Ce luptătoare! Simona Halep pierde o luptă dramatică cu Alize Cornet în optimile Australian Open, dar ne demonstrează încă o dată ce suflet are

Treizecizero | 24 ianuarie 2022

A părut, o vreme, că va fi o altă revenire miraculoasă a Simonei. Dar nu e necesar ca fiecare astfel de efort să se termine cu victorie ca să o apreciem pe Simona pentru ceea ce face.

Simona Halep a pierdut un meci dramatic cu Alize Cornet în optimile Australian Open. A fost 6-4, 3-6, 6-4 pentru jucătoarea din Franța, care se califică pentru prima dată în carieră într-un sfert de Slam, la al 60-lea ei Slam consecutiv.

Simona a suferit mult din cauza căldurii în startul setului doi, când s-a oprit în mod constant după aproape fiecare schimb și a acuzat probleme de respirație. Totuși, condusă cu 3-1, ea a găsit cumva resursele să iasă din acea situație și a legat o serie de cinci game-uri, cu care a forțat decisivul.

Deși la rându-i a suferit din cauza căldurii, Cornet a depășit momentul și a continuat să pună probleme, câștigând majoritatea schimburilor-cheie, dintr-un set de asemenea plin cu raliuri intense.

Simona a avut momentul ei favorabil la 3-2, dar nu a reușit să profite de mingea de break de care a beneficiat, și curând meciul avea să ia o direcție nefavorabilă, pe care nu a mai putut s-o oprească. Asta, chiar dacă a salvat două mingi de meci la 3-5 pe propriul serviciu, în ambele asumându-și riscuri masive.

Simona se oprește în optimile de finală și va ieși, temporar, din Top 20 după Australian Open.

Citește ideile și concluziile meciului AICI.

Simona: „Din păcate, nu mi-am luat șansele când a trebuit”

Simona a detaliat pentru 30-0 stările prin care a trecut în cea mai grea parte a meciului. „Nu prea mai puteam să respir, intrasem un pic în panică, cum intră toată lumea. Mă durea și stomacul, aveam și stări de amețeală, cam tot ce se poate întâmpla negativ am avut azi. Dar faptul că am luptat m-a bucurat și chiar sunt împăcată și mulțumită de cum am fost pe teren. Din păcate, nu mi-am luat șansele atunci când a trebuit și așa poți să pierzi meciurile.” Toate declarațiile ei sunt aici.

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1485490634035187715?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1485523398180876291?s=20
https://twitter.com/treizecizero/status/1485501116787871744?s=20

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi