Carlos Alcaraz își scrie propria istorie, e campion la Australian Open și reușește Career Grand Slam

Carlos Alcaraz triumfă pentru prima dată în carieră la Australian Open după o victorie în patru seturi contra lui Novak Djokovic și reușește astfel să câștige toate cele patru turnee de Grand Slam, realizând Career Grand Slam și devenind, la 22 de ani, cel mai tânăr din istorie care atinge această performanță. Alcaraz a trecut, 2-6, 6-2, 6-3, 7-5 de Novak Djokovic și cu acest trofeu câștigă și unicul Slam care-i mai lipsea, adăugându-l într-o vitrină în care mai sunt titlurile de la Roland-Garros (2024, 2025), Wimbledon (2023, 2024) și US Open (2022, 2025).

După dramatismul celor două semifinale, finala a fost, inevitabil, ceva mai jos la nivel de dramatism. Dar a avut puncte spectaculoase și calitate, pentru că doi jucători formidabili au oferit toată energia și resursele lor. Mai important, finala a lăsat, pentru o vreme, senzația că improbabilul ar putea să se producă.

Improbabilul ar fi fost ca Novak Djokovic să îl bată și pe Alcaraz după efortul monumental depus pentru a-l învinge pe Jannik Sinner. Sârbul a încercat să lase tot ce a avut el mai bun astăzi – și probabil că multe nu are a-și reproșa – dar jucătorul mai bun în această finală, dar și pe tot parcursul celor două săptămâni, a fost Carlos Alcaraz. Spaniolul a fost exact, atent și ordonat în fiecare lovitură și decizie. Djokovic a fost la un nivel foarte ridicat timp de un set, dar cu puține resurse rămase pentru a mai putea păstra acel ritm pe mai departe în fața unui jucător atât de complex și de intens precum Alcaraz.

Djokovic a intrat în această finală puternic, căutând să transmită mesajele potrivite – că e pregătit, că știe ce are de făcut – și, timp de un set, a putut executa ceea ce și-a propus. Nivelul pe care l-a adus în primul set a fost clasic Djokovic, ca în vremurile lui cele mai bune: intensitatea a fost sufocantă, a rezistat incredibil de bine în toate schimburile de forehand cu Alcaraz și n-a făcut niciun pas greșit. În tot acest timp, Alcaraz a răspuns la ce a primit din partea sârbului, fară a crea el ritmul și asta s-a reflectat foarte rapid și în scor: Djokovic a fost primul care a ajuns la minge de break, tot Djokovic a făcut primul break-ul și de la acel moment a fost doar o formalitate pentru sârb să fie în avantaj și să închidă setul. A fost un set jucat impecabil de Djokovic, în care a pus tot ce a avut el mai bun ca execuții, deplasare și intensitate. Pe tot parcursul întregului set a avut doar 4 erori neforțate iar la serviciu a fost de netrecut, pierzând doar două puncte.

Cu primul set câștigat, în care a fost fară cusur, senzația era că Djokovic a trecut de ce era mai greu. Rămâneau două mari necunoscute: dacă va reuși Djokovic să mențină această intensitate încă doua seturi și cu ce răspunsuri o să vină Alcaraz?

La prima întrebare răspunsul a venit relativ rapid. Djokovic n-a mai început la fel de bine setul doi, iar asta a fost ocazia perfectă pentru Alcaraz să înceapă să-și ridice nivelul și să crească intensitatea. Pe măsură ce Alcaraz a ridicat ștacheta, Djokovic s-a pierdut în decizii și în execuții, iar ideile lui au rămas ineficiente. Nu pentru că n-ar fi executat ce trebuie, ci pentru că, de prea multe ori, Alcaraz a fost prompt: dacă Djokovic a accelerat cu forehandul în cross, Alcaraz a răspuns cu un forehand în unghi și mai scurt; dacă Djokovic a căutat să vina la fileu să scurteze punctele, Alcaraz l-a pasat; dacă Djokovic a căutat să rupă ritmul, Alcaraz a venit cu un artificiu (o lovitura din alergare, o contra-scurtă) și a tăiat elanul.

Diferența majoră dintre Sinner și Alcaraz e că jocul spaniolului are mult mai multe dimensiuni și e capabil să câștige puncte în feluri diferite. Cu Sinner, Djokovic se obișnuise la un moment dat să îi citească și serviciul, și intențiile. Cu Alcaraz n-a mai fost așa, pentru că spaniolul simte mult mai bine jocul: știe când să rupă ritmul, știe să creeze acel ritm fals și aproape niciodată nu știi ce urmează să primești din partea lui pentru că e capabil să se joace cu vitezele și intensitatea, iar asta bulversează mult adversarul.

Pentru că Alcaraz se descurcă atât de bine pe toate planurile, Djokovic a intrat în impas după primul set. O luptă surdă de pe linia de fund nu l-ar fi ajutat pe termen lung, pentru că nu mai e în perioada în care putea câștiga finale doar pentru că era jucătorul mai stabil fizic. De altfel, lcaraz i-a arătat în multe rânduri că are răspunsuri și la astfel de încercări. Să fie mai agresiv și să închidă punctele mai rapid? Ar fi însemnat să ofere ritmul dorit de Alcaraz, jucătorul mai proaspăt fizic, mai tânăr și care are un plus de viteză și intensitate în orice face pe teren.

Modul în care s-a desfășurat finala după primul set a fost strâns legat de cât de puternic a apăsat Alcaraz pe accelerație. Cât timp acesta fost agresiv și intens, Djokovic n-a putut susține ritmul. A încercat, a stat aproape, dar în multe situații fizic nu a putut duce această finală unde și-ar fi dorit el, nu a putut să-și creze spații de manevră și nici nu l-a putut aduce pe Alcaraz în situații dificile. A depins prea mult de ce face Alcaraz și prea puțin despre ce ar putea crea el – și nu e un secret că lucrurile au mers așa.

Alcaraz câștigă puncte în moduri cât se poate de diferite și are niște schimbări de ritm fantastice, iar Djokovic, deși a încercat să aducă la finala asta ce are el mai bun, s-a văzut de multe ori împins în spate, grăbit de Alcaraz și neputând să-și pună în aplicare planurile de joc.

Se vorbește foarte mult despre cât de atletic și de talentat e Alcaraz, dar uneori parcă prea puțin despre cât de complet e ca jucător. Carlos nu doar că stăpânește toate tehnicile, dar e capabil să jongleze cu ele atât de des și la aceeași intensitate, încât de cele mai multe ori adversarii nu înțeleg foarte bine ce trebuie să joace pentru a fi eficienți: pune-l să se apere și o să te copleșească cu modul în care acoperă terenul și transformă ofensiva în atac; oferă-i mingi neutre și scurte, iar răspunsul lui va fi o lovitură devastatoare, imposibil de întors; invită-l într-un duel prelungit și intens și va găsi mereu cel mai potrivit moment pentru a te ataca.

Sunt jucători mari care au excelat întotdeauna la un anumit capitol (că e vorba de atac, apărare, agresivitate controlată, joc la fileu) și asta le-a definit stilul de joc. În cazul lui Alcaraz, probabil la fel ca la Federer, spaniolul are atât de multe opțiuni la îndemână pe care le execută formidabil, încât e greu să-l incluzi într-un șablon. Și acesta e principalul motiv pentru care e atât de eficient și atât de greu de bătut: te poate învinge cu propriile tale arme, îi place să fie provocat și nu are o vulnerabilitate pe care o poți exploata pentru a-l destabiliza. Și ca și cum nu ar fi suficient, mental e genul acela de sportiv căruia îi place să sufere, să întoarcă meciuri, să iasă din meciuri complicate și să le câștige.

În cuvinte mai puține, e un amestec rar între forța modernă a tenisului actual și creativitatea tenisului clasic din trecut; o combinație ideală de Federer-Djokovic-Nadal, imposibil de găsit până acum la vreun alt jucător. Alcaraz este însă Alcaraz; deși poți găsi unele similitudini cu cei trei în felul în care lovește sau cum acoperă terenul, spaniolul rămâne un jucător autentic. El e Alcaraz și el nu pare că joacă punctele, ci le compune. Știe când să accelereze, știe când să pună pauză, iar în aceste pauze e în alertă și pregătit pentru următoarea mișcare. Uneori parcă le lasă intenționat, pentru a-i da adversarului ocazia să înțeleagă ce munte are de urcat.

Nu își impune stilul de joc și nici atitudinea de pe teren prin excese sau prin rigiditate; e natural și autentic, cu un joc fluid, care mai mult respiră tenis decât curge; e intens, dar fară să dea senzația că forțează; e creativ, dar nu face din asta un spectacol previzibil. E copilăros și fericit când reușește câte o super lovitură, dar conștient de ce e capabil și conștiincios peste măsură când e cu spatele la zid.

El e Carlos Alcaraz și astăzi a mai adăugat puțină istorie unei cariere care începe să prindă conturul de jucător legendă, nu doar de jucător multiplu campion de Slam.