Ash și-a îndeplinit visul! Ashleigh Barty este noua campioană a Wimbledon. Al doilea titlu de Slam pentru liderul mondial

Treizecizero | 10 iulie 2021

„Poți să îndrăznești să visezi. Poți să încerci. Poți să îți propui lucruri mărețe. Nu e nimic în neregulă cu asta”

Wimbledon este oferit de


Concurs 30-0 de final de Wimbledon!

Câștigă

2 x Prosoape oficiale Wimbledon

3 x exemplare din “Între faimă și onoare se așterne întunericul”, cartea de povestiri autobiografice scrisă de Andrea Petkovic – exemplare oferite de Pilot Books.

5 x Vouchere de 100 de lei în 30-0 Shop
1 x Abonament pe un an la 30-0+

Cum intri în concurs
🔷 Ești înscris automat dacă ai deja un abonament activ la 30-0+
🔷 Intri dacă îți faci orice abonament la 30-0+ până duminică, la sfârșitul Wimbledon (inclusiv abonamentele Mini)
🔷 Intri dacă faci o comandă în 30-0 Shop de minimum 45 de lei, până duminică, la sfârșitul Wimbledon.

Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți și anunțați pe pagina 30-0 de Facebook și pe mail.

Ashleigh Barty este câștigătoarea ediției din 2021 a Wimbledon; australianca a învins-o în finală pe Karolina Pliskova în trei seturi, 6-3, 6-7, 6-3. Liderul mondial își consolidează astfel prezența pe primul loc în clasamentul WTA cu al doilea titlu de Grand Slam al carierei, după cel de la Roland Garros 2019. Barty a câștigat titlul la junioare la Wimbledon în urmă cu 10 ani.

Pentru Pliskova, aceasta a fost a doua înfrângere într-o finală de Grand Slam.

Barty a început finala cu o serie de 14 puncte, înainte ca Pliskova să facă setul ceva mai echilibrat. Tot Ash a început mai bine și setul al doilea, dar cehoaica a recuperat diferența de un break și a avut trei șanse consecutive de a-și asigura măcar tiebreak-ul, la 5-5. Barty a revenit de la 40-0 în acel game și a făcut break-ul, dar Pliskova s-a menținut în set cu un rebreak prompt, forțând un tiebreak pe care avea să-l câștige.

Dar, în cele din urmă, s-a dovedit doar o amânare a deznodământului. Barty și-a recalibrat jocul și a depășit repede pierderea setului anterior, deschizând decisivul cu o serie hold-break-hold, pe fondul unui serviciu slab al Karolinei. Un avantaj pe care Ash l-a menținut până la final.

Ash continuă o tradiție recentă neobișnuită a campioanelor de la RG care triumfă apoi la Wimbledon: Serena Williams a câștigat la RG în 2015 și la Wimbledon în 2016. Garbine Muguruza a obținut primul ei Slam la RG în 2016, apoi a câștigat Wimbledon în 2017. Simona Halep a câștigat Roland Garros în 2018, apoi a devenit campioana Wimbledon în 2019, anul în care Barty triumfa la Paris.

Ash Barty îi urmează acum Simonei Halep pe lista campioanelor de la Wimbledon. Câștigătoarea ediției din 2019 și-a felicitat prietena, de altfel, pe Twitter, la puține minute după finală.

***

„În ultimii câțiva ani, am învățat multe despre mine. În particular, anul trecut, faptul că nu am avut oportunitatea de a juca Wimbledon mi-a reamintit cât de mult îmi place să vin aici și ce înseamnă acest turneu pentru mine.

Într-o bună zi, îmi doresc să devin campioană aici. E un obiectiv. Lucrurile pe care ți le dorești nu devin neapărat realitate tot timpul, dar poți să lupți și să faci tot ce depinde de tine ca să îți oferi o oportunitate. Asta e ceea ce am învățat în ultimii doi ani – nu doar ca jucătoare profesionistă, ci ca persoană: să dau un contur dorințelor și speranțelor și să fac tot ce pot ca să le îndeplinesc.

Poți să îndrăznești să visezi. Poți să încerci. Poți să îți propui lucruri mărețe. Nu e nimic în neregulă cu asta”.

Declarația de mai sus ar merge foarte bine la conferința de după finală, dar e ceea ce Ashleigh Barty a spus la începutul turneului, într-un moment în care începea Wimbledon ca favorită principală, dar și cu destule dubii planând asupra ei, în contextul unei accidentări suferite la șold la Paris.

Atleți care își îndeplinesc visuri vechi și vorbesc apoi despre importanța de a-ți urmări obiectivele vedem mereu în toate sporturile. Ash a avut însă o lungă perioadă în care s-a ferit să-și verbalizeze obiectivele, să le dea glas în spațiul public, insistând mai degrabă pe importanța procesului în sine, pe semnificația relațiilor foarte apropiate cu cei din echipa ei. În plus, Ash a vorbit în foarte multe ocazii despre faptul că viața se extinde mult dincolo de terenul de tenis, iar rezultatele înregistrate acolo nu o definesc în întregime – o perspectivă îmbogățită și de pauza ei de la tenis, mult discutată și menționată drept un factor esențial în succesul ei de la revenirea în circuit.

Lider mondial din septembrie 2019, Ashleigh a vorbit rar cu o astfel de concretețe despre obiectivele ei. Poate și pentru că și-a dorit să se protejeze pe sine, știind din proprie experiență ce efecte poate să aibă presiunea exterioară (a publicului, a media, a analiștilor, cea indirectă pusă de competitoarele ei). Este, de altfel, motivul care a făcut-o să se retragă în primă fază, într-un moment în care fusese asaltată, practic, din toate părțile (elemente de presiune pe care le vedem în zilele noastre aplicate în ce privește jucătoare ca Naomi Osaka, Bianca Andreescu sau, deja, Emma Raducanu).

Ceva s-a schimbat vizavi de Wimbledon, poate în particular despre acest Wimbledon, cel de revenire după o absență istorică din calendar. Într-un interviu oferit anul trecut pentru ABC News în Australia, Ashleigh a recunoscut că a avut nevoie de mult timp pentru a-și face curajul să își exprime cu voce tare dorințele. A le verbaliza astfel înseamnă, firește, a te expune și consecințelor eventualului eșec. Fiecare sportiv gestionează astfel de situații diferit; unora le este foarte simplu să vorbească direct despre ce vor să atingă (îl vedem pe Novak Djokovic accentuând asta cu fiecare ocazie), altora le este mult mai greu.

Poate că exact această asumare a ajutat-o pe Barty să triumfe la Wimbledon anul acesta și să devină astfel prima jucătoare cap de serie 1 care să triumfe pe iarba londoneză de la Serena Williams în 2016 încoace. Barty e un lider foarte bun pentru WTA de când a preluat șefia clasamentului acum aproape doi ani – atât prin prisma felului în care se prezintă și reprezintă tenisul, cât și în ce privește rezultatele obținute – dar pe alocuri și ea a sucombat sub presiune: de câteva ori acasă, în Australia, dar și în alte situații, jocul ei tindea să se destrame în situații foarte complicate, în care miza devenea prea mare.

De data asta, ea a mers până la capăt, impulsionată de acest curaj descoperit acum de a vorbi despre obiectivele ei, de bucuria reîntoarcerii la Wimbledon, sau de importanța unui proiect la care s-a înhămat cu toată responsabilitatea. După ce a ratat anul trecut a doua parte a anului, alegând să nu iasă din Australia pe timp de pandemie – lucru deloc simplu de acceptat pentru un profesionist – Ashleigh a acceptat acum un plan temerar, trebuind să rămână pe drumuri (în Europa și în America) practic pe toată durata sezonului, pentru a evita o întoarcere în Australia care, din cauza regulilor curente, ar fi însemnat să-i complice mult planurile de pregătire. Când îți asumi o astfel de misiune și ai caracterul lui Barty, îți dorești să faci tot ce ține de tine pentru ca treaba să fie făcută cu profesionalism. În cuvintele antrenorului ei, Craig Tyzzer, „Ash și-a asumat situația și a spus: ok, dacă asta trebuie făcut, asta facem. E mult timp departe de familie, de casă, de prieteni. Dar avem un grup de suport foarte bun pe lângă noi. Facem tot ce putem cu ce avem. Ar fi drăguț să mai putem trece pe acasă din când în când, și să avem câteva săptămâni de pauză și să ne reîntoarcem apoi, dar nu putem face asta. Așa că încercăm să facem maxim din ce avem la dispoziție”.

Pe lângă astea, Ashleigh a fost motivată și de cauze mai mari decât propria ei persoană, precum dorința de a o omagia pe Evonne Goolagong, prima australiancă învingătoare la Wimbledon, de la al cărei prim titlu în Londra s-au împlinit fix 50 de ani anul acesta. Ash a făcut multiple gesturi simbolice și concrete ca să o onoreze pe Evonne, incluzând ideea de a purta în acest turneu un echipament cu inspirație din cel al lui Goolagong.

În multe sensuri, titlul câștigat de Ashleigh Barty este un fel de destin împlinit. Am mai menționat pe site în multe ocazii cum jocul ei se potrivește ca o mănușă pe iarba de la Wimbledon. Am văzut asta și în finala câștigată cu excelenta Karolina Pliskova, care, în ciuda unui start lent, i-a dat multe bătăi de cap câștigătoarei. Însă trofeul acesta a părut mult timp rezervat lui Ash. Cu un joc variat precum al ei, cu o combinație excepțională de inteligență, calități sportive și tehnice, era ciudat nu doar că n-avea un titlu de Wimbledon în cont, ci și că aceasta a fost abia a doua ei finală de Grand Slam a carierei. La 25 de ani, cu o maturitate rară în lumea sportului, Ashleigh are în față însă suficient timp pentru a umple lista, mai cu seamă că acum a bifat trofeul pe care și-l dorea atât de mult.

Faptul că finala n-a fost o simplă plimbare în parc, cum te-ar fi putut face să crezi primele 14 puncte, trebuie că îi aduce și mai multă satisfacție australiencei. Depinde de unde te uiți, a fost un start în care Pliskova fie nu s-a conectat ușor la tensiunea momentului, fie nu a fost lăsată de Barty. Australianca a fost fără greșeală în start, plutind dintr-o parte în alta a terenului și anesteziind-o pe Pliskova cu slice-urile acelea joase, obligând-o să lovească târziu, fără timing. Karolina s-a repliat într-un târziu, reușind un scor decent și relativ injust raportat la cum s-a jucat, de fapt, primul set. Dar cehoaica a devenit cu adevărat periculoasă în setul al doilea. Semnalul a fost dat de un forehand în lungul liniei în game-ul al șaselea din set, game în care Pliskova a egalat și s-a descătușat.

De acolo, a început să-și găsească serviciul care i-a fost o armă atât de fidelă în tot turneul, exceptând primul set de azi. Mult mai încrezătoare și bucurându-se din plin de atmosferă și de entuziasmul momentului, Pliskova a dominat momente bune de joc, fiind ea cea care a trimis-o pe Barty dintr-un colț în altul, cu un forehand din ce în ce mai autoritar. Aveam un meci, aveam o finală, una în care era rândul lui Ash să vină cu un răspuns. El a venit, oarecum pe nepregătite, oarecum prin surprindere, la 5-5 și 40-0 pe serviciul cehoaicei. Barty a forțat-o pe Karolina la câteva mingi în plus, obținând erori în schimburi ca și câștigate de Pliskova. Break-ul pe nepusă masă amenința să încheie finala fix acolo.

Dar a fost rândul lui Ash să se crispeze sub greutatea momentului. Cum s-a mai întâmplat în alte ocazii, forehandul ei a dispărut, serviciul întâi nu a mai ajutat-o, iar o Pliskova entuziasmată și entuziasmantă primea o nouă oportunitate. De care, ajutată de tribune și de fileul norocos în două ocazii, a profitat din plin, câștigând tiebreak-ul.

Era din nou totul posibil, și, deși Ash a depășit repede momentul, pornind cu break decisivul (și ce expert l-a obținut, în singurul moment de ezitare pe serviciu al Pliskovei din acel segment al meciului), senzația că situația se poate răsturna oricând a mai dăinuit o vreme. Presiunea trecerii liniei de sosire într-o finală de Grand Slam rămâne una dintre cele mai complicate situații de gestionat în tenis, lucru de care nu sunt exceptați nici cei mai mari campioni ai acestui sport. Senzația a fost că, dacă Pliskova continuă să-și facă serviciul fără mari emoții, va mai putea avea o eventuală oportunitate la un rebreak. Karolina și-a făcut partea ei de treabă, a pus întrebările și da, a fost o șansă în ultimul game, în care Barty a servit pentru meci și pentru titlu, sub o greutate enormă. Dar oportunitățile în astfel de situații vin greu și se duc repede; scăpată de acel break point, Ashleigh a atras-o într-o ultimă eroare neforțată pe Karolina, și misiunea ei imposibilă, pe care a ales să o accepte, fusese îndeplinită.

„Sincer nu-mi mai amintesc cum a fost acel ultim punct”, a râs Ash, la o ceremonie de premiere ca de obicei frumoasă. Nu va mai ține nimeni minte asta. În schimb, vom reține din această ocazie o finalistă merituoasă, care și-a câștigat destui fani azi și și-a demonstrat calitățile și apartenența la elita unui tenis feminin absolut minunat în ultimii șase, șapte ani. Și o campioană grozavă, o imagine perfectă pentru tenisul feminin, cu o atitudine, o mentalitate și o abordare din care avem multe de învățat. Inclusiv că trebuie să avem curajul să ne asumăm țintele pe care ni le dorim atinse.


Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Emma Raducanu saying she has already split from coach Andrew Richardson, who guided her throughout the US, and is looking for someone with more tour level experience.