Caroline Garcia rămâne la un nivel fantastic, trece de Gauff, se califică în premieră în semifinalele US Open

Radu Marina | 7 septembrie 2022

Caroline Garcia trece de Coco Gauff, ajunge în prima ei semifinală de Grand Slam. Și își prelungește astfel seria victoriilor la 13. Ea n-a cedat set în cele cinci meciuri jucate la New York.

US Open este oferit de

Înaintea acestui US Open, Caroline Garcia a fost considerată una dintre favoritele la titlu. Argumentul principal fiind evoluția ei de la Cincinnati, unde s-a impus convingător, după ce-a învins cinci jucătoare din top 20. S-a vorbit mult despre forma ei foarte bună, atât înainte de tragerea la sorți, cât și după primele ei meciuri la NY. Dar au existat și rezerve în ce o privește. Asta pentru că despre Caroline Garcia s-a spus, nu de puține ori, că nu poate confirma un rezultat mare, că nu poate menține un nivel atât de bun mai mult de o săptămână. 

Ei bine, la trei săptămâni după titlul cucerit la Cincinnati, nimic nu s-a schimbat pentru jucătoarea din Franța. Caroline e la același nivel: câștigă foarte clar, joacă același tenis curat, intens și deosebit de agresiv. Ultima victimă a Carolinei e Coco Gauff, care n-a avut răspunsuri noaptea trecută, pierzând un meci pe care nu l-a putut apuca de niciunde. 

Cu o victorie la fel de autoritară precum au fost toate celelalte în aceste două săptămâni, fără să piardă mai mult de patru game-uri pe set, Garcia a câștigat cu 6-3, 6-4 și s-a calificat în premieră în semifinalele US Open. De fapt, asta e prima ei semifinală de Grand Slam. Totodată, Garcia ajunge acum la 13 victorii consecutive în circuit; ea n-a cedat nici măcare un set în cele cinci meciuri jucate până acum la New York. 

Pe cât de așteptată a fost întâlnirea dintre Garcis și Gauff, pe atât de unidirecțională a fost desfășurarea ei. Iar asta pentru că Garcia, așa cum face de câteva săptămâni încoace, n-a stat la discuții: și-a impus jocul cu o așa ușurință, încât adversara a rămas fără idei și soluții. Mai mult, Gauff a părut chiar surprinsă de rapiditatea și viteza execuțiilor franțuzoaicei: “Când joci cu cineva care stă fix pe linia de fund și troznește mingea, nu e ușor. Pentru a avea succes în fața ei trebuie să faci multe ajustări, pentru că nu e acel tenis miss-hit; face mult mai mult de atât. Nu te-ai aștepta ca după ce ai servit sau lovit atât de bine, mingea să se întoarcă atât de repede înapoi”, a spus Gauff la conferința de presă. 

Garcia debordează de încredere și entuziasm, iar asta se simte în fiecare lovitură, în fiecare pas pe care-l face spre minge: se deplasează cu convingere, lovește cu foarte multă poftă și pare să fie într-o zonă din care e (foarte) greu să o scoți. O zonă în care a mai fost în trecut, când de asemenea a dominat toate adversarele care i-au ieșit în cale (sezonul asiatic 2017), reușind de altfel să obțină cele mai mari performanțe ale carierei în acel an: titluri la Wuhan și Beijing, dar și calificarea la Turneul Campioanelor.

Acum, la NY, Caroline Garcia ar putea obține mult mai mult de atât, pentru că se află într-o excelentă poziție pentru a câștiga primul Slam. Ca asta să se întâmple mai sunt două hopuri de trecut, primul fiind Ons Jabeur, cea care a învins-o de fiecare dată în cele două întâlniri: prima dată (7-6, 6-2) la US Open, în 2019, apoi la Australian Open 2020, 6-3 în decisiv.

Pe partea cealaltă de tablou avem Swiatek vs Pegula, respectiv Pliskova vs Sabalenka în sferturile de finală.

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

I have some fantastic followers on WTA Romania. Thanks to one of my followers on IG, Ali, I think I now have @treizecizero full Simona book collection. I already had 2, but she was nice enough to send me the Wimbledon one. I am so thankful for such kind people.

2