BCR Open, tragerea la sorți: meciuri grele pentru românce

Adrian Țoca | 16 iulie 2012

BCR Open, tragerea la sorți: meciuri grele pentru românce

Cele opt jucătoare românce prezente direct pe tabloul principal și-au aflat adversarele din turul 1, fază ale cărei prime meciuri vor avea loc începând de mâine. Astfel, cea mai bine clasată dintre jucătoarele noastre, campioana en-titre Irina Begu va debuta într-un meci 100 la 100 românesc, adversara ei fiind tânăra Patricia Maria Tig. În vârstă de 18 ani, Patricia a intrat pe tablou grație unui wildcard și ocupă locul 496 în lume. Ea a câștigat, recent, două turnee ITF disputate la Iași, respectiv, Balș, iar meciul cu Irina va fi, cu siguranță, cel mai important test al carierei sale de până acum.

A doua cea mai bine clasată româncă, Alexandra Cadanțu, favorita 4 a turneului, o va întâlni pe italianca Nastassja Burnett, locul 151 în lume, fiind prima confruntare directă a celor două. 

Alexandra are o finală în acest an, la Monterrey, și ocupă acum locul 77 în ierarhia WTA.

Pentru Elena Bogdan, partida din primul tur va fi ocazia unei revanse mult-așteptate, ea jucând impotriva adversarei ei de acum și la turneul de la Barcelona, din acest an, unde, după o dispută acerbă, a triumfat italianca Maria-Elena Camerin, scor 4-6 6-4 6-3. ‘Mă bucur că am șansa să-mi iau revanșa acasă’, a spus Ema.

Raluca Olaru, la rându-i, intrată pe tablou printr-un wildcard, va avea o misiune dificilă, ea urmând să joace cu favorita 7, franțuzoaica Virginie Razzano (cea care a eliminat-o pe Serena Williams în primul tur al turneului de la Roland Garros din acest an).

Mădălina Gojnea o va întâlni pe una dintre jucătoarele cu mare potențial ale noului val, iberica Garbine Muguruza (favorita 8). Tot o jucătoare din noua generație WTA va întâlni și Cristina Mitu. Este vorba de Paula Ormaechea, din Argentina, care, la Australian Open, o elimina pe Simona Halep în turul 1.

În fine, ultima dintre cele opt românce, Mihaela Buzarnescu, are și ea meci greu, urmând să joace cu experimentata italiancă Alberta Brianti.

Favorita 1 a turneului, Alize Cornet (55 WTA), urmează să o întâlnească în primul tur pe Dinah Pfizenmaier, din Germania.

Cornet este pe aceeași parte de tablou cu Irina Begu (3). Traseul româncei, principala noastră speranță la titlu, este destul de complicat. În turul 2 ea ar putea juca împotriva lui Stefanie Voegele, o jucătoare interesantă din Elveția, iar în turul 3 cu una dintre K.Knapp, J.Cohen, M.Gojnea, G.Muguruza.

Favorita 2 este Romina Oprandi (66), pe aceeași parte de tablou aflându-se și alte jucătoare cu pretenții la acest turneu, precum Cadanțu, Razzano sau Brianti. 

Unul dintre cele mai interesante meciuri ale primului tur este disputa a două jucătoare din Franța: Pauline Parmentier și Caroline Garcia, ultima, o jucătoare cu un potențial imens. 

La tragerea la sorți, pe lângă directorul turneului, Marius Comanescu, au fost prezenți Ruxandra Dragomir, președintele FRT, Daniel Pană, Director Executiv Direcția Marketing BCR, col. Virgil Ovidiu Pop (comandantul Regimentului 30 Garda ‘Mihai Viteazul’), precum si șase românce participante la ediția din acest an: Irina Begu, Alexandra Cadanțu, Mihaela Buzărnescu, Mădălina Gojnea, Ema Bogdan și Raluca Olaru.

‘La valoarea pe care o au jucătoarele noastre în prezent, așa cum s-a demonstrat și anul trecut, nu cred că ar fi o surpriză ca o fată din România să câștige trofeul. Toate eforturile si toata munca pe care le depunem sunt menite in primul rand sa le asiguram posibilitatea tuturor jucatoarelor din Romania sa urce cat mai sus in clasamentul WTA si speram sa profite de aceasta. Sper sa conteze si faptul ca fetele sunt acasa si, de obicei, ai un ceva in plus cand joci acasa si poti sa treci peste momentele grele mai usor’, a spus Marius Comănescu.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi