De ce lansăm acum un proiect editorial dedicat juniorilor din România și de ce merită să-l urmărești

Adrian Țoca | 13 decembrie 2013

Treizecizero.ro va publica, sub forma unui serial în 10 episoade, un efort jurnalistic menit să ajute la înțelegerea cât mai exactă a situației tenisului românesc la nivel de juniori. Vrem să aflăm dacă mai găsim o Simona Halep sau un Andrei Pavel în anii ce vin. Și mai vrem să dăm o mână de ajutor la aducerea cât mai multor oameni bine intenționați în jurul tenisului românesc.

Lansăm, pe Treizecizero.ro, un demers editorial care vine în completarea efortului pe care site-ul l-a făcut de la lansare. Fără alte introduceri, v-am pregătit o idee-campanie, al cărei obiectiv final este unul singur: să obțină cât mai multă atenție pentru tenisul românesc. Și de data asta vom vorbi nu despre prezentul lui, ci despre viitor.

Este vorba despre o serie consistentă de articole dedicate tenisului la nivel de juniori din România. Un subiect mai puțin comercial nu doar în tenis, ci în orice sport. E unul dintre motivele pentru care se scrie rar spre deloc despre juniori în presa românească, pentru că nu există piață. Ceea ce ne dorim noi este să ajutăm la formarea uneia – intenție care vine, cel mai adesea, cu dificultățile de rigoare la pachet. Și ne-am gândit că am putea trata cel mai bine subiectul sub forma acestui serial, despre care veți citi detalii în cele ce urmează, și despre care îndrăznim să credem că este cea mai amănunțită prezentare a situației tenisului românesc la nivel de juniori.

Ideea a existat încă din primele săptămâni și luni ale site-ului. Am așteptat însă un moment potrivit, din mai multe motive.

Întâi, pentru că trebuia să ne câștigăm o credibilitate. Un demers ca acesta poate fi ușor subminat sau nebăgat în seamă deoarece sursa lui nu prezintă încredere sau nu este cunoscută suficient. Mai ales într-o perioadă în care presa suferă enorm la acest capitol, (mare) parte din vina ei, parte pentru că așa-s timpurile, imaginea și atașamentul față de un brand media și de ideile pe care el încearcă să le transmită se câștigă greu și se pierd repede. E un drum greu, uscat, cu multe chinuri, pentru care ai nevoie de multă răbdare, și departe de noi să spunem că l-am parcurs pe tot. Dar măcar am ajuns într-o zonă mai ușoară a drumului.

Apoi, pentru că trebuia să ne construim o bază solidă de cititori. Ca să poți să transmiți eficient un mesaj, ai nevoie, mai înainte de orice, să te asculte cât mai mulți oameni, pentru ca, la rândul lor, să poată duce mai departe ideea. Ai nevoie să dezvolți o relație solidă cu publicul tău, ai nevoie să testezi dacă ideile tale sunt dorite. Abia când ai atins o audiență cel puțin decentă, cu forța pe care ți-o asigură susținerea ei, poți lua o poziție, oricare ar fi ea. Toți pașii, mărunți, pe care i-am făcut de la lansare și până acum au urmat un plan bine stabilit, care să ne aducă aproape cât mai mulți cititori, în același timp nefăcând niciun fel de rabat (de multe ori, cu eforturi câinești) de la calitate sau de la maniera în care ne-am promovat. Și suntem bucuroși că ne-am găsit unii cu alții! Am ajuns să fim citiți de aproape 30.000 de cititori pe lună (în momentele de vârf) și, în medie, de peste 20.000 în lunile normale. Sunt cifre mari pentru tenis și pentru un site independent. Este aproape o treime din ceea ce credem că este potențialul maxim pe termen mediu al nișei și din ce ne propunem să atingem. 

Ce am scris mai sus reprezintă și motivul pentru care n-am apelat la un sistem de tip paywall pe site, deși ni s-a propus de către mulți. E motivul pentru care am respins de fiecare dată ideea de a transforma, într-un fel sau altul, site-ul într-un soi de cerc restrâns, accesibil numai pentru inițiați, numai pentru cei care gustă un anume tip de conținut, oricare ar fi acesta. Nu, misiunea finală a Treizecizero.ro trebuie să fie evoluția și transformarea lui într-un spațiu în care oricine găsește tot ce e elementar de știut despre tenis. Nu e nicio garanție că vom ajunge acolo, însă asta e ținta.

În al treilea rând, era ideal să ne găsim un moment bun pentru această campanie. Un moment în care tenisul românesc să fie cumva pe val, un trend în care tenisul să (re)intre și în viața acelei categorii de potențial interesați, dar care nu-și petrec zilele urmărind turneu cu turneu, precum fanii die-hard ai tenisului. Iar grație Simonei Halep și a celorlalți jucători români, care au reușit un an 2013 memorabil, acest moment s-a creat. După cum sigur ați sesizat cu toții, în ultima vreme, tenisul a căpătat brusc o cotă mai mare de atenție în mai toate zonele: media, social media, evenimente, etc.

În al patrulea rând, pentru că sunt necesare resurse majore. Știți cu toții că Treizecizero are o abordare editorială un pic diferită, preferând să insiste cu texte de analiză în detrimentul știrilor sau a rezultatelor, disponibile oricum peste tot. Această abordare este, oricum, foarte solicitantă. Iar ca să producem același tip de conținut și pe zona de juniori, asta necesită un efort editorial masiv, pur și simplu imposibil de susținut din punct de vedere al resurselor noastre. Pentru că, nu e nicio rușine și niciun secret, știți deja, ele sunt oricum foarte, foarte limitate. Ori ar fi fost un pic ciudat să oferim un tip de conținut mult sub nivelul cu care v-am obișnuit, în discrepanță cu restul site-ului. Așa că am așteptat momentul potrivit, în care am fi putut veni cu ceva diferit.

Dacă primele trei puncte au fost atinse în timp, resursele de la punctul patru au rămas la fel de mici 🙂 Însă am reușit să lucrăm în paralel la un proiect care a necesitat mult efort și care capătă acum formă. Nu este doar o simplă secțiune ca restul de pe site: este un întreg pachet, informație + imagine, pentru care s-a lucrat separat și care va fi prezentat separat, inclusiv, așa cum spuneam, cu un alt design.

Va fi un serial în 10 episoade long-form, care va trata detalii legate de generația actuală de juniori din România. După un prim episod de încălzire, în care vă vom trece prin drumul parcurs, în juniorat, de actuala generație de jucători români, vom vorbi, printre multe altele, despre situația sistemului de copii și juniori, despre problemele pe care le întâmpină cei implicați în el. Despre greșelile făcute. Despre structură, despre eroii principali, puștii pe care poate că într-o zi îi vom urmări la Wimbledon. Vă vom povesti cum arată viața lor, care sunt competițiile la care participă, care sunt rezultatele, și, mai ales, vă vom spune povestea a câtorva dintre ei, exact în stilul în care o facem cu marii campioni în articolele de pe site.

Iar pentru părinții care sunt în dubiu dacă să-și ducă sau nu copilul la tenis, sau care se pregătesc să facă asta, dar nu știu ce trebuie să facă, avem și pentru ei pregătit un episod cu foarte multe detalii concrete. Veți afla ce spun părinții care au trecut deja prin toate experiențele și greutățile posibile. Veți auzi oameni din fenomen, foști sau actuali jucători. Vor fi o mulțime de informații interesante și mai puțin știute de mulți dintre noi și care merită urmărite și comentate. Ne vom face, împreună, o idee cât mai apropiată de ce înseamnă să fii un tânăr care încearcă să-și facă drum către marile arene ale lumii, și cum se întâmplă asta în România.

Câteva lucruri care mai trebuie spuse:

-nu avem pretenția că vom acoperi tot ce trebuia spus. Nu avem nici pretenția că nu se putea mai bine decât ne-a ieșit nouă. Dimpotrivă. Plecăm din start de la ideea că totul poate fi îmbunătățit. Și, deși structura e deja predefinită (cele 10 episoade menționate), lăsăm cale deschisă oricăror contribuții ulterioare;

-ne interesează o abordare constructivă, vrem să evidențiem lucrurile la care tenisul românesc suferă, dar nu vom ocoli părțile bune;
 
-spre posibila dezamăgire a unora, nu intenționăm să pornim o vânătoare de vrăjitoare. Nu vom căuta vinovați doar de dragul senzaționalismului. Oricum sunt, și așa, prea puțini cei care lucrează, se ocupă de tenis sau le pasă de tenis. Ideea e să ajutăm. Pe cât o fi posibil asta;

-știm că avem și foarte mulți cititori care, pur și simplu, nu sunt interesați de acest subiect. Primim multe mesaje în care ni se spune că sunt citite toate articolele de pe site, mai puțin cele educaționale, cu și despre părinți și copii. Tocmai de aceea, acest proiect a fost gândit în așa fel încât să nu se adreseze numai celor implicați în fenomen. Așa că am ales o formă de prezentare cât mai light, care să îi țină interesați pe toți cei care urmăresc Treizecizero.ro. Inclusiv prezentarea grafică, una de care suntem foarte mândri. De asemenea, și periodicitatea episoadelor va fi una comodă, în așa fel încât să nu obosim pe nimeni cu același subiect;

– NU avem o agendă ascunsă. Nu intenționăm să luăm părți, să scoatem pe cineva în față sau să dezavantajăm pe cineva. Nu credem în tabere și nu aparținem vreuneia; 

– Tenisul la nivel de juniori este, pentru mulți dintre cei implicați, un subiect (mult prea) sensibil. Și tensiunile încep, adesea, cu unii părinți, care dau cel mai prost exemplu pentru copiii lor. Ca atare, suntem conștienți că este foarte posibil să se stârnească o serie de orgolii, inclusiv în zona de comentarii ale articolelor. Lesne de înțeles că vom încerca să păstrăm același aer civilizat ca și pe site;

-Cum puteți să ajutați? Cum spuneam și în prezentarea proiectului: ducând vorba mai departe! 

– Ca să răspundem preventiv la orice acuzație sau bănuială: singurul interes al site-ului în tot acest proiect este să popularizeze tenisul în general, și, evident, pe cel românesc, să-i asigurăm o expunere suplimentară și să detaliem pentru cât mai mulți o zonă mult mai puțin mediatizată. Iar singurul interes personal al inițiatorului acestui proiect este, ca la început, să producă conținut jurnalistic de calitate.

Bun. Sperăm că va ieși ceva bun de aici, și că măcar un copil va fi inspirat să înceapă să joace tenis 🙂

VEDEȚI AICI PREZENTAREA SERIALULUI ȘI PAGINA UNDE VEȚI GĂSI EPISOADELE

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi