Bătălia Federerilor, câștigată de versiunea vintage. Premiul? O reîntâlnire cu ultramotivatul Djokovic

Adrian Țoca | 1 noiembrie 2013

Pentru prima oară după multe luni, Roger Federer a avut momente de tenis excepțional în meciul cu Juan Martin Del Potro. Apoi, din senin, a intrat iar într-un punct mort, însă s-a regrupat la timp, obținând prima victorie contra unui jucător de Top 5 în acest an. Urmează un meci blockbuster cu Novak Djokovic.

Roger Federer spunea, după victoria din optimi, că va trebui să servească și mai bine ca să poată câștiga următorul meci. Și s-a ținut de plan. Reîntâlnirea cu Juan Martin Del Potro, la cinci zile după finala pierdută la Basel, i-a prilejuit elvețianului unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului și totul a început de la serviciu. Federer a servit imperial, iar când face asta sunt puțini cei care pot să-i stea în cale. În plus, ceea ce a ieșit în evidență a fost jocul de picioare și iuțeala deplasării pe teren. Parcă întinerit, Federer a făcut uitate lentoarea, lipsa de reacție și inexpresivitatea care i-au caracterizat jocul de-a lungul verii, hrănindu-se din viteza suprafeței și construindu-și punctele la fel de elegant și eficace precum în zilele bune. În plus, de-a lungul primului set, în care n-a cedat decât trei puncte pe propriul serviciu, elvețianul a continuat ceea ce începuse bine la Basel, dar n-a putut duce la bun sfârșit. L-a ținut prizonier pe Delpo cu o serie de slice-uri din cale afară de eficiente: 47 la sută dintre loviturile de rever din primul set au fost slice-uri. Scos din teren, obligat să lovească din poziții complicate, argentinianul n-a apucat să capete ritm. Federer a venit și foarte des la fileu și a folosit de câteva ori foarte inspirat scurtele. Per ansamblu, un display excelent din partea lui Federer, care ar fi putut, și trebuit, să închidă meciul în două seturi. Contrar cursului jocului și aproape neanunțat, Delpo s-a înființat cu două oportunități de set atunci când Federer a servit la 4-5 în setul doi, fructificând-o pe a doua.

Momentul e însă foarte interesant de discutat și spune câte ceva despre zbuciumul interior al lui Federer din ultimele luni. Deși în creștere, el încă are dificultăți în a manageria episoadele decisive ale meciurilor, fie când trebuie să închidă un set sau un meci, fie când trebuie să profite de un moment psihologic favorabil. Așa că, brusc, l-am văzut reapărând pe Federer cel ezitant, angoasat și dureros de nesigur pe el. Asta după ce, preț de un set și jumătate, văzuserăm la lucru varianta Premium. Cu setul secund scăpat printre degete, momentul de cumpănă s-a prelungit în startul decisivului, când, învățați deja să se aștepte la ce-i mai rău după toate suferințele de anul acesta, pesemne că fanii lui erau deja descurajați și oarecum resemnați. Favoritul lor părea deja scos de pe șine.

Spuneam ieri că lui Federer nu i-ar ajunge doar o victorie oarecare contra unui adversar de top, ci are nevoie de una în care să își dovedească sieși că are abilitatea de a se trezi din pumni și de a trece peste o situație de cumpănă. La un moment dat, argentinianul câștigase 14 din 19 puncte jucate și părea gata să-i dea o nouă lovitură prietenului său. Iar în mintea elvețianului părea că se duce o bătălie între Federer varianta vintage și Federer, versiunea ezitantă, mohorâtă și lipsită de încredere. Din fericire pentru el, a câștigat Federerul cel bun. Și-a recăpătat mojo-ul, găsind inspirație pentru un game de retur perfect, la 2-2. Variația, slice-urile (care coborâseră la 19 la sută în setul doi), serviciul, forehandul și entuziasmul din jocul său au reapărut toate în același timp, funcționând ca o orchestră. Seria de trei break-uri din mijlocul decisivului s-a terminat cu bine pentru el, celebrând fiecare mică victorie cu „Come on!”-uri gălăgioase, în vreme ce Delpo își pierduse deja răbdarea. Finalul a venit cu un alt break, iar Federer a sărbătorit cu brațele ridicate prima victorie după trei înfrângeri la rând cu Del Potro (14-5 scorul direct acum), conștientizând astfel importanța momentului. Suntem în noiembrie și e abia prima victorie la un jucător de Top 5 pe care o obține Roger în 2013, dar una care îi permite să continue o serie de 14 ani consecutivi în care a bifat cel puțin o victorie contra Top 5.

Pentru Delpo nu e deloc o înfrângere rea. Pe lângă faptul că setul doi, în care a rămas cumva în meci deși nu juca deloc grozav, trebuie să-i fi servit la încredere, argentinianul are acum ocazia să profite de câteva zile suplimentare de odihnă. A jucat mult tenis în ultima lună, iar Londra ar trebui să fie motivația maximă, balul pentru care Delpo să-și scoată la lumină cel mai frumos costum. Are toate argumentele să facă o impresie bună la World Tour Finals, ba chiar să emită pretenții la titlu. 

Tot pregătit pentru Londra arată, în sfârșit, și Federer. Este remarcabil cât de ușor își pierd oamenii încrederea într-un jucător de calibrul lui, dar elvețianul pare să fi început deja sezonul 2014. Sunt puține lucrurile pe care le mai poate salva în actualul sezon, dar ceea ce poate să facă este să folosească porțiunea de indoor ca pe o trambulină pentru viitorul an, așa cum a făcut-o și în 2011. Creșterea lui din ultimele săptămâni este evidentă, și cu fiecare zi petrecută pe teren pare că se regenerează. Mindset-ul e altul, încrederea se adună, serviciul revine, fitness-ul, foarte important, e din nou acolo, iar, cel mai important, se simte cum Roger trăiește diferit și cum se bucură de meciuri. Indiferent de rezultatul de mâine, vântul bate din nou din direcția cea bună pentru Roger. Iar aerul de prospețime și de primăvară pe care îl aduce este de-a dreptul reconfortant. 

Semifinala va fi însă un altfel de test. Îl întâlnește, după aproape un an, pe Novak Djokovic, și n-ar fi putut fi un moment mai interesant pentru această revedere. Sârbul a făcut un meci fabulos cu Stanislas Wawrinka, spulberând orice urmă de dramatism cu care ne învățaserăm la ultimele lor două meciuri, faimoasele epice de la AO și USO. Stan n-a fost deloc slab, ba chiar, pe alocuri, a arătat acele sclipiri cu care a câștigat atâtea meciuri și suporteri în 2013. Elvețianul a avut și destule șanse (mai ales în setul doi, când sârbul a mai coborât un pic nivelul), dar calitatea jocului lui Djokovic din primul set a fost excepțională și intimidantă. Flămând, motivat și energic, Nole a câștigat cu autoritate, arătând cât de mult îl prinde rolul de vânător, pe care l-a îmbrățișat din nou în ultimele săptămâni. În caz că a scăpat cuiva acest detaliu, Djokovic a ajuns la a 15-a victorie consecutivă după US Open, iar maniera cu care a rezolvat al doilea meci-ambuscadă la rând, după cel cu Isner, anunță vremuri bune pentru sârb și fanii lui. 

Motiv pentru care e bine să închei cu o constatare: suntem la final de sezon, în semifinalele ultimului Masters, și avem trei dintre cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor calificați în careul cu ași, încă în luptă pentru trofeu. Tot ei vor începe, peste mai puțin de 72 de ore, cursa către trofeul World Tour Finals. Și, mai important de atât, pentru prima oară după mult timp, toți trei sunt într-o (sau se apropie de) formă foarte apropiată de nivelul lor cel mai bun, în același timp. Ceea ce înseamnă că asistăm la un moment de grație. 2013 se închide cu un adevărat foc de artificii, iar dacă nu i-ați invidiat niciodată pe posesorii de bilete de la un turneu, e un moment bun să începeți.

Mâine, semifinalele au drept cap de afiș a 30-a întâlnire dintre Roger Federer și Novak Djokovic. N-ar putea fi un moment mai bun: Federer e flâmând după victorii mari, după trofee, după reabilitare, iar Djokovic are din nou privirea aceea nebună care se traduce printr-un joc înspăimântător de bun. De parcă mai era nevoie, miza e imensă: Nole e obligat să câștige ca să amâne încoronarea lui Nadal. Dacă va câștiga, Federer îi va spulbera orice șansă sârbului la locul 1 de final de an.

La rândul său, Nadal îl reîntâlnește pe David Ferrer, cel pe care l-a învins în ultimele șapte meciuri directe disputate în ultimii doi ani. Cea mai recentă a fost tot la Paris, în finala Roland Garros. Ferrer, care e campionul en-titre al Mastersului parizian, are totuși un argument de partea sa: trei dintre cele patru victorii obținute contra lui Rafa au venit pe hard. Inclusiv la ultima întâlnire pe această suprafață, dar și la singura jucată indoor, în 2007, la Shanghai (atunci pe carpetă).

Dacă va câștiga turneul, Nadal își asigură de asemenea locul 1. Dacă pierde în semifinale, are nevoie de două victorii în grupele World Tour Finals. Dacă pierde în finală, atunci mai are nevoie de o singură victorie în grupele de la Londra. 

Așadar, două semifinale high-class la Paris, un meci decisiv pentru Horia Tecău, o semifinală pentru Simona Halep, plus tragerea la sorți a grupelor Turneului Campionilor. O zi mai interesantă de atât nici că s-ar putea.

Preview semifinale

Interviu Federer

Articol în curs de actualizare.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi