Djokovic sacrifică prezenţa în Cupa Davis

Adrian Țoca | 9 februarie 2012

Djokovic sacrifică prezenţa în Cupa Davis

Cu un program realmente foarte încărcat în 2012, jucătorii de top au nevoie de o prioritizare mai bună ca niciodată pentru a-şi putea atinge obiectivele. Ceea ce înseamnă că vom avea probabil cazuri în care oameni din top vor renunţa la anumite evenimente de dragul altora.

Novak Djokovic, spre exemplu, pare să fi făcut deja o alegere. Recentul premiat Laureus a explicat că sunt şanse mici să apară în vreun meci de Cupa Davis din acest an. Novak se declarase deja indisponibil pentru primul tur, în care Serbia întâlneşte Suedia, dar fanii sârbi şi-ar fi dorit să-l revadă în fazele avansate ale competiţiei, în speranţa că Salatiera de Argint se va reîntoarce la Belgrad, ca în 2010. Numai că liderul mondial are alte planuri:

“Îmi pare rău că nu voi juca împotriva Suediei. Nu pot promite că voi lua parte la competiţie în acest an”, a declarat Djokovic, spunând că motivul principal îl reprezintă aglomerarea programului competiţional, într-un an în care au loc şi Jocurile Olimpice.

Mai mult, Nole s-ar putea să sară şi peste turneul de la Belgrad, deţinut chiar de familia sa. Competiţia pe zgură din ţara vecină începe pe 30 aprilie. “Deocamdată sunt pe listă. Dar, ca să joc acolo, ar trebui să fac schimbări drastice în agendă”.

În schimb, prioritatea lui Djokovic o reprezintă câştigarea în premieră a Roland Garros, turneu la care nu a ajuns niciodată în finală, şi a cărui câştigare l-ar aduce în posesia tuturor celor 4 turnee de Grand Slam în acelaşi timp. De asemenea, sârbul s-a arătat optimist că poate câştiga atât Roland Garros 2012, cât şi Jocurile Olimpice. “De ce nu? Îndrăznesc să visez!”.

Şi Rafael Nadal sau Andy Murray au sărit peste primul tur din Cupa Davis. Spaniolul n-a lămurit încă dacă va reveni în echipă în fazele avansate. Singurul dintre primii patru jucători ai lumii care joacă în acest weekend în Cupa Davis este Roger Federer, care are printre obiective, în 2012, câştigarea Salatierei de Argint.

Următoarea apariţie a lui Novak Djokovic în circuitul ATP va fi la Dubai, un alt titlu pe care trebuie să şi-l apere. Federer şi Murray sunt pe lista turneului care începe pe 27 februarie. Nadal va lipsi însă. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi