost prezenți Djokovic, McEnroe, Philippoussis, frații Bryan și Tommy Haas. Anul acesta, pe lângă Sorana, în Insula Necker vor mai fi Rafa Nadal, Stefan Edberg, Martina Navratilova, Ana Ivanovic, Mike Bryan și, bineînțeles, însuși gazda, Richard Branson.

Magnatul este chiar posesorul Insulei, doar una dintre numeroasele sale proprietăți. Averea lui Sir Branson se ridică la aproximativ 4,6 miliarde de dolari, ceea ce-l face al patrulea cel mai bogat britanic.

London Watch: Cinci oameni se bat pe trei locuri la Londra

Mastersul de la Shanghai a echilibrat și mai mult clasamentul, iar diferențele dintre cei cinci candidați cu șanse reale de calificare la Londra sunt acum foarte mici. Asta, după ce Gasquet și Federer au ieșit devreme din turneu, iar Raonic și mai ales Tsonga au reușit să pluseze. Cursa continuă și în această săptămână, în care ne mutăm cu totul pe indoor-ul european. Depășit între timp de Tsonga, Gasquet merge la Moscova, unde e favorit 1 într-un turneu relativ slab ca prezență. La rândul său, Jo-Wilfried a luat un wild-card la Viena și este de asemenea favoritul numărul 1. Presupunând că amândoi și-ar câștiga turneele, atunci Tsonga l-ar depăși pe Federer și l-ar trimite pe elvețian pe locul 9 în Race, iar Gasquet s-ar apropia la 25 de puncte.

Și Milos Raonic joacă în această săptămână. Canadianul e la 240 de puncte de ultimul loc pentru Londra, așa că a luat un wildcard la Stockholm, unde e favorit 2. Milos ar trebui să fie avantajat de indoor, suprafață pe care a câștigat patru dintre cele cinci titluri ale carierei.

Federer și Wawrinka nu joacă în această săptămână, ei urmând să revină pe teren la Basel, săptămâna viitoare. Cel mai probabil, suspansul în această cursă se va prelungi până la Mastersul de la Paris, și n-ar fi exclus să vedem chiar și niște meciuri directe cu calificarea pe masă.

Și pentru că am amintit de Stockholm, favorit 1 este David Ferrer, numărul 3 mondial din această săptămână. Tot în Suedia revine pe teren Jerzy Janowicz, absent încă de la US Open (accidentat la spate).

Nadal e deja în Elveția pentru Basel

Apropo de Basel, Rafa a ajuns încă de azi în orașul care găzduiește Swiss Indoors. Nadal nu e la prima apariție la Basel: a mai jucat aici în două ocazii, pierzând de fiecare dată în turul 1. Pentru debut, Rafa a primit slotul din program care îi era, de regulă, rezervat lui Federer, cel de luni seara. Ceea ce fanii lui Federer au interpretat a fi un alt episod din războiul rece purtat între Federer și Roger Brenwald, directorul turneului de la Basel. După conflictul tacit de anul trecut, când nu era clar dacă multiplul campion va mai juca sau nu Basel în 2013, Brenwald a mutat semnându-l pe Nadal pentru ediția din acest an. Apoi a continuat cu o conferință de presă în care a făcut o serie de remarci cât se poate de acide, neobișnuit de dure pentru un foarte diplomat oficial elvețian. Printre altele, Brenwald l-a sunat de față cu ziariștii pe Federer, pentru a le demonstra acestora că jucătorul nu-i mai răspunde la telefoane. Dar Roger a anunțat în aprilie că „o să joc Basel chiar și fără un contract, e un turneu important pentru mine”. Relațiile dintre cei doi au rămas relativ reci.

Shanghai (cel mai) inovativ

Nu degeaba Mastersul de la Shanghai este votat, de cinci ani de zile, drept turneul Masters favorit al jucătorilor. Anul acesta, chinezii au inovat cu o aplicație de smartphone cu circuit intern, players-only, care le permite jucătorilor să-și programeze orele de antrenament, să-și găsească parteneri de antrenament și să verifice dacă rachetele lor au fost racordate. Asta, plus alte notificări utile și personalizate, cum ar fi o alertă în cazul în care și-au uitat lucruri în mașinile oficiale. Care mașini sunt echipate cu WiFi, iar rețeaua internă a turneului le permite jucătorilor să acceseze site-uri precum Facebook sau Twitter, altminteri interzise în China comunistă, după cum se știe. Așa a fost posibilă faimoasa sesiune de Twitter a lui Roger Federer, printre altele.

Nu-i nicio surpriză că Shanghai este unul dintre cele mai dezvoltate turnee din circuit și, foarte probabil, va câștiga și anul acesta premiul amintit mai sus și care e decis în urma voturilor jucătorilor. La Qi Zhong Arena, pe lângă arena centrală și alte șase terenuri acoperite, mai există alte 15 terenuri outdoor, special pentru antrenamente.

Apropo de voting, puteți să vă alegeți ATP Fans Favourite Player of the Year (și să le dați o mână de ajutor lui Horia și Max) aici.

Declarația săptămânii (și, posibil, dulceața anului)

Juan Martin Del Potro a ajuns în finală și a impresionat în semifinala cu Nadal, dar abia a trecut de primele zile ale turneului, chinuit de febră și de o răceală puternică. Întrebat cât de rău se simte, Juan Martin a replicat cu candoarea-i caracteristică: “Mi-e dor de mama!” 🙂


(Alte) învățături de la Roger pentru urmăritorii lui

Rugat să-i transmită un sfat prețios partenerului său de dublu, Ze Zhang, Federer a replicat cu o altă declarație care n-ar trebui uitată de toți cei care se apucă de tenis și care uită pe parcurs esențialul: “Tot acest proces de a deveni jucător de tenis e ca un vis devenit realitate. Mulți alți oameni, mai ales din China, și-ar dori să fie în pielea lui, ceea ce creează și o presiune suplimentară. Dar tenisul e un sport foarte diferit de altele. Necesită să te păstrezi un pic… copil, uneori, ca să poți să performezi la nivelul tău adevărat. Pentru că dacă faci totul cum zice la carte, cum ar fi să te trezești la 7, te antrenezi la 8, faci aia, faci ailaltă, totul potrivit unui program riguros din care nu mai ieși niciodată, atunci nu mai e deloc plăcut. Devine stresant, ca la un job. Nu așa merg lucrurile și n-o să ai succes. Trebuie să te distrezi în timp ce faci tenis”.

Și ca să arate că nu doar dă sfaturi, ci le pune și în practică, până să își găsească un alt antrenor, Federer și-a mai extins echipa cu un membru. Deocamdată, Severin Luthi este cel însărcinat să-l care pe… FederBear. Semn că elvețianul, în pofida înfrângerii de la Shanghai, și-a păstrat intact simțul umorului.


Delpo este 100 la 100 sănătos, lovește cu încredere

Revenind la Delpo. Simpaticul argentinian spune că, din punctul lui de vedere, jocul său e mai bun decât cel din 2009, când a câștigat unicul Slam al carierei. “Cred că joc mai bine ca în 2008 sau 2009. Asta e important, e bine pentru viitor. Încă am același obiectiv, și anume să mă apropii de jucătorii de top. Nu-s mulți cei care pot să-i bată pe Djokovic sau Nadal la ora actuală. Va fi cea mai mare provocare a carierei mele, să mă apropii de primele locuri. Pe de altă parte, mi-e clar că ei joacă la același nivel pentru tot anul, în schimb eu am făcut turnee foarte bune în câteva ocazii. Cred că încă e o diferență între ei și mine și restul jucătorilor”. Mai îmbucurător este că The Tower este din nou 100 la 100 din punct de vedere fizic, după ce o încheietură a mâinii stângi l-a chinuit la US Open, forțându-l să apeleze iar la numeroase slice-uri defensive. “Acum îmi permit să lovesc din plin cu reverul și am simțit din nou că am încredere în încheietura mea. De asta am nevoie contra jucătorilor de top: de încredere”. Pe lângă finala de la Shanghai, Delpo a câștigat recent titlul de la Tokyo. Săptămâna viitoare, el își va apăra titlul la Basel, într-un turneu care se anunță deja foarte puternic.


Se fac deja calendarele pentru 2014

Federer spunea recent că al lui este deja definitivat în bună parte. Directorul de la Halle s-a arătat optimist că, la anul, îi va avea din nou la start atât pe Roger, cât și pe Rafa. Iar la capitolul surprize, Andy Murray a confirmat pe Twitter că va fi la startul turneului de 500 de la Acapulco. E un pic surprinzător, pentru că scoțianul obișnuia să se pregătească în acea parte a sezonului pentru Indian Wells și Miami. Turneul mexican trece pe hard din 2014.


Doi suedezi retrași s-au întors pe teren…

…și, din păcate, niciunul dintre ei nu este Robin Soderling, cel care întârzie să mai dea un răspuns concret cu privire la reluarea carierei sale. Și cu cât întârzie, cu atât o revenire devine mai improbabilă. Dovadă cazul Dinarei Safina, absentă la rându-i din 2011, care a anunțat zilele trecute, într-un final, că își va oficializa retragerea la anul. Dar revenind la ideea din titlu, cei doi suedezi care au revenit pe teren pentru o singură săptămână sunt Joachim Johansson și Jonas Bjorkman. Primul, un server impozant care n-a mai jucat tenis de la începutul lui 2011, dar, la 31 de ani, a intrat în calificări la Stockholm, primind un wildcard, pentru că nu mai are clasament. Și a făcut-o cu succes, nepierzând niciun set în trei meciuri. Johansson, fost jucător de Top 10, îl va întâlni pe Alejandro Falla în turul 1, iar în cazul unei victorii deloc improbabile, l-ar putea întâlni pe Milos Raonic, într-un potențial meci echivalent cu o ploaie de ași.

Al doilea suedez e Jonas Bjorkman, cel care a luat un wildcard pentru turneul de dublu, unde face pereche cu Robert Lindstedt. Pentru cine nu și-l mai amintește, Bjorkman are 41 de ani, s-a retras în 2008 și a fost cel mai sus pe locul 4 la simplu și lider mondial la dublu, probă în care a câștigat toate cele 4 turnee de Slam (nouă titluri în total).  


Hot Shots

Și, de final, o ultimă privire către Shanghai. O colecție a celor mai spectaculoase Hot Shots de la penultimul Masters al anului.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi