Angie Kerber câștigă titlul la Wimbledon, consolidează supremația contra-atacului în tenisul feminin

Camelia Butuligă | 14 iulie 2018

A fost mai scurt decât ne așteptam, nu-i așa? Și n-a fost să fie revenirea perfectă pentru Serena la Wimbledon. În schimb, a fost ziua lui Angie Kerber: planul perfect, execuția perfectă și un prim trofeu la Wimbledon! Din 1996 (Steffi Graf, desigur) nu mai câștigase o jucătoare din Germania aici.

După toată drama semifinalelor masculine, finala feminină, amânată cu câteva ore bune, a părut scurtă și lipsită de strălucire. După un meci ca cel dintre Novak și Rafa, mă tem că orice ar fi părut anost. E ușor să bagatelizăm performanța lui Angelique Kerber și a Serenei Williams, dar amândouă au motive de mândrie, deși aceste motive sunt diferite.

Să începem cu jucătoarea victorioasă. Nemțoaica Kerber se poate felicita în primul rând pentru felul cum a jucat tot anul, ridicându-se deasupra panei de formă în care s-a zbătut în 2017, după un 2016 fulminant. Aici este una din cele mai importante lecții ale acestui sport: tenisul este ciclic. Niciun jucător, oricât de genial ar fi, nu poate susține un nivel extrem de ridicat la infinit – ce urcă trebuie să și coboare. Kerber a vorbit despre cum presiunea de a-și apăra numărul mare de puncte câștigate în 2016 i-a afectat jocul anul următor. Este o problemă cu care se confruntă mai toate jucătoarele după explozia inițială în top: efortul de a menține clasamentul, presiunea noului statut de vânat, atenția și așteptările presei, sponsorilor, publicului.

Partea bună este că ce coboară poate să urce înapoi. La începutul acestui an, Kerber a anunțat ”New year, new Angie” și a purces să adune victorie după victorie. Față de 2017, când a învins o singură jucătoare de top 20, anul acesta are deja 12 victime – trei au fost la Wimbledon, unde lista învinselor ei este pe cât de prestigioasă, pe atât de diversă: Zvonareva, Liu, Osaka, Bencic, Kasatkina, Ostapenko, Serena Williams. Singura jucătoare care a învins-o anul acesta la Slamuri este o anume Simona Halep. Ambele înfrângeri, la Australian Open și la Roland Garros, au avut trei seturi, iar semifinala de la Melbourne va fi candidată serioasă la titlul de meciul anului în WTA prin efortul titanic pe care l-au depus amândouă.

Cu titlul de azi, Kerber câștigă al treilea ei Grand Slam diferit. Are deja din 2016 un Australian Open și un US Open. Tot atunci a jucat și o finală la Wimbledon, pierdută la adversara de azi, Serena Williams. Cu excepția zgurii, unde jocul ei lipsit de top spin nu este atât de eficient, Kerber este periculoasă pe toate suprafețele. Loviturile plate, unghiurile pe care le poate găsi cu reverul și accelerările bruște cu forehandul în lung de linie, serviciul de stângace și returul foarte eficient, completate de o deplasare neobosită și tenacitate formează un pachet extrem de greu de depășit. Pe iarbă, sliceurile și scurtele o fac și mai incomodă. Ca dovadă, tot acest Wimbledon nu a pierdut decât un set, la tânăra americancă Liu, o junioară foarte bună, recent promovată la senioare – și am o bănuială că a fost din cauză că nu-i cunoștea jocul. În afară de Liu, Kerber a demontat succesiv o fostă numărul 2 mondial și dublă finalistă de Slam care a revenit după o operație și un copil (Zvonareva), o jucătoare de atac (Osaka), una all-court (Bencic), o contra-atacantă foarte creativă (Kasatkina) și a terminat cu două jucătoare ultra-agresive (Ostapenko și Serena). Cu toate a dovedit aceeași disciplină și viclenie tactică, neabătându-se de la planul ei care este alcătuit dintr-o bază solidă de defensivă cu ruperi neașteptate ritm.

Pe iarbă, cea mai mare vulnerabilitate a lui Kerber putea să fie serviciul – pe vremuri o lovitură care putea coborî până la nivel mediocru, mai ales al doilea. Însă jucătorii buni sunt capabil să progreseze și de-a lungul anilor Angie și-a întărit serviciul: nu pulverizează nici acum pe nimeni cu viteza, dar profită la maxim că este stângace și dă dureri de cap oricărei adversare prin plasament și prin efect. Astăzi a avut cifre mai bune la eficiența ambelor servicii decât Serena, posesoarea celui mai bun serviciu din istoria tenisului feminin. E drept, Serena nu a jucat, din motive obiective, cel mai bun tenis de care este capabilă: acesta este abia al patrulea ei turneu și al 14-lea meci de la revenire. Are 36 de ani și acum 10 luni a avut o naștere cu complicații; faptul că a ajuns în finală la Wimbledon este aproape supranatural. Însă Kerber a jucat și ea un rol în lipsa de inspirație a Serenei pe teren. Și-a apărat bine serviciul, variind traiectoriile și servind strategic în colțurile careului, a fost nimicitoare la retur, blocând cu succes servicii care băteau spre 190 km/h și apoi a făcut-o pe Serena să alerge serios în schimburi, nedându-i mai nimic gratis. În tot meciul, Kerber a făcut cinci neforțate și 11 winnere, față de un raport 24/23 pentru Serena.

Mai remarcabil este că Angie s-a ținut de plan de la început până la sfârșit, fără să-i ofere Serenei acele oportunități de a reintra în meci pe care americanca le folosește cu iscusință. A încercat și azi, la începutul setului doi, când a făcut niște winnere punctate de strigăte triumfătoare și aproape că a pocnit-o pe Kerber la fileu cu un swing voleu lovit cu toată forța. Nemțoaica a rămas însă clamă și nu a arătat niciun surplus de emoții, nici pozitive, nici negative. Nu cred că i-a fost ușor, dovadă și eliberarea de după meci, când s-a prăbușit pe teren plângând. După ce s-a îmbrățișat cu adversara ei, a continuat să plângă, parcă nevenindu-i să creadă că e adevărat. Da, e cam greu de crezut că tocmai ai învins-o pe Serena Williams în finală la Wimbledon. (Kerber este doar a doua jucătoare care reușește să o învingă pe Serena în două finale de Slam. Cealaltă este Venus.)

Apropo de Serena, faptul că încă joacă și bagă groaza în circuit este ridicol și genial în același timp. Ce o mai motivează, numai ea știe. După finală, a fost întrebată dacă înfrângerea aceasta este mai ușoară decât cele din trecut. Răspunsul ei: ”Acum sunt o actriță mai bună, atâta tot.” Atâta timp cât va intra pe teren, va intra să câștige și va detesta să piardă. Judecând după cât de repede a revenit la un nivel competitiv, dacă își va continua pregătirea, US Open o va găsi exponențial mai periculoasă. Cea mai mare problemă a ei acum este legată de fitness și asta se reflectă în deplasarea greoaie și lipsa de rezistență în schimburile lungi. Timingul loviturilor este afectat doar atunci când nu ajunge la minge când trebuie. Nu este departe de nivelul ei cel mai bun: odată ce va ajunge la condiția ei fizică obișnuită, va fi la fel de greu de învins ca întotdeauna.

Iată-ne deci într-o postură interesantă în tenisul feminin: ultimele patru Slamuri au fost câștigate de jucătoare definite ca fiind contra-atacante la bază: Sloane Stephens (US Open), Caroline Wozniacki (Australian Open), Simona Halep (Roland Garros) și Angelique Kerber (Wimbledon). Vorbeam deunăzi cu o cititoare pe Twitter care se declara depășită de aceste categorii în care sunt băgați jucătorii: big hitter, counterpuncher, all-court, serviciu-voleu. Din punctul meu de vedere, niciun jucător nu e un gen pur. Toți sunt alcătuiți în proporții variabile din atac și apărare, iar atacul și apărarea se pot efectua în feluri diferite. Uneori chiar se suprapun! (Vezi celebrele passing-shoturi câștigătoare făcute din poziții defensive de Rafa Nadal, acum lovituri obișnuite în ambele circuite). Frumusețea tenisului este că jucătorii evoluează continuu și își schimbă proporțiile de atac și apărare, la fel ca procedeele prin care atacă și apără – de exemplu, dacă îmi spunea cineva în 2008 că peste 10 ani Nadal va câștiga meciuri la Wimbledon venind de zeci de ori la fileu, aș fi râs strașnic. În tenisul feminin, în ultimii 10-15 ani, cele mai mari trofee au aparținut jucătoarelor cu cele mai mari lovituri. Acum se pare că am intrat într-o nouă eră, a jucătoarelor care au găsit alte modalități să câștige: nu cu una-două lovituri mari, ci prin inteligență și disciplină, constanță și un arsenal întreg de lovituri variate.

 

https://twitter.com/Wimbledon/status/1018168650145116160

 

***

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.

Îți place?
Cele mai noi