Despre moștenirea lui Horia Tecău

Adrian Țoca | 19 noiembrie 2021

La fel cum oamenii vin și pleacă din viețile noastre, jucătorii de tenis vin și pleacă și ei. Horia Tecău a fost punctul de echilibru al unei întregi generații de fani, care l-au urmărit de la titlurile de junior la Wimbledon, până la cele câștigate ca profesionist, și dincolo de ele. Dar mult mai important decât impactul rezultatelor absolut grozave pe care le-a reușit Horia este că le-a reușit având o conduită absolut ireproșabilă. Este o carte de vizită care-i va depăși, peste ani, palmaresul.

Sunt complicate textele despre retragerea unui sportiv notoriu. Trebuie să captezi esența carierei lui, încercând să-i faci justețe, să te ridici la înălțimea ei într-un articol, deși viața unui sportiv înseamnă cu mult mai mult. Să comentezi o decizie atât de personală și de nuanțată, neuitând să amintești despre cifrele cele mai importante, performanțele cele mai răsunătoare, impactul pe care l-a avut asupra sportului. Dar cum măsurăm impactul pe care-l are o singură persoană asupra unui mecanism complex, o industrie atât de alambicată și de nuanțată precum e sportul în ziua de azi? Un mod bun este să-i lași pe foștii rivali și colegi să vorbească – și n-o să găsești pe nimeni în tenis care să aibă ceva rău de zis despre Horia, cum a spus-o și Kevin Krawietz, ultimul lui partener dintr-o serie de nume importante. Dar, fundamental, impactul care contează la trasul liniei e cel pe care l-a avut asupra ta, individual. 

Am crescut, practic, odată cu cariera lui Horia, și, ca mulți alții care i-au urmărit parcursul, una dintre amintirile cele mai vii este meciul cu Ecuador, din Cupa Davis, anul de grație 2003. România mergea cu o formulă nouă, nedovedită, pe terenul unei echipe care avea de partea ei un jucător deja foarte bun, pe Nicolas Lapentti, plus argumentul terenului propriu, care chiar conta atunci, și o atmosferă sufocante pentru o echipă așa tânără ca a noastră. Horia Tecău și Florin Mergea, abia ieșiți din juniorat, au câștigat acel meci de dublu uriaș cu 13-11 în setul cinci, în Dumnezeu mai ține minte câte ore a durat acea luptă epică; poate cinci, poate mai multe, cert e că le-am văzut pe toate, fără să mă clintesc din fața televizorului. Iar faptul că au obținut acel punct care avea să conteze enorm – a fost 3-2 pentru noi la general, rezultat smuls ulterior în meciul cinci de Răzvan Sabău – i-a trimis aproape imediat pe amândoi în folclorul sportului românesc. S-a adăugat astfel la presiunea inevitabilă pe care o aduceau cele două titluri câștigate de cei doi la Wimbledon, la juniori, în 2002 și 2003, o presiune care trebuia confirmată și la seniori, dacă se poate, cât mai repede. 

Dar rezultatele nu au venit imediat la fel de strălucitoare și în circuitul profesionist; și ei, și noi aveam să înțelegem repede că episoade precum cel cu Ecuador nu sunt posibile în fiecare lună, iar între ele e un lung proces de învățare și de experiențe nu la fel de captivante ca acea bătălie devenită legendă. Pe lângă așteptări, Horia și Florin purtau și o greutate în plus, erau luați cumva la pachet, ca un singur produs, or asta nu ajuta prea mult într-un moment în care cei doi căutau să-și construiască o carieră individuală și, mai important, să afle cine sunt. 

Decizia timpurie a lui Horia Tecău de a renunța la simplu pentru a se concentra exclusiv asupra dublului a stârnit rumoare la vremea respectivă. Era încă devreme pentru el, spuneau mulți, mai avea timp să urce. Dar Horia, blocat doi ani mai târziu după Ecuador în jurul locului 300 în ierarhia ATP de simplu, și-a asumat un drum nou. Pentru mine, acesta a fost un gest de un curaj fantastic, pentru că îți trebuie cu adevărat multă maturitate, multă înțelepciune și multă asumare să-ți vezi singur limitele și perspectivele (greu!), să ți le accepți (foarte greu!), și să iei o decizie atât de importantă, career and life changing, la 20 și un pic de ani. 

Horia nu doar că apuca pe un alt drum, dar apuca pe un drum neumblat. Curajul unui nou început vine cu adrenalină la început, dar ceea ce e cu adevărat de apreciat e curajul unui început într-o direcție în care harta e neclară. La noi, cel puțin, nu prea existau exemple de succes către care eventual să se uite, adică povești de jucători de simplu care să renunțe la simplu atât de devreme și să găsească succesul exclusiv la dublu. Ceea ce pare acum o decizie justă și logică nu părea la fel atunci. Nu exista nici o percepție prea grozavă în ce privește proba de dublu.

Dar fast-forward 16 ani mai târziu și vedem cum Horia nu doar că și-a scris o poveste minunată pentru cariera lui, ci a construit aproape singur o reputație și o imagine grozave pentru dubliști. A câștigat atât de mult respect pentru această probă, pe care a făcut-o populară și cool printre iubitorii tenisului din România. E tare greu să devii atât de cunoscut de pe o nișă din nișă, precum e tenisul de dublu, mai ales când trebuie să o crești, și totuși Horia a făcut exact asta. A devenit cel mai important bărbat din tenisul românesc, și a făcut asta în cel mai profesionist și decent mod cu putință, insistând să procedeze ca la carte cu tot ceea ce a ținut de cariera lui. 

Astea sunt lucruri importante pe care Horia le-a realizat, și care vor rămâne dincolo de rezultatele lui, unele oricum formidabile. Trei titluri de Grand Slam, alte trei finale, un titlu de Slam la mixt, alte două finale, trei titluri de Masters. Titlul ATP Finals. 38 de turnee câștigate în ATP. Locul 2 în lume la dublu. Medalia olimpică de argint, atât de dragă lui. Singurul motiv pentru care nu s-a vorbit și mai mult despre el în acești ani este pentru că o jucătoare din același oraș a făcut, în același timeline cu al lui, rezultate similar de strălucitoare la simplu, mutând toată atenția în România asupra tenisului feminin. Dar peste ani nu vom reține numărul trofeelor, ci doar că au fost importante. În mod cert însă nu vom uita cum le-a câștigat Horia. Cum s-a comportat pe parcursul întregii lui cariere, impresia pe care a lăsat-o tuturor, bunul simț absolut inepuizabil care l-a însoțit an de an, turneu de turneu, meci de meci. O conduită ireproșabilă, care adesea a părut că nu se potrivește timpurilor, că e contrară lor, dar pe care Horia a transformat-o într-o carte de vizită și într-un mod de viață. 

“Am fost foarte norocos să experimentez, ca junior, mai multe locuri de pregătire și să întâlnesc antrenori grozavi în acele experiențe care mi-au insuflat această mentalitate. Că trebuie să dai mereu 100 la 100, să fii respectuos, să joci ca să câștigi, să ai o atitudine bună pe teren, să tratezi pe toată lumea cu respect de la început și până la sfârșit – jucătorii, antrenorii, staff-ul, fanii, pe toată lumea. Nu trebuie neapărat să fii închis, inaccesibil, concentrat doar pe nevoile tale și neatent la ale altora. Simt că mi-am trăit întreaga carieră așa”, a spus Horia, la ultima lui conferință de presă ca jucător în ATP, și o putem trece în seria lucrurilor inspiraționale pe care am avut șansa să le citim, ascultăm sau auzim direct de la el pe parcursul acestor ani grozavi de tenis pe care ni i-a oferit. 

Este, așadar, și despre oamenii inspiraționali pe care îi întâlnim fiecare dintre noi în viață, mai mult sau mai puțin la momentul potrivit. De aici înainte, Horia va deveni un astfel de om. Pentru că în mod cert nu se va opri, chiar dacă azi, într-un fel, a spus stop. Dacă nu i-ai înțeles până la capăt decizia de a pune capăt carierei – deși, la 36 de ani ar mai fi avut probabil ani buni de câștigat trofee într-o probă în care longevitatea campionilor e binecunoscută -, decizia asta vine din același loc din care a venit și hotărârea de a se concentra doar pe dublu. E un cerc închis într-un mod similar cu felul în care a fost deschis. Tot cu curaj în fața schimbării. Explică Horia, în Neînvinșii de pe Lead:  

“E foarte important cum percepi decizia. N-am avut niciun regret când am renunțat la simplu pentru dublu. Nu era o încheiere a carierei, nu era un sfârșit, era o transformare în direcția asta. Cum, la un moment dat, cariera mea se va transforma din dublu poate în antrenorat, poate în mentorat. Se va transforma, nu se va închide. E foarte important cum o percepi ca să ai pacea aia, liniștea aia că nu e capăt de linie. Pur și simplu se modelează în altceva, în următorul pas: de a oferi, de a da înapoi din experiența asta. 

Prin sport, prin tenis am învățat atâtea și simt că e nevoie să împărtășesc din experiența mea altor copii, părinți, antrenori. În primul rând, le-aș spune să aibă răbdare. E un proces lung, orice copil, orice părinte ar trebui să fie conștient că e un proces lung, să nu se impacienteze dacă nu se întâmplă peste noapte.”

Sigur că, la un nivel personal, e o pierdere pentru fiecare dintre noi, fiecare dintre iubitorii tenisului, obișnuiți să-l avem mereu acolo, pe tablouri, mereu în fazele avansate, mereu sus în top. Într-un fel, ne e ca un prieten drag, pe care îl cunoaștem bine, și care a început să facă parte din viața noastră, iar acum simțim că pierdem asta. Dar Horia Tecău, unul dintre cele mai importante nume din toată istoria tenisului românesc, nu se oprește doar pentru că nu va mai fi jucător activ. Tenisul românesc nu-l va pierde, cu siguranță. Horia va da înapoi, iar cei care vor ști să-și ia inspirație din drumul, cariera, alegerile și povestea lui vor fi cei mai câștigați. 

Pentru că într-o epocă în care nu avem din cale afară de multe modele, Horia este unul mare de tot, fix sub nasul nostru. 

Foto: Claudiu Popescu pentru seria Neînvinșii | Lead.ro

View this post on Instagram

A post shared by Horia Tecău (@horiatecau)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Steve Simon, CEO-ul WTA, anunță decizia de a suspenda toate turneele din China cu efect imediat, în contextul situației în care se găsește Peng Shuai.

2