Bineeee, Monicaaaaa!!! Primul titlu al carierei pentru Monica Niculescu, victorie acasă la Guga

Adrian Țoca | 3 martie 2013

Bineeee, Monicaaaaa!!! Primul titlu al carierei pentru Monica Niculescu, victorie acasă la Guga

De la Slatina, unde s-a născut Monica, și până la Florianopolis, unde destinul i-a hărăzit primul succes major la simplu în cariera de profesionistă, sunt vreo 10.900 de kilometri. Plus un ocean și vreo câteva lumi distanță. Monica a trebuit să aștepte aproape 10 ani de când e profesionistă și să vină aproape de capătul lumii pentru a simți gustul dulce al victoriei. Totul se întâmplă cu un scop în viață, nu?

Florianopolis, apariție insolită pe harta globalizată a WTA, o fi departe rău, dar e și o destinație pe care merită s-o bifezi. Ticsit cu 42 de plaje, orașul a fost numit “Party Destination of the Year” în 2009 de către New York Times. Alt titlu de presă faimos, Newsweek, l-a trecut printre cele mai dinamice 10 orașe ale lumii, în vreme ce o revistă națională l-a desemnat cel mai bun loc de trăit din Brazilia. De acolo, românca era să plece însă precum a venit, încă din turul 1. Ar fi fost un drum lung, gânduri și mai multe; după o înfrângere grabnică, e întotdeauna greu drumul înapoi spre oriunde te-o fi purtând avionul, poate spre America, poate spre Europa, poate spre aiurea. Dar Florianopolis, un debutant printre turnee, s-a dovedit cu noroc pentru Moni, de acum o debutantă printre campioane. A rezistat celor trei mingi de meci consecutive pe care le-a avut de înfruntat în turul 1, cu Anabel Medina Garrigues, apoi, cum se întâmplă uneori în tenis, ca și-n viață, nu s-a mai oprit până n-a trecut linia de sosire. Trei victorii sonore, cu doar 9 game-uri pierdute, apoi marea finală. A treia a carierei. Presiune, gânduri, socoteli. Puchkova, rivala din finală, tocmai ce scosese sufletul din Venus Williams în semifinale, desfăcând-o în bucăți pe americanca fostă număr 1 cu lovituri strașnice, grele, aproape imparabile. Dar Monica e o luptătoare, în plus jocul ei din cale afară de variat poate zăpăci orice jucătoare de atac, mai cu seamă una care n-are un plan B, precum Puchkova. 6-2 în primul set și premiul, trofeul, succesul, totul e aproape pentru Monica; totul, mai puțin publicul. Înamorați de stilul nonconformist al rusoaicei, autoare a câtorva declarații a la Gulbis la conferințele de presă, brazilienii din tribune au susținut-o necondiționat pe Puchkova și au pus și ei umărul la setul doi câștigat de Olga, deși românca plecase cu avantajul unui break.

Greu să închizi o finală, presiunea apasă, rusoaica vine din urmă, luptă Monica, nu te lăsa, dacă nu acum, atunci când? La 4-3, Niculescu își pierde serviciul, dar revine aproape instantaneu cu un nou break. Își cheamă antrenorul pentru ultimele încurajări înainte de ‘serving for the championship’. Ce să-i mai zică? “La 5-5 în decisiv, niciun antrenor din lume nu mai contează”, ne spune Michael Joyce, un tip care se întâmplă să știe ce spune. Vă recomand să citiți articolul. “Trebuie să-ți asumi responsabilitatea. Totul e pe umerii tăi”. Da. Bine că nu e 5-5, ca în exemplul lui Joyce, e 5-4. Monica intră pe teren decisă și duce treaba la capăt. Apoi se îndreaptă demnă, ușor amețită, nevenindu-i a crede, către fileu. Un salut cald cu Olga, un interviu, apoi se prăbușește în scaun, ascunzându-se în prosop. Visul început la Slatina, cu mulți ani și cu mulți kilometri în urmă, s-a împlinit.

Mi-a plăcut mult de Monica pentru cum stătea acolo, la mijlocul terenului, singură cu gândurile ei – ce poate fi mai plăcut, și în același timp, mai greu decât asta? -, în vreme ce brazilienii puneau la cale o festivitate de premiere stângace și pe alocuri comică. S-a ocupat de partea asta și Puchkova, care și-a picantat un discurs de acceptare hilar cu un strigăt demn de Bronx adresat fetei noastre: “Good job, gurl! Yaaaaay!”. Un fel de “Bineeee, Moniiii!” pe românește.  

Monica a început, la rându-i, foarte emoționată discursul și l-a terminat ca o avalanșă, oltenește, deh. Într-o engleză foarte fluentă și plăcută a mulțumit tuturor, inclusiv de vreo două ori pentru că a avut de jucat cu Puchkova, a felicitat “cel mai bun public din Brazilia”, i-a declarat antrenorului că “is the best in the world!” și a spus că “definitely” revine la anul, să-și apere titlul. Poate nu i-a simțit, însă să fie sigură că o mână de români au urmărit-o cu grijă, drag și nerăbdare, deși acasă era în puterea nopții. Să-i mulțumim și noi că, alături de celelalte fete, ține România pe harta tenisului.

Ce putea fi mai frumos decât un titlu la Florianopolis? Nimic, vă spunem noi. Poate nu știați. Florianopolis e orașul care ni l-a dat pe Guga Kuerten.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Ploaia oprește iar un meci într-un moment favorabil pentru o româncă: Irina Begu avea minge de break la 4-6, 6-1, 1-0 în meciul cu Jasmine Paolini.