Avocatul Simonei: „Acuzația de dopaj sanguin nu era fundamentată. Au încercat să construiască această narațiune, a dopajului sanguin. ITIA au cheltuit probabil 2 milioane de dolari”

Într-un interviu acordat pentru Sports Illustrated, avocatul Simonei Halep, americanul Howard Jacobs, vorbește despre felul în care a reușit echipa legală a Simonei la TAS o suspendare de nouă luni, în condițiile în care ITIA o suspendase pe aceasta pe patru ani și ceruse chiar și șase.

Jacobs, poate cel mai bun specialist din lume în astfel de cazuri – a mai lucrat în cazuri faimoase precum Maria Sharapova, Diana Taurasi sau Marion Jones – vorbește despre câteva dintre aspectele cele mai complicate ale cazului, inclusiv despre câteva subiecte neclare până acum care i-au intrigat foarte mult pe toți cei care au urmărit cu maximă atenție acest caz.

Jacobs e, la rândul său, intrigat despre felul în care ITIA și-a construit un caz – cel despre dopajul sanguin – foarte subțire și felul în care au insistat să construiască un fir narativ în jurul acestei idei.

De asemenea, el dezvăluie că, de fapt, Simona trecuse încă de la început suplimentul contaminat pe lista suplimentelor consumate – ceva ce ITIA susținuse că ea nu a făcut; doar că nu a scris literalmente numele de brand al acestora.

Howard Jacobs spune că Simona nu a luat niciun moment în calcul să renunțe la luptă și să accepte decizia, vorbește despre cât de umbroasă e piața suplimentelor [n.a. Simona a dat, între timp, în judecată compania canadiană producătoare a suplimentului] și arată că sistemul e construit, practic, pentru a nu le face viața ușoară sportivilor care ajung în astfel de situații. Iar jucătorii de tenis sunt printre puținii care își permit financiar să ducă o luptă de reabilitare, de aceea, procentual, ei câștigă mai des apeluri la TAS decât atleți din alte sporturi.

Mai jos, declarațiile lui Howard Jacobs din Sports Illustrated.

Despre cum s-a ajuns la verdict

Am crezut întotdeauna asta: cazul pașaportului nu era întemeiat. Nu am înțeles niciodată acel caz. Și, în ce privești cazul pe Roxadustat, de obicei, furnizezi [autorităților antidoping] dovezi că este contaminat și fie ești de acord cu sancțiunea, fie te lupți pentru sancțiune. Dar nu ajungi la un caz ca acesta. Nu cred că am avut vreodată un caz să meargă atât de ciudat ca acesta … să îi văd [n.a. ITIA] să respingă și să lupte așa până la capăt pe ideea aceea (n.a. a contaminării) și apoi să adauge acea acuzație de dopaj sanguin. Cazul a devenit foarte, foarte complicat. Nu pot nici măcar să îmi imaginez cât de mult au cheltuit pentru a-l pregăti. Nu pot nici măcar să îmi imaginez. Aș estima că sunt cel puțin 2 milioane de dolari pentru că au avut atât de mulți experți și atât de mulți avocați și totul a fost contestat.

De ce în tenis verdictele de la prima instanță sunt în mod constant reduse la apel?

Este o întrebare bună. Este o problemă pe care am ridicat-o în timpul apelului TAS în cazul Sharapova și nu s-a schimbat cu adevărat de atunci. Nu știu dacă este despre cum sunt alcătuite tribunalele pe care tenisul le-a avut în mod tradițional, care sunt pur și simplu prea aspre. Adică, există un model foarte consistent al TAS care reduce sancțiunile în cazurile de tenis. Nu în fiecare caz, dar în multe dintre ele. Poate jucătorii de tenis, spre deosebire de alte sporturi olimpice, își pot permite să se apere, așa că [cred] că este puțin mai echitabilă lupta. Poate că este redus la TAS pentru că nu toată lumea își poate permite să facă un proces, cu atât mai puțin două. Nu cred că asta explică de ce în primele instanțe audierile sunt, în opinia mea, excesiv de aspre în privința lungimii sancțiunii. Dar poate motivul pentru care sunt reduse este că mai mulți jucători de tenis pot merge la TAS decât în unele alte sporturi.

Dacă a fost vreun aspect procedural sau prezumție pe care avocatul a găsit-o în mod particular de necrezut.

Aș spune că afirmația lor cum că ar fi existat acest efort deliberat, concertat [n.a. din partea Simonei] nu numai de a face dopaj sanguin, dar și de a-l acoperi – și apoi felul în care au încercat să creeze o poveste în care acest lucru să aibă sens… Efectiv au ignorat faptul că ea a fost o jucătoare de tenis de înalt nivel timp îndelungat și avea o reputație excelentă în sport. Plus cronologia. Multe dintre mostrele pe care le-au analizat și pe care spuneau că sunt dovezi ale dopajului sanguin erau din jurul perioadei în care ea a avut o intervenție chirurgicală nazală și chiar și după aceea. Practic, o acuzau de dopaj sanguin în același timp când ea suferise o intervenție chirurgicală și deja anunțase că nu mai joacă pentru restul anului? Lucru care, desigur, este absurd. Ei construiesc această narațiune despre ea, spunând că este un caz evident și clar de dopaj sanguin în tenis. Și nu era. Nu era nici măcar aproape.

Potrivit ITIA, nu numai că Simona nu a menționat acest supliment pe formularele ei, dar chiar și ulterior testului pozitiv, a neglijat să menționeze acest supliment. Ce credem despre asta?

Ei bine, asta nu este adevărat. Formularul ei a menționat Schinoussa recovery drink, atâta doar că nu există un produs numit chiar așa, Schinoussa recovery drink. Însă e vorba de produsele Schinoussa care au fost amestecate într-un blender. A fost divulgat pe formularul de control al dopajului că – poate că nu am exact cuvintele, dar Schinoussa recovery drink este în esență ce a scris ea. Și ce a spus ea este că acel recovery drink era compus din două produse Schinoussa – unul dintre acestea fiind acest supliment Keto MCT – care au fost amestecate într-un blender.

„Suplimentul contaminat” … e o apărare convenabilă? De ce aceste suplimente sunt atât de des contaminate sau etichetate greșit?

Fac asta de mult timp și nu numai că reprezint sportivi de peste 20 de ani, dar dau în judecată companii de suplimente în numele sportivilor. Probabil că am dat în judecată vreo 20 de companii de suplimente diferite și am avut sentințe imense și despăgubiri mari împotriva lor. Deci știu multe despre asta și aș spune că de obicei, dacă nu este intenționat—și uneori este intenționat—dar dacă nu e, cred că materiile prime vin din China și controalele de calitate sunt absente. Aceste companii de suplimente, majoritatea nici nu produc suplimentele. Sincer, companiile nici măcar nu știu ce intră în ele. Să faci un supliment înseamnă să vii cu o etichetă deosebită și să decizi cum vrei să o numești, și poate decizi raportul de ingrediente și cât din fiecare ingredient vrei să pui și apoi te duci la un furnizor și spui: „Iată eticheta mea. Iată numele, iată ce vreau în ea,” și ei se ocupă de restul. Ei își procură ingredientele. Ei fac produsul. Ei îl îmbuteliază. Ei îl etichetează. Și apoi ți-l trimit. Tu ai putea începe o companie de suplimente mâine și ai putea fi activ și să vinzi suplimente într-un timp foarte scurt.

Ai menționat reputația ei: contează în vreun fel aceasta în aceste audieri? Ar trebui să conteze în aceste audieri?

Aș vrea să cred că da. În conformitate cu regulile, probabil că ar trebui. Dar, în același timp, dacă ai pe cineva acuzat de ceva atât de grav precum dopajul sanguin intenționat și acea persoană spune că nu a făcut niciodată asta și trebuie să evaluezi care parte are dreptate, atunci una dintre lucrurile pe care le vei face este să te uiți la persoana care depune mărturie și să vezi dacă e credibilă. Adică, nu cred că este factorul decisiv, dar într-un caz dificil, cred că poate face diferența. Nu știu dacă aici a fost factorul decisiv.

De ce se confruntă un jucător cu sancțiune și antrenorul care încurajează suplimentul rămâne nepedepsit?

Da, răspunsul simplu este că regulile nu prevăd nimic aici, cu excepția cazului în care există dovezi că un antrenor a dat cu bună știință unui jucător o substanță interzisă — ceea ce nu este cazul aici într-o măsură considerabilă. Dar pentru a furniza doar un supliment care se dovedește a fi contaminat? Regulile nu prevăd nicio pedeapsă pentru asta. Ar trebui? Nu știu. Adică, dacă ar face-o, atunci probabil niciun antrenor nu ar recomanda suplimente sportivilor.

Ar fi asta un lucru atât de rău?

Deci, este amuzant pentru că dacă te uiți la modul în care Tribunalul de Arbitraj pentru Sport evaluează gradul de vină al unui sportiv într-un caz de contaminare a suplimentelor și la diferiții factori pe care îi iau în considerare, în esență sunt lucruri ca: „Ce pași ai făcut pentru a te asigura că suplimentul este sigur?” Unul dintre lucrurile pe care le întreabă este: „Ai consultat un expert avizat?” Deci, dacă un antrenor are o echipă de oameni și au verificat suplimentul, atunci, în general, TAS ar spune că este mai bine decât dacă un sportiv intră online și cumpără prima chestie pe care o vede.

Deci, conform jurisprudenței, un sportiv stă mai bine dacă face aceste verificări. Dacă consulți un nutriționist, este probabil mai bine decât un antrenor. Poți urca pe scara asta, dar să consulți un antrenor și o echipă este mai bine decât nimic.

De ce ar lua orice sportiv suplimente dat fiind riscul? Este câștigul incremental atât de semnificativ încât să îți asumi un risc ca acesta?

Eu personal nu le-aș lua. Când am început să dau în judecată companiile de suplimente, încă eram un sportiv competitiv. Luam suplimente. Și m-am oprit pentru că am zis: „Nu pot, mă simt ca un ipocrit.” Și nu am simțit nicio diferență. Cred că, dacă întrebi de ce atât de mulți sportivi le folosesc, este pentru că companiile de suplimente cheltuie mai mult pe marketing decât întregul buget mondial antidoping. Uită-te cum i-au convins pe sportivi că au nevoie de asta. Și dacă ești la acel nivel, unde cea mai mică diferență poate fi uriașă și toți cei pe care îi cunoști iau suplimente, atunci vei lua și tu suplimente.

În condițiile în care am văzut alți sportivi renunțând să lupte, pentru că e costisitor sau dureros, cum a fost starea mentală a Simonei în raport cu alți sportivi pe care i-ai reprezentat. A avut dorință de a lupta sau a spus: „Am peste 30 de ani. Am avut o carieră frumoasă și nu am nevoie să trec prin asta.”

Nu, ea a avut dorința de a lupta de la început și asta nu s-a clintit niciodată. Cu siguranță au fost unele momente dificile după șocul de a fi testat pozitiv pentru ceva ce nu ai auzit niciodată, pe care nu l-ai luat, și apoi nu știi cum vei trece peste asta. Apoi afli că suplimentul este contaminat, așa că asta îți dă speranță, pentru că crezi că se va rezolva. Și apoi afli că ITIA vine și spune: „Nu, nu credem asta.” Și evident, suspendarea de patru ani a fost devastatoare. Dar ea nu s-a gândit niciodată să se oprească.

Și cât din acest haos este pur și simplu ceva inerent într-o astfel de situație și domeniu?

Este opinia mea personală că, în general, regulile antidoping nu sunt particular de juste față de sportivi. Testul pe care îl folosesc întotdeauna pentru a determina dacă sunt juste este acesta: ce se întâmplă dacă ai un sportiv care nu a luat ceva intenționat și, în ciuda eforturilor lor, nu pot dovedi ce a cauzat testul lor pozitiv? Cum vor fi tratați sub acest sistem? Și dacă te uiți la evoluția regulilor antidoping, în fiecare iterație a Codului Mondial Antidoping, acel sportiv este tratat mai rău. Deci cred că sancțiunile sunt excesive în multe cazuri. Și sancțiuni excesive fac oamenii să lupte, nu-i așa?