Ce e special la tenisul Mihaelei Buzărnescu și (de) ce nu merge în această perioadă

Camelia Butuligă | 6 mai 2019

E complicat tenisul, pentru că jocul este alcătuit din multe părți în mișcare, din tot felul de lovituri și abilități și șuruburi care ruginesc dacă nu sunt întreținute. Mai punem pe deasupra și fizicul și încrederea, și avem un cocktail complicat, care cere abilități de jongleur pentru a-l reuși. Mihaela a jucat enorm în toată perioada în care a urcat în top 50 și îmi amintesc că lumea îi zicea s-o lase mai moale, dar cred că acesta era secretul succesului ei.


Mihaela Buzărnescu s-a oprit în runda a doua la Madrid, învinsă de Anastasija Sevastova, 6-3, 6-4.

Îmi plac multe lucruri la jocul Mihaelei Buzărnescu. Unul este felul cum deschide terenul pe lateral cu reverul în cros și apoi face pasul înainte și închide punctul cu forehandul în colțul opus. Un un-doi pe care nu-l vezi executat de multe jucătoare pentru că depinde de multe lucruri: reverul cu două mâini în cros închis e o lovitură pretențioasă și riscantă, mai ales cum trebuie lovit în această schemă, aproape de tușă.

Apoi, tranziția de la jocul din spate spre fileu depinde de timing și momentul trebuie ales foarte bine. Nu în ultimul rând, nu trebuie ezitat – odată luată hotărârea de a ataca, trebuie urmată imediat cu pasul doi în interiorul terenului. Azi am revăzut de câteva ori această mișcare clasică executată cu succes, însă nu atât de des pe cât mi-aș fi dorit.

În perioada de ascensiune a Mihaelei, când îi analizam jocul, am catalogat câteva lucruri care păreau să-i aducă cele mai mari beneficii. Combinația de mai sus era excelentă în atac, dar un meci de tenis nu este alcătuit doar din faze de atac. Când era împinsă în defensivă, Mihaela avea însă în dotare un slice foarte eficient, mai ales pe forehand, cu care putea din alunecare să recupereze mingi ieșite mult în lateral și să le trimită înapoi razant, cu un efect foarte incomod. Multe din aceste sliceuri defensive deveneau winnere direct sau provocau o greșeală forțată. Azi am văzut câteva încercări, majoritatea nereușite – uneori mingea nici nu ajungea la fileu. E o lovitură pretențioasă, care necesită agilitate, timing și forță în picioare. Poate și un fel de încredere că mingea care e aproape în tribune poate fi recuperată. 

Nu în ultimul rând, serviciul era o piesă cheie în acest puzzle. Nici o armă, dar nici o slăbiciune. Pentru o jucătoare nu foarte impunătoare fizic, Mihalea știa să alterneze bine plasamentul și viteza, folosind faptul că e stângace pentru acele servicii cârlig cu exteriorul în careul de avantaj. Serviciul ei era destul de solid cât să nu o tragă în jos, ceea ce nu pot spune despre meciul de azi. Procentaje sub medie la mai toate statisticile pe serviciu, și un retur care nu a strălucit nici el. Sevastova nu a fost nevoită să salveze nicio minge de break tot meciul.

E complicat tenisul, pentru că jocul este alcătuit din multe părți în mișcare, din tot felul de lovituri și abilități și șuruburi care ruginesc dacă nu sunt întreținute. Mai punem pe deasupra și fizicul și încrederea, și avem un cocktail complicat, care cere abilități de jongleur pentru a-l reuși. Mihaela a jucat enorm în toată perioada în care a urcat până în top 30 și îmi amintesc că lumea îi zicea s-o lase mai moale, dar cred că acesta era secretul succesului ei. Era bandajată din cap până-n picioare, dar jocul îi mergea ceas pentru că avusese zeci de ocazii să-l tuneze. Jocul ei are nevoie de tuning permanent pentru că nu este un construit în jurul unei lovituri vedetă, ci alcătuit dintr-un ansamblu: deplasare, îndemânare, precizie, viteza execuției. Ansamblu care va merge din ce în ce mai sincronizat cu cât va juca și va câștiga mai multe meciuri. 

Îl vezi cum se chinuie să iasă la iveală, fostul ei joc – și se vede uneori din aceste combinații strălucitoare din timpul punctului. Dar apoi totul este anulat de serviciu slab sau retururi fără ritm sau deplasare insuficient de anticipativă. Deocamdată, nu se poate sprijini pe suficiente blocuri fundamentale, cum ar fi serviciul/returul și defensiva. Nu poți să zbori doar cu un motor și o aripă, iar Sevastova este genul de adversară pe care trebuie s-o zgâlțâi strașnic ca s-o disloci. 

Sper ca Mihaela să reconstruiască ansamblul complex din care este alcătuit jocul ei, pentru că are un ADN destul de rar ca jucătoare: inventivă, agilă și îndemânatică, capabilă să dezvolte și forță și precizie. Va reuși? Nu știu. Poate că da, poate că nu. Eu sper că da.   

30-0 SHOP – ofertă limitată. Pleci la Madrid săptămâna asta? Îți facem cinste cu o reducere de 30 la sută la orice comandă din Shop, ca să poți lua cu tine tricourile, șosetele sau totebags-urile 30-0. Scrie-ne la salut [at] treizecizero.ro un mail ca să-ți activăm reducerea.

Ești deja la Madrid, la turneu? Tot facem cinste! Scrie-ne pe aceeași adresă și-ți oferim un voucher de 25 la sută!

***

NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!

Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România. Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos ca preț, format din trei modele complementare.  Alege-ți modelele preferate de AICI!

***

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi