Cincinnati recap: Venus Williams o elimină pe Kiki Bertens, campioana en-titre, Novak Djokovic și Roger Federer revin în circuit cu victorii

Radu Marina | 14 august 2019

Venus Williams învinge campiona en-titre. Ajunsă la Cincinnati cu o serie de patru înfrângeri la rând și ieșită din Top 50, Venus s-a redresat la timp cu două victorii prețioase, una mai importantă ca alta. Întâi, în primul tur, a depășit-o (7-5, 6-2) pe o Lauren Davis în mare formă. Iar apoi a bifat a […]


Venus Williams învinge campiona en-titre. Ajunsă la Cincinnati cu o serie de patru înfrângeri la rând și ieșită din Top 50, Venus s-a redresat la timp cu două victorii prețioase, una mai importantă ca alta. Întâi, în primul tur, a depășit-o (7-5, 6-2) pe o Lauren Davis în mare formă. Iar apoi a bifat a doua victorie a sezonului în fața unei jucătoare de top 10, eliminând-o pe Kiki Bertens, campioana de anul trecut de la Cincinnati și favorita 5 a turneului, după un nou maraton: 6-3, 3-6, 7-6. A fost al treilea lor meci încheiat în decisiv, după Miami 2018 (5-7, 6-3, 7-5 Venus) și Wimbledon 2018 (6-2, 6-7, 8-6 Kiki Bertens). 

“Joc acasă și am știut că ea (Bertens) joacă un tenis tare bun. În acest moment iau fiecare meci în parte. Am de jucat un meci în turul trei, și, să fiu sinceră absolut fiecare jucătoare joacă uimitor”. Cât despre ce i-a adus victoria și ce a făcut diferența: “Am încercat să nu forțez prea mult pentru că uneori încerc prea mult, am multă forță și nu întotdeauna o pot controla. Așa că încerc să joc mai inteligent, ceea ce este extrem de ușor de făcut”, a povestit Venus, care o va întâlni în următorul meci pe învingătoarea partidei Victoria Azarenka – Donna Vekic. 

Totodată, acesta e un bun moment de a aduce în discuție și faptul că, în urmă cu câteva zile, Venus a vorbit pentru prima dată (!) despre problemele ei de sănătate și cum a fost pentru ea din 2011 și până acum, anul când a fost diagnosticată cu sindromul Sjogren – o boală autoimună ce poate afecta întregul corp, cauzând dureri articulare, probleme respiratorii, renale, ale sistemului nervos și oboseală cronică.

“Oricât de mult aș fi muncit, mă simțeam epuizată, nu mai puteam respira normal și niciodată nu mă simțeam în formă. Era teribil de frustrant. Simptomele mele s-au agravat progresiv, până în punctul în care am simțit că nu voi mai putea juca tenis. Mergeam la medic și spuneam ‘ceva nu în regulă’. Simțeam că nu mai pot controla nimic. Ceva nu era în regulă, iar ei (n.a. medicii) niciodată nu au găsit ceva greșit”, și-a început Venus povestea. 

În cele din urmă, la finalul anului 2011 a primit și diagonosticul, fapt ce a obligat-o să ia o pauză de la tenis pentru a începe tratamentul. “Înainte de a începe tratamentul, viața mea nu era, nici pe departe, una confortabilă. Calitatea vieții mele nu era una bună. Simplul fapt că trăiam era inconfortabil; eram atât de epuizată, încât totul devenea inconfortabil și dureros. La început, după ce am început tratamentul, a trebuit doar să aștept pentru a-mi fi mai bine. Am luat un medicament timp de șase luni, care exact asta făcea: îmi îmbunătățea starea de sănătate treptat. Apoi a fost altul, pe care l-am luat timp de trei luni de zile. Era ca un fel de joc, în care eu trebuia doar să aștept pentru a putea să mă întorc la ceea ce făceam înainte”. 

Cu ajutorul tratamentului, dar și cu o schimbare a stilului de viață – a trecut la o dietă vegană, pe care o ține și acum  –, calitatea vieții s-a îmbunătățit, motiv pentru care a și decis să se întoarcă la tenis. În martie 2012, la Miami, a jucat primul meci oficial după aproape opt luni. Dar tratamentul și stilul (nou) de viață doar au ținut sub control boala, nu au și făcut-o să dispară. 

Cât despre cum se vede, ce își dorește și care sunt planurile ei de viitor, Venus rămâne optimistă. “Eu simt că sunt o jucătoare grozavă. Sunt o jucătoare bună, dar, din păcate, am avut de a face cu niște circumstanțe cu care oamenii, în mod normal, nu pot face față în acest sport, dar eu nu am fost descurajată de asta. Încă simt că pot juca un tenis grozav. Am nevoie doar de șansă”. 

Foto: WSOpen

Roger Federer și Novak Djokovic, întorși în circuit cu victorie. Atât Djokovic, cât și Federer și-au prelungit vacanța cu încă o săptămână, neparticipând la Montreal. S-au întors însă ambii la Cincinnati – primul lor turneu pe hard din acest sezon american – cu două victorii fără mari emoții. 

Novak Djokovic a avut de tras serios doar timp de un set în fața lui Sam Querry, cel care îl învinsese în ultimul lor meci jucat (Wimbledon 2016). Liderul mondial a trebuit să revină de la 1-3 în primul set, reușind în final să-l câștige după aproape o oră de joc, 7-5. Iar setul doi a curs repede doar în direcția sârbului, cedând doar un singur game. “Am avut câteva emoții pentru că nu am mai jucat un meci de patru săptămâni. A durat ceva până m-am adaptat jocului său; am făcut trei duble greșeli în primul game, deci n-am avut cel mai bun start. A fost un meci complicat, am avut un adversar de calitate și o provocare mare, dar mă bucur că am fost testat încă din start. Sper ca următoarea mea evoluție să fie și mai bună”, a spus Nole.

Liderul mondial se va revedea în turul următor cu Pablo Carreno Busta, cel care a salvat o minge de meci cu John Isner, a trecut peste cei 32 de ași serviți de american și l-a învins, 6-4, 6-7, 7-6, târziu în noapte la Cincy. 

https://twitter.com/CincyTennis/status/1161409250071064576?s=20

La Federer, lucrurile au fost mai line: câte un break pe set i-a fost suficient pentru a obține victoria (6-3, 6-4) cu Juan Ignacio Londero, în condițiile în care elvețianul nu și-a pierdut niciodată serviciul într-un meci oprit o oră de ploaie. A fost prima victorie la 38 de ani pentru Federer, al cărui următor adversar se va decide dintre Andrey Rublev sau Stan Wawrinka. 

https://twitter.com/CincyTennis/status/1161440128398778369?s=20

Ce altceva e de știut

Stan Wawrinka supraviețuiește cu Grigor Dimitrov, după ce a fost întors de la 5-1 în decisiv. În ultimul an, Wawrinka și Dimitrov s-au întâlnit de patru ori  în primul tur (Wimbledon 2018, US Open 2018, Montreal 2019, Cincinnati 2019), toate meciurile fiind câștigate de Wawrinka, care conduce acum cu 6-4 la întâlnirile directe. 

Întâlnirea de acum a fost și cea mai dramatică, cu Dimitrov revenind spectaculos de la 1-5 în decisiv și salvând două mingi de meci, în condițiile în care Stan a servit de trei ori pentru meci. Revenirea n-a fost însă dusă la capăt de bulgar, care a început tiebreak-ul decisivului cu patru puncte pierdute la rând, un handicap pe care, în ciuda unui ultim asalt, nu l-a mai putut recupera. A fost 5-7, 6-4, 7-6(4) pentru Wawrinka.

https://twitter.com/CincyTennis/status/1161335727961116673?s=20

Cum era de anticipat, Serena Williams s-a retras de la Cincinnati, din pricina acelorași probleme la spate, care au obligat-o să se retragă și în finala de la Toronto. Locul ei a fost luat de Jessica Pegula, care a pierdut însă în fața Zarinei Dyias, 5-7, 4-6.

Cu retragerile lui Rafael Nadal și Dominic Thiem, tabloul masculin atârnă foarte greu în partea lui superioară, unde sunt înghesuiți Djokovic, Federer, Wawrinka, Tsitsipas, Medvedev și Kyrgios, dar oferă o oportunitate pentru mai toți jucătorii din partea inferioară, acolo unde Zverev și Nishikori par cel mai bine plasați.

Petra Kvitova și Garbine Muguruza, revenite după mai multe probleme de sănătate, s-au văzut ambele eliminate la mare luptă. Kvitova, favorită 6, care nu a participat la Montreal din cauza accidentării la antebraț, a fost învinsă, 4-6, 6-2, 3-6, de Maria Sakkari. În vreme ce Muguruza, și ea aflată la primul turneu din sezonul de hard american, a pierdut cu Madison Keys, 7-6, 7-6, 4-6.

Angelique Kerber, favorita 13, își continuă criza de formă. Kerber a ajuns la trei înfrângeri la rând după 6-7, 2-6 cu Anett Kontaveit.

Andy Murray a anunțat că a declinat un wildcard pe tabloul principal de la US Open; în ciuda revenirii la simplu pe care a făcut-o la Cincy, într-o înfrângere în două seturi cu Richard Gasquet, Andy a simțit că nu e încă pregătit pentru meciuri de cinci seturi. A avut, însă, o revelație întârziată, realizând că i-ar fi putut folosi meciurile din calificări, unde se joacă în două seturi din trei, dar a fost prea târziu, USO anunțând deja wildcard-urile pentru turneele din calificări. Andy ia în calcul să joace Winston-Salem săptămâna viitoare, apoi va juca dublu și dublu mixt la New York.

Azi, la Cincy, Simona Halep o întâlnește în premieră pe rusoaica Ekaterina Alexandrova în turul secund, o jucătoare cu un progres constant în ultimele 15 luni. Simona, de trei ori finalistă la Cincinnati, a beneficiat din plin de startul târziu din turneu pentru a se reface după accidentarea la picior suferită în Canada.


https://twitter.com/RamonaToderas/status/1161335353468473344?s=20

Nou în Shop-ul 30-0!

Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Iar noul tricoul 30-0 salută starea de spirit a Simonei 😉

Comandă Chill Year din Shop! Disponibil în trei variante de culori.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi