BRD Năstase Ţiriac Trophy: Impresii din ziua semifinalelor la simplu şi finalei la dublu

Gilles Simon-Matthias Bachinger putea fi un meci mai complicat decât o arată victoria în două seturi a favoritului 1. Primul set a fost foarte strâns, cu greşeli dar şi mingi geniale de ambele părţi. Avantajele erau câştigate şi apoi pierdute imediat. La 5-3 pentru Simon, pe serviciul neamţului, care începea să simtă presiunea şi să greşească, Simon a avut şanse să închidă setul, dar a greşit un vole uşor în fileu. Bachinger a prins curaj şi a jucat în forţă pentru a sta în set. Aşa cum vedem deseori, după o încercare eşuată de a face break, e greu să-ţi ţii apoi serviciul. Simon a făcut un game foarte prost şi Bachinger a făcut break pentru 5-5. La momentul ăsta, amândoi erau nervoşi, mormăiau şi gesticulau. La 5-5 Simon reuşeşte să facă break şi să ia setul la mustaţă. Îşi dă capul pe spate şi scoate un strigăt eliberator: „OUI!”. Setul doi a fost o formalitate. În vorbele unui vecin de scaun, care a făcut şi o rimă: „Capul şi rezistenţa / Asta face diferenţa”.

Ca şi împotriva lui Kubot, Simon şi-a folosit cu inteligenţă toate opţiunile din arsenal. E o plăcere să urmăreşti cum îşi construieşte mingea, cum îşi alege din variatele arme pe care le are la dispoziţie, şi cât de repede îşi adaptează jocul pentru a exploata slăbiciunile adversarului. Cât despre jocul neamţului, mi-a adus aminte de al lui Tomas Berdych. Plat, puternic, în viteză. Timing foarte bun al loviturilor, serviciu solid. Punctul lui slab, mai ales pe zgură, a fost că nu avea opţiunea să pună top spin pe dreapta ca să-l ajute în situaţiile defensive, pentru a câştiga timp şi a avea o marjă de siguranţă. Bachinger are un joc de atac, agresiv, şi-i place să termine punctul la fileu. Ghinionul lui ieri a fost că a dat peste unul din jucătorii cu cel mai bun passing-shot din circuit. Simon l-a pasat cu precizie, iar când a fost atras şi el la fileu de scurtele neamţului, a arătat nişte drop-volleys de mare fineţe.

A doua semifinală, între Fabio Fognini şi surpriza Attila Balazs, a fost similară cu prima semifinală, în sensul că primul set a fost strâns şi al doilea formalitate. În lumina orbitoare a soarelui de amiază, jocul ungurului a părut comun şi niciuna din armele care l-au disperat pe Malisse cu o seară înainte n-a mai mers cu Fognini. Scurtele pe care le-a folosit din belşug şi ieri au fost ajunse de italian. Serviciul în afara terenului pe care l-a folosit tot timpul din careul din stânga, şi cu care a făcut o grămadă de puncte cu Malisse, a fost neutralizat prompt de italian cu retururi precise de rever în lung de linie. Am înţeles de ce toţi comentatorii (englezi şi americani, că ai noştri nu prea intră în detalii tehnice) fac atâta caz de reverul lung de linie. Şi la retur, dar şi  în schimburi mai lungi, e o armă redutabilă pentru că schimbă dinamica punctului şi-l pune pe fugă pe adversar, scoţându-l din poziţie. Nu mai zic că dacă e lovit cu destulă precizie şi forţă, faci punct instant.

Fognini i-a atacat nonstop serviciul lui Balazs, şi deşi a mai şi greşit, a transmis un mesaj: „Fă-ţi primul serviciu, altfel ai încurcat-o”. Ghici cine a greşit mai mult. Procentajul primelor servicii reuşite a fost 64% Balazs versus 74% Fognini. Italianul nu a atacat doar pe al doilea serviciu, ci şi pe primul. Balazs a reuşit să-şi câştige doar 46% din puncte pe primul serviciu, faţă de 74% Fognini.

Am mai înţeles ieri de ce Steve Tignor a zis odată că diferenţa dintre jucătorii de top şi cei de pluton nu este tehnica fabuloasă sau vreo lovitură senzaţională.  Sunt bune şi astea, fără îndoială, dar ce separă topul de restul e că topul nu greşeşte ceea ce în engleză e numit „rally shots”. Adică loviturile neutre. Balazs a avut momente ieri când a greşit lovituri neutre, în mijlocul schimbului, şi nu odată. Vecinii din stânga mea, un grup de români care ţineau cu Balazs (funny, eh?), au declarat dispreţuitor, spre sfârşitul meciului, când era clar cine va câştiga: „Fognini ăsta! Nu face decât să le pună în teren”. Mi-a venit să râd. Păi nu ăsta e esenţialul?

Dincolo de glume, afirmaţia lor mi s-a părut puţin nedreaptă faţă de jocul italianului. Fognini nu e un jucător plicticos, nici pe departe. Nu prea l-am urmărit până acum, pentru că nu-l luam în serios datorită controverselor care miroseau a lipsă de fair-play (vezi disputa referitoare la întuneric din meciul cu Monfils la RG 2010 şi cea cu crampele de la RG 2011). Dar ieri am văzut un jucător solid peste tot, cu abilități bune la fileu (joacă dublu) şi care s-a comportat bine pe teren. În interviul acordat treizecizero a spus că încearcă să revină după o accidentare. Poate asta i-a mai ajustat temperamentul şi l-a adus cu picioarele pe pământ.

Finala de azi dintre Simon şi Fognini ar trebui să fie foarte interesantă. Amândoi sunt jucători cu experienţă, amândoi fără slăbiciuni evidente. Mă aştept la un meci gen şoarecele şi pisica. Acum să vedem care o să fie şoarecele şi care pisica. Favoritul teoretic ar fi Simon – Fognini n-a mai făcut nici o semifinală ATP până acum, şi e de văzut cum va reacţiona în această nouă postură de finalist.

Finala la dublu, între Horia/Robert şi Kubot/Chardy a urmat acelaşi pattern ca semifinalele de simplu: luptă mare în primul set. România/Suedia a făcut break pentru 2-1, dar l-a pierdut imediat pe serviciul lui Robert. Publicul a fost implicat „handrid persent”, a aplaudat non stop şi s-au auzit încurajări de la „Haide Robi!” până la „Hai Horică!”. Robert a avut un moment federerian, când a fugit după un lob care-l depăşise şi a reuşit să dea mingea înapoi peste fileu pe sub mână, spre surpriza adversarilor, care au greşit. A fost lovitura zilei, dacă nu a turneului.

Primul set a ajuns în tie-break, dar spre deosebire de super tie-breakul din semifinală, unde am stat cu sufletul la gură până la sfârşit, ieri Horia şi Robert au avut controlul total: 7-2. Setul doi, a curs mai liber: 6-3. Adversarii, jucători buni de altfel, au avut ceva probleme la sincronizare. De vreo două ori şi-au ciocnit rachetele şi odată s-au ciocnit chiar ei doi, aşa, stil Stan şi Bran. Chardy e jucător de simplu în principal, şi Kubot a început şi el să joace mult simplu recent. Ca toţi jucătorii de simplu, Chardy nu are un partener de dublu stabil. Preferă să joace cu francezii în general, şi probabil nu a avut timp să sudeze foarte bine echipa cu polonezul. La simplu la Bucureşti Chardy a ieşit la simplu în primul tur, dar Kubot a făcut sferturi. Oricum, foarte bună performanţa lor în acest turneu. Nu păreau deloc trişti la ceremonie.

Apropo de ceremonie. După uşurarea şi fericirea care se citea pe chipul lui Horia, era clar ce emoţii a avut şi ce mult a însemnat câştigarea acestui turneu. În discurs, a spus că abia acum înţelege prin ce-a trecut Robert când au jucat şi au câştigat anul trecut la Bastad, în Suedia. Iar Robert a declarat că se simte adoptat de România. Sper că Robert a şi sărbătorit apoi româneşte, pentru că ieri toată ziua a plutit pe deasupra Arenelor un miros îmbietor de grătar şi mici.

Savuraţi finala de azi cu o bere (românească) şi ne reauzim mâine cu impresii.