Cine e Max Mirnyi, viitorul partener al lui Horia Tecău | Campionul crescut din spălat de vase

Cum Horia Tecău a confirmat oficial ceea ce se scrisese deja, anume că va face pereche cu Max Mirnyi din sezonul viitor, se cuvine să aruncăm o privire mai atentă către cel care îi va fi alături, cel puțin în 2013, celui mai important jucător român de tenis din acest moment. Pentru că, indiferent de preferințe, calcule sau unghiuri de analiză, cea mai bună șansă la un titlu de Slam pentru tenisul românesc,  performanță uriașă dacă ne gândim la ce investiții (nu) se fac în acest sport la noi, raportat la alte țări, rămâne Tecău.

Max Mirnyi, așadar, este fost lider mondial de dublu, poziție pe care a deținut-o și în acest an. Dar bielorusul n-a fost întotdeauna cunoscut numai pentru rezultatele de la dublu. A fost șapte ani consecutiv jucător de top 50 în clasamentul de simplu, iar cea mai bună poziție a carierei a fost locul 18. Are și un titlu, obținut la Rotterdam, în 2003. Dar marile performanțe au venit atunci când a mai avut un partener alături. Și n-a avut puțini. De-a lungul timpului, viitorul coleg al lui Tecău a făcut pereche cu jucători ca Mahesh Bhupathi, Jonas Bjorkman, Lleyton Hewitt, Daniel Nestor, printre mulți alții numărându-se și liderul mondial de la simplu, Roger Federer. Cu elvețianul a ajuns în nu mai puțin de cinci finale, trei dintre ele câștigate, la Indian Wells, la Miami și la Moscova.

Are 9 titluri de Slam în palmares (6 de dublu, 3 de mixt), în total 45 de titluri la dublu. Plus medalia olimpică de aur la Londra 2012, performanță de care este tare mândru. Are și de ce.

Dar, dincolo de cifrele pe care probabil le știați, ce fel de om este bielorusul în vârstă de 35 de ani și ce-l mai mână să continue, la această fază înaintată a carierei lui, cu venirile la fileu? Dar, mai important, la ce bagaj să ne așteptăm că va aduce în colaborarea cu Horia?

În primul rând, e un tip foarte inteligent. Cu o diplomă în drept internațional în buzunar, Max e preocupat să și ofere ceva înapoi sportului care l-a consacrat. Și-a deschis o academie de tenis în Belarus și vrea să dezvolte “un sistem cât mai avansat, care să le scurteze tinerilor din noile generații drumul către o carieră de profesionist”. Sună bombastic sau, în cel mai bun caz, foarte PR-istic, dar Max e sigur pe el, pare să știe foarte exact despre ce vorbește. “Mă interesează nu doar să le ofer un teren pe care să joace, ci și să identific și să le asigur un sprijin financiar constant și consistent, care să-i susțină până în clipa în care nu va mai fi nevoie de el”.

Un plan generos, dar pe care Mirnyi are de gând să-l ducă până la capăt. Și știe exact cum. “Sunt obișnuit cu munca grea ca să-mi ating obiectivele în sport, iar în viața de zi cu zi nu poate fi altfel: o să muncesc până în ziua când voi îndeplini acest obiectiv”. Ca să demonstreze că nu sunt doar vorbe aruncate în vânt, Mirnyi Sport, cum se numește Academia lui, a cumpărat 100 la 100 din JSC Sport Pari, o structură deținută anterior de un interpus al lui Alexander Lukashenko, controversatul președinte bielorus. Mirnyi a angajat o firmă de avocatură faimoasă, precum și un expert în drepturile omului ca să-l ajute în preluarea a ceea ce el numește baza viitoarei sale activități. “Lumea corporate nu-mi este, deocamdată, atât de naturală precum serviciul, de exemplu, așa că am nevoie de experți”.

“Bestia”, cum este poreclit jucătorul, nu lasă, așadar, nimic la voia întâmplării. E o calitate pe care o regăsim și în felul în care abordează tenisul. Extrem de serios, aproape meticulos, preocupat de detalii și de chestiuni organizatorice, Mirnyi e văzut drept un tip riguros, care iubește victoriile, iubește să câștige și care e dispus să muncească oricât e nevoie pentru ca acele victorii să și vină.

“Max e foarte atent la detalii. Aduce foarte multă disciplină în ceea ce face, dar are și un caracter foarte intens. Dar disciplina l-a ajutat să fie atât de bun pentru atât de mult timp”, îl caracterizează Robbie Koenig, actualul foarte respectat comentator. Un alt motiv al longevității sale este faptul că nu subestimează obstacolele, nu-și asumă victoriile sau reușitele înainte ca ele să vină. Munca e pe primul plan, apoi sunt câteva locuri libere.

E foarte posibil ca această disciplină de tip rusesc să își aibă originile într-o copilărie similară cu cea a atâtor alți mari campioni, plecați de jos de tot, din ghearele sărăciei. E lesne de înțeles de ce Max vrea să investească în copii talentați: el știe cel mai bine cum e să lupți cu neajunsurile sau să te antrenezi pe burta goală. Spusă în întregime, povestea lui ar părea ca un scenariu clasic de film, în care binele învinge.

Dar n-a fost întotdeauna bine. Pe când Max a început să crească, Uniunea Sovietică tocmai se prăbușea zgomotos, iar tatăl său, Nikolai, un munte de om căruia, ca să-l potolească, armata rusă a trebuit să-i servească zilnic porții duble, s-a văzut în fața unei decizii importante: un antrenor cunoscut de tenis din URSS, Arcadiy Edelman, îi propusese ca Max să-l însoțească în America, unde Edelman tocmai ce semnase un contract, ca să servească pe post de partener de antrenamente pentru Tatiana Ignatieva, o junioare considerată fenomen. Max abia ce împlinise 13 ani, dar tatăl său, Papa, cum îi spune jucătorul, a ales să-i deschidă larg calea către lume.

Viața peste Ocean l-a călit bine de tot pe Mirnyi cel mic. “Ne antrenam noi, dar îl și ajutam pe Edelman cu tot felul de treburi. Ne antrenam noi câte două ore, apoi serveam pe post de sparring pentru adulți sau alți juniori de la club. Sfârșeam ziua leșinați”, își amintește, într-o poveste spusă pentru DEUCE, Mirnyi.

Banii începeau să vină în contul lui Edelman, dar “mult” nu e niciodată “suficient”. Așa că, pe lângă orele de instructor/sparring/ajutor de antrenor, “patronul” l-a pus pe Mirnyi să racordeze rachete. Banii îi lua tot antrenorul transformat în antreprenor. Mirnyi reușea, însă, să pună deoparte bacșișurile. Vestea că băiatul său e exploatat a ajuns însă până la urechile lui Papa, care s-a înființat furios la New York. Furios, dar cu numai 14 dolari prin buzunare și niciun plan de bătaie. Nu mic i-a fost șocul când Max i-a pus în palme 300 de dolari. Erau banii strânși cu răbdare din bacșișurile pentru racordat și alte servicii.

Supărat, Papa a ales să-l scoată de sub influența lui Edelman. Scena despărțirii a fost “ca la operă”, zice Max. Supărat, Edelman amesteca țipetele cu regretele, suspinele, blestemele și amenințările. Degeaba. Decizia lui Papa fusese luată. Dar asta însemna și lipsa adăpostului. După câteva nopți petrecute pe străzile din Brooklyn,  la propriu, familia Mirnyi a primit un sprijin de la un alt fost jucător de tenis rus, Sergey Leonyuk, care lucra la Brooklyn Racket Club. Au primit o cameră nemobilată și nerenovată, iar Max a putut să se pregătească la club. “Mobila” a fost rapid alcătuită din resturi găsite pe la gunoi. Un cuptor recuperat de la Burger King și un televizor pe jumătate stricat oferit tot de Sergey, care a primit rapid și o antenă improvizată, au completat decorul.

A fost momentul în care destinul i-a oferit o mare șansă lui Mirnyi. Nick Bollettieri, faimosul Bollettieri, mereu în căutare de talente, i-a oferit un cantonament de 2 săptămâni la și mai faimoasa Academie din Florida. La finalul celor 2 săptămâni, însuși Nick a venit să-l vadă la lucru pe Mirnyi. “Am fost atât de nervos, încât n-am dormit toată noaptea. Apoi m-am tot încălzit vreo oră și jumătate, așa încât, când a venit el într-un final să mă vadă, eu eram deja obosit. Din fericire, n-a trebuit să joc mult”.

“Am avut nevoie de numai 30 de secunde ca să mă lămuresc. I-am dat pe loc o bursă”, își amintește Nick Bollettieri. Și așa a început totul.

Ca orice eveniment pozitiv, vestea bună a venit cu complicațiile de rigoare. Max avea acum nevoie de bani ca să meargă la turnee. Așa că Nikolai, care mai câștiga un ban făcând diverse treburi pe la clubul unde locuiau, și-a luat și o altă slujbă, așa cum a putut, în condițiile în care nu locuia legal în State. A spălat vase la un restaurant chinezesc până când a strâns 500 de dolari, cu care și-a luat o mașină veche, mașină care i-a adus un al doilea job. Ziua se îngrijea de doi veterani de război ruși, noaptea se întorcea la spălat vase.

Trei ani mai târziu, Max începuse să joace turnee satelit în ITF. În toamna lui 1995, Nikolai și-a permis, într-un final, să plătească pentru ca fiul său să plece într-un circuit de turnee în America Centrală, apoi în Grecia. După ce a achitat biletele, i-au mai rămas 250 de dolari cash. “A calculat și mi-a spus că ar trebui să-mi ajungă pentru prima săptămână. Pentru următoarele, mi-a zis să mă descurc cum s-o putea pentru un ban în plus. Dacă nu poți să faci asta și n-ai încotro, să te împrumuți de la cineva, apoi îi voi returna când o să îmi permit – mi-a zis Papa. N-am vrut să-mi bag părintele în datorii, așa că am tras ca un nebun și am câștigat două turnee, atât la simplu, cât și la dublu”. Un mare succes, care l-a ferit pe Max de iminența unui împrumut, dar care nu l-a salvat pe tatăl său de spălat vase.

Încet-încet, Mirnyi a început să urce în ATP, dar momentul în care s-a produs definitiv declick-ul și consacrarea lui s-a întâmplat într-un mod neprevăzut.

În 1998, la Wimbledon, Nikolai a avut inspirația să meargă la Richard Williams, tatăl Serenei, și să-i propună ca Max și Serena să joace la dublu-mixt. Serena era o puștoaică-minune, dar cam atât. Richard a fost de acord, iar rezultatul a fost că perechea Mirnyi/Serena a câștigat, pe nepusă masă, titlul la Wimbledon. Apoi a urmat un altul la US Open, în aceeași formulă. Magia s-a oprit abia în finala AO, când cei doi au pierdut. Dar spălatul vaselor era, în sfârșit, istorie. Max se putea concentra la cariera sa fără să mai aibă grija zilei de mâine.

“Își făcuse un nume la dublu, dar Max nu era mulțumit, așa că s-a întors la antrenamente, a tras tare, și a ajuns un jucător foarte bun și de simplu”, trage concluzia Nick Bollettieri.

Poate că Max Mirnyi n-are cele mai aspectuoase lovituri din circuit, însă compensează din plin prin muncă, seriozitate și atitudinea de tip care nu știe ce e eșecul. Când el vine, Max știe un singur lucru: se întoarce înapoi la muncă, pentru a-și corecta neajunsurile.

“Am lovit de câteva ori cu Mirnyi”, își amintește și Martina Navratilova. “Țin minte că insista pe execuții specifice. Era interesat îndeosebi de vole, mă chestiona în privința selecției de lovituri. Își dorea foarte mult să îmbunătățească fiecare aspect al jocului său”.

La 35 de ani, cu multe titluri, dar și mulți bani în cont, Mirnyi și-a păstrat aceeași conduită exemplară pe teren. Nu întârzie un minut la antrenamente, are un program riguros, își tine sub control atent dieta, face totul pentru a-și prelungi cât mai mult cariera. Mai cu seamă că, în ultima perioadă, au apărut și diverse probleme medicale.  “Nu știi niciodată cât mai ai de jucat”, obișnuiește el să spună.

Dar nu numai seriozitatea este firma lui Max. Poate o fi el Bestie pe teren, dar în afara lui e știut drept un tip foarte cumsecade, un gentleman, un om pe care te poți baza și de la care știi întotdeauna că vei primi mai mult decât îi (poți) oferi tu.  E ceea ce, de fapt, îl face special pe Max. Iar drept dovadă stă o mică istorioară.

“Mama lui Max, Tatiana, mi-a povestit”, începe Xenia, soția jucătorului bielorus. “Într-o seară de Revelion, pe când Max avea 10 ani, familia lui se delecta cu tot felul de prăjituri și bomboane pe care părinții le oferiseră. Toată lumea a început, într-un final, să le mănânce. Mai puțin Max, care stătea pe margine și se uita la ei cum mănâncă pofticioși. Când toată lumea a terminat de mâncat, Max și-a deschis cutia lui de bomboane și a împărțit-o cu toți ceilalți”.

“Sunt mândru de tot ce a realizat Max în viață. Toate reușitele lui sunt speciale pentru mine. De la victoriile pe care le-a reușit pe teren și până la faptul că are o educație aleasă, iar acum își construiește o familie minunată. Toate astea mă fac atât de mândru!”, spune Papa Nikolai.

Și ne întoarcem la Nick Bollettieri, pentru concluzie: “Max este cea mai bună investiție pe care am făcut-o vreodată la Academie. El și tatăl lui sunt bărbați adevărați, bărbați care au refuzat să accepte că Max nu-și permitea financiar să joace tenis. Au ales să înfrunte acele circumstanțe și să găsească o cale de ieșire. Nikolai e un tip foarte modest, dar un caracter veritabil, care a făcut tot ce a putut ca să-i dea o pâine fiului său. Iar Max n-a uitat niciodată, dar absolut niciodată, de unde a plecat”.

E limpede acum de ce Max Mirnyi e gata de orice pentru a-și îndeplini noul obiectiv, acela de a-i ajuta pe câțiva potențiali mari campioni să nu trebuiască să-și croiască drumul spălând vase. Până la viața post-tenis, Max mai are însă treabă pe teren. Din 2013, alături de Horia al nostru, pe care trebuie să-l ajute să-și urce, la rându-i, propriile trepte. Judecând după ce am aflat acum despre el, Max s-ar putea să fie exact de ce avea nevoie Tecău pentru a face pasul final către marea performanță. Adică spre trofee, trofee de Slam și locul 1 în lume. Horia e cel mai tânăr din jucătorii de dublu de top, iar după retragerea lui Mirnyi și a celorlalți “grei”, românul are toate șansele să ajungă acolo. Să îi ținem pumnii, lui și lui Max, în noul lor drum.