Două românce, Simona și Irina, favorite 1 în aceeași săptămână. Intrăm în circuitul asiatic. Iar Belgia – Marea Britanie e finala Cupei Davis

Treizecizero | 20 septembrie 2015

Cinci jucătoare din România sunt pe tablourile turneelor din această săptămână. Simona Halep și Irina Begu sunt favorite 1. Circuitul feminin asiatic își intră în drepturi cu Tokyo, Seul și Guangzhou, în vreme ce sezonul indoor european începe cu Metz și St. Petersburg. Vestea bună? Meciuri la ore decente! Discutăm, în grupajul finalului de săptămână, și despre meciurile din Cupa Davis.

În ton cu saltul tenisului feminin românesc din ultimii ani, mai trecem în cont o situație măgulitoare: două dintre cele trei turnee din WTA ale acestei săptămâni au jucătoare din România în postura favoritei numărul 1. Sezonul asiatic intră în drepturi, iar Simona Halep și Irina Begu domină tablourile de la Guangzhou și Seul, în vreme ce celelalte fete sunt de asemenea în competiții.

După o singură săptămână de pauză, Simona Halep revine în circuit, ce-i drept cu un turneu care nu prea se potrivește în marea schemă a celor câteva săptămâni pe care le va petrece numărul 2 mondial în Asia. Într-un interval înghesuit, Simona e planificată să joace Guangzhou, Wuhan și Beijing înainte de a lua startul la Turneul Campioanelor din Singapore, ceea ce face din primul popas de pe această listă o apariție mai puțin relevantă. De altfel, Simona e momentan într-o poziție din care nu prea are multe argumente să forțeze înainte de Singapore: în sus nu se poate duce, iar în jos e greu de coborât, în condițiile în care asupra revenirii Sharapovei în acest an planează tot mai multe dubii.

Tragerea la sorți i-a aruncat Simonei o jucătoare venită din calificări, după care ar putea fi o oportunitate la alte reglări de h2h, contra unguroaicei Timea Babos, în fața căreia Simona a scăpat printre degete un meci de Fed Cup la barajul regional din februarie 2014. Pare că a trecut o viață de atunci, între timp Simona și-a continuat urcușul, în vreme ce Timea a bătut un pic pasul pe loc și a sclipit mai degrabă la dublu.

Restul adversarelor din jumătatea ei de tablou nu-s de natură să impresioneze: un meci cu Kovinic, în sferturi, ar fi interesant, iar o semifinală cu Errani, o rejucare al meciului de la Toronto. Mai multe nume importante sunt înghesuite în jumătatea inferioară a tabloului, unde le regăsim pe Andrea Petkovic, Jelena Jankovic sau Svetlana Kuznetsova. Mai și belgianca Wickmayer, câștigătoare a turneului de săptămâna acesta de la Tokyo, care, culmea, o întâlnește în primul tur pe Magda Linnette, cu care a jucat finala amintită.

Guangzhou este, de fapt, un turneu cu o campioană en-titre din România. Monica Niculescu a câștigat spectaculos ediția de anul trecut, în care n-a pierdut decât 17 game-uri în cinci meciuri. Monica se simte foarte bine în condițiile de aici și, dacă va fi ok fizic, va fi foarte interesant să o vedem încercând să-și apere trofeul. Ea începe chiar de azi, cu Putintseva.

Restul româncelor sunt la Seul, în frunte cu Irina Begu, iar traseele lor arată precum urmează. Notabilă e reîntâlnirea Andreei Mitu cu Alison Van Uytvanck, o șansă la revanșă după meciul din optimile de finală de la Roland Garros, din primăvară.

Al treilea turneu feminin al săptămânii e și cel mai important. Pe tabloul de la Tokyo le regăsim pe Wozniacki, Ivanovic, Muguruza (care-și începe o perioadă de test cu Sam Sumyk), Pliskova, Kerber, Suarez Navarro, Radwanska și Bencic pe lista celor opt favorite. Absolut toate aceste jucătoare sunt în cursă directă pentru ultimele locuri care asigură calificarea la Turneul Campioanelor, așa că, din acest punct de vedere, Tokyo are o miză mare.

Între timp, ATP își începe discret sezonul indoor european, cu primele stopuri la Metz (Wawrinka și Simon primii doi capi de serie) și la St Petersburg (Berdych, Raonic).

 

Marea Britanie revine după aproape patru decenii în finala Cupei Davis, Belgia o va juca pe prima după 111 ani

Cupa Davis și-a jucat al treilea episod al anului, unul care i-a adus la lucru și pe trei dintre primii patru jucători ai lumii. Cum, însă, se întâmplă de regulă în această competiție, unele dintre cele mai importante meciuri i-au pus față în față pe jucătorii din linia a doua. Așa s-a întâmplat la duelul dintre Belgia și Argentina, unde punctul cinci s-a decis între Steve Darcis și Federico Del Bonis. A câștigat Darcis – Argentina, o ghinionistă în serie a acestei competiții în ultimii ani, pierde din mână un avantaj de 2-1, ceea ce înseamnă că Belgia este o improbabilă gazdă pentru finala din noiembrie.

Goffin și Darcis îl vor primi pe Andy Murray (“parcă văd că ne trezim pe zgură în Belgia”), care și-a continuat minunile în acest sezon pentru echipa Marii Britanii, pe care a dus-o aproape de unul singur până în finală. Cu Australia, Andy i-a controlat ca un veteran trecut prin multe bătălii pe puștii Kokkinakis și Tomic, iar între cele două meciuri de simplu s-a înhămat la munca grea, alături de fratele său, trecând de dublul Hewitt/Groth într-un epic de cinci seturi absolut senzațional, unul dintre acele meciuri pentru care Cupa Davis merită să stea în picioare în acest format. A fost, probabil, ultimul meci al carierei pentru Lleyton Hewitt în Cupa Davis, iar bătrânul Rusty s-a bucurat de fiecare clipă, arătându-și în fiecare punct spiritul fantastic de luptă. “Sper să nu-l mai văd de cealaltă parte a fileui pe Hewitt. Ce jucător”, a exclamat Murray.

Eforturile lui Andy ar trebui privite în ansamblu, dincolo de limitele acestui an. Marea Britanie vine de departe, Murray a pus umărul încă de când echipa era în al treilea eșalon, ceea ce înseamnă că doi ani au fost pierduți numai pentru a asigura promovările. Anul acesta, britanicii au prins și un culoar favorabil, cu absențele altor nume grele, și au profitat din plin de el, dar Andy a trebuit să muncească din plin. Cu tot cu meciuri de dublu, scoțianul a ajuns la 82 de meciuri la activ în acest sezon și e de discutat dacă efortul nu-l va ajunge din urmă pe linia de sosire. Dar e un efort care merită, pentru că astfel de ocazii de a-și completa palmaresul nu apar prea des: dacă va lua Cupa Davis, Murray li se va alătura colegilor de Big Four și la acest capitol.

Dacă proaspătul campion de la US Open e în vacanță, Federer și Nadal au fost și ei pe teren. Nadal și-a sărbătorit revenirea în echipa de Cupa Davis cu o victorie confortabilă în Danemarca, în pofida efortului gazdelor de a pune o suprafață foarte rapidă. La rândul său, Federer a jucat în trei meciuri contra Olandei, inclusiv cinci seturi în dublul pierdut alături de prietenul său Marco Chiudinelli.

Campioană anul trecut, Elveția și-a asigurat menținerea în ediția de anul viitor, ocazie pentru alți jurnaliști să se întrebe iar despre fluența sistemului de desfășurare a Cupei Davis, adică subiectul care apare de patru ori pe an. Cu sau fără legătură, e o posibilitate decentă să fi văzut ultimul meci al lui Federer în Cupa Davis; la anul absența sa e mai mult decât certă (în contextul Olimpiadei), iar pentru 2017 deja devine complicat. Federer n-a negat, nici n-a confirmat, iar la finalul meciului le-a spus fanilor din tribune că “sper să ne mai vedem cândva”. Într-un interviu acordat înainte de meciul cu Olanda, Roger și-a explicat pe îndelete motivele pentru care a fost, de-a lungul ultimilor ani, mai degrabă reținut când a venit vorba de Cupa Davis: imprevizibilul din programul acestei competiții, care te trimite în cele mai îndepărtate locuri de pe glob în cele mai proaste momente.

Federer a mai mărturist că anul trecut, în meciul care a adus trofeul Elveției cu Gasquet, a crezut că se va retrage pentru prima oară în carieră din timpul unui meci: la 4-2 a resimțit iar dureri și i-a spus lui Luthi să-l roage pe Stan să grăbească încălzirea. Wawrinka ar fi intrat în meciul cinci. “În scenariul perfect, m-aș fi oprit după Lille”, a spus el, dar știa că mai are nevoie de meciuri pentru a-și asigura prezența la Jocurile Olimpice.

Este exact competiția care va afecta, probabil, destul de puternic ediția din 2016 a Cupei Davis. Rigiditatea sistemului ei de desfășurare va avea de trecut un obstacol dintre cele mai puternice la anul.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi