Drop Shots | Murray se operează, în dubiu pentru Turneul Campionilor, Ferrer va fi noul număr 3

Adrian Țoca | 20 septembrie 2013

Britanicul se operează la spate și va rata circuitul asiatic, declarându-se incert pentru World Tour Finals, competiția primilor opt jucători din lume care va închide sezonul. David Ferrer va prelua locul 3.

De la calcule pentru locul 1, Andy a ajuns la cuțit și la perspectiva de a-și vedea încheiat sezonul cu două luni mai devreme. Campionul de la Wimbledon va suferi o intervenție chirurgicală minoră luni, intervenție menită să rezolve problemele care-l chinuie pe scoțian de mai bine de doi ani și care l-au făcut, printre altele, să rateze prezența la ediția de anul acesta a Roland Garros.

Murray a dat foarte puține detalii, însă BBC a anunțat că e vorba de un nerv afectat în zona spatelui care îi provoacă dureri în zona șoldului și coapse. Asta înseamnă că Andy va rata cu siguranță circuitul asiatic, acolo unde urma să apară la turneele de la Bangkok, Tokyo și Shanghai. De asemenea, e foarte probabil ca britanicul să rateze și participarea la Turneul Campionilor, competiția din fața propriilor suporteri, însă echipa lui Andy a refuzat încă să declare drept sigură absența de la Londra.

Ziariștii britanici vorbesc însă despre un “sezon terminat“; potrivit lor, Murray ar urma să nu-și asume niciun risc și, în schimb, să-și pregătească în liniște, la Miami, noul sezon și să targeteze Australian Open cu forțe proaspete, obiectivul lui principal.

Absența la turneele din Asia îl va afecta în clasament pe Murray, cel puțin temporar. El are de apărat 1.270 de puncte în restul sezonului, 780 dintre ele fiind obținute în Asia. David Ferrer îi va lua astfel locul al treilea, pe care l-a mai ocupat anul acesta în iulie. Dacă îl va putea și menține, asta este însă o altă discuție. Ferrer are, la rându-i, o tonă de puncte de apărat pe final de sezon. Spaniolul are de apărat titlurile de la Valencia și Paris, plus semifinalele la WTF 2013, adică un total de 1.900 de puncte. Un sezon slab de toamnă și Ferru ar intra, la rându-i, în raza grupului Federer-Berdych-Del Potro.

Durerile la spate pun într-o altă lumină partea a doua de sezon mai slabă din partea lui Murray. După titlul de la Wimbledon, el nu a reușit să mai treacă de sferturi la niciun turneu, inclusiv la US Open, unde era deținătorul titlului și unde a fost eliminat în sferturi de Stanislas Wawrinka. Ultima apariție pe teren a lui Murray a fost în Cupa Davis, în meciul de baraj câștigat de Marea Britanie contra Croației.

Andy a făcut haz de necaz pe Twitter, anunțând, printr-un joc de cuvinte inspirat, că “I’ll be back stronger”.


Dacă Murray nu vine la Turneul Campionilor, primul beneficiar ar putea fi un francez: Richard Gasquet, în pole-position, și Jo-Wilfried Tsonga, care încearcă să obțină un loc pe linia de sosire, luptă direct pentru locul 9 în Race. Roger Federer ar avea, la rându-i, mai puține emoții, iar Stanislas Wawrinka și-ar vedea șansele crescute pentru o calificare în premieră la World Tour Finals. Milos Raonic sau Tommy Haas sunt pe un culoar exterior, putând, cel mult, să spere la un loc de rezervă.  


An terminat și pentru Hingis

Martina Hingis a pus și ea punct sezonului, revenirea ei nedecurgând prea grozav până acum. Martina a făcut pereche cu Daniela Hantuchova, dar cele două n-au trecut de turul doi la niciunul dintre cele cinci turnee la care au jucat. Hingis ar fi trebuit să apară la Tokyo și Beijing, dar jucătoarea n-a mai acceptat wildcard-urile care i-au fost propuse. Elvețianca în vârstă de 32 de ani este încă nedecisă dacă va mai juca și în 2014.

Alte retrageri: Serena, de la Tokyo; Sharapova, de la Tokyo și Beijing

Plouă cu vești de genul acesta: Serena Williams s-a retras de la Tokyo, motivând, pe Twitter, că are nevoie să-și reîncarce bateriile. În schimb, absența rusoaicei era previzibilă și cumva deja anunțată, retragerile de la Tokyo și Beijing fiind acum doar formale. Ca și în cazul lui Murray, și prezența Sharapovei la turneul celor mai bune opt este în dubiu, ceea ce înseamnă că socotelile făcute aici vizavi de șansele Simonei Halep rămân în picioare. Dacă nu va mai juca tenis în 2013, Masha ar putea coborî până pe locul 5 în clasament, Radwanska și Na Li putând s-o depășească în săptămânile următoare.

Calcule cu Simona și Sorana la Tokyo

În absența Serenei și Sharapovei, Victoria Azarenka este marea favorită de la turneul Premier 5 de la Tokyo, de săptămâna viitoare, cel mai important eveniment al săptămânii. Agnieszka Radwanska este favorita 2. Dacă săptămâna aceasta am notat în dreptul româncelor un sfert de finală îmbucurător, cel puțin, la Irina Begu, săptămâna viitoare le regăsim la treabă pe Simona Halep, la prima apariție după excelentul sezon nord-american, și pe Sorana Cîrstea.

Tabloul nu e deloc simplu. Simona, cap de serie 13, o întâlnește în primul tur pe talentata, dar foarte inconstanta rusoaică Anastasia Pavlyuchenkova, cea care a învins-o în această săptămână pe Irina Begu, în sferturile de la Seul. Adversara din turul 2 s-ar alege dintre Vesnina și Petkovic, iar turul 3 ar putea-o aduce în fața româncei tocmai pe Azarenka.

Sorana este pe aceeași parte de tablou și va deschide cu Julia Goerges. Favorită 15, Sori are un culoar ceva mai accesibil. Goerges nu e în formă, turul 2 este Lepchenko sau Misaki Doi, iar turul 3 ar putea fi Errani sau Kuznetsova. Mai departe ar putea fi Kvitova.

Una peste alta, o săptămână interesantă, cu destule posibilități interesante pentru românce și cu alte puncte importante în joc.

Dacă nu e Istanbul, atunci Sofia

În cazul în care nu prinde pe ultima sută un loc la Istanbul, Simona va încheia sezonul la Sofia, la așa numitul Turneul Mic al Campioanelor. Competiția organizată în capitala vecină reunește șase câștigătoare de turnee din Seria International, plus două wild-carduri. Cele două locuri au fost atribuite deja: unul pentru Ana Ivanovic, care a câștigat de două ori turneul pe când era găzduit de Bali, un altul localnicei Tsvetana Pironkova. Tournament of Champions are premii totale în valoare de 750.000 de dolari, se joacă tot în sistemul două grupe a câte 4 și a fost câștigat de Rezai, în 2009, Ivanovic, în 2010 și 2011 și de Nadia Petrova în 2012. La ora actuală, printre participante s-ar mai putea număra Simona Halep, Roberta Vinci, Maria Kirilenko, Elena Vesnina, Alize Cornet și Daniela Hantuchova.


US Open pe Twitter

Un infografic interesant pentru cei pasionați și de tenis, și de Social Media, care spune povestea US Open după felul în care au fost reflectați jucătorii pe Twitter în timpul turneului. Nu întâmplător, câștigătorii turneului sunt și cei mai menționați jucători. 

 

În alte știri

– După despărțirea de Djokovic, Dusan Vemic o va pregăti pe tânăra jucătoare franceză Kiki Mladenovic.

– Meciurile din primul tur al Cupei Davis, ediția 2014: Cehia – Olanda, Franța – Australia, Germania – Spania, Japonia – Canada, SUA – Marea Britanie, Serbia – Elveția, Kazahstan – Belgia, Argentina – Italia. Teoretic, dacă vor dori să participe, toți membrii Big Four (și toți jucătorii din Top 10) ar putea fi la startul primului tur, în februarie. Inclusiv un potențial Djokovic – Federer la Belgrad.

– Pat Cash crede că Djokovic și Nadal sunt „plictisitori”. „Nu ideea de a-i vedea într-o finală e plictisitoare, ci faptul că vedem mereu același joc, aceeași tactică. Niciunul nu e un jucător mai bun decât Becker sau Sampras. Pete și Boris erau buni și pe baseline, dar și pe atac și făceau față unor jucători de baseline precum Wilander sau Agassi. Asta (n.r. diferența de stiluri) era ceva plăcut de urmărit”.

– Kim Clijsters a născut: fosta campioană belgiană are acum și un băiețel, pe nume Jack.

– Iar Andy Roddick se bucură teribil de viața fără griji de după retragere. Și iubește să danseze. Iată-l 😉

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi