Ana Bogdan, învinsă de Anna Bondar, în prima zi de la Australian Open

Treizecizero | 16 ianuarie 2023

La trasul liniei, startul lent, precum și pasivitatea arătată în decisiv, când a alternat prea mult și a greșit prea des, au costat-o pe Ana Bogdan azi; a fost genul de partidă pierdută pe mâna Anei și mai puțin câștigat de adversară, fără a-i lua însă prea mult din merite Annei Bondar, care n-a ezitat să-și ia șansele când acestea au apărut.

Ana Bogdan pierde în fața Annei Bondar, se vede oprită în primul tur al Australian Open, la capătul unui meci din care putea scoate mai multe: a fost 6-2, 2-6, 6-3 pentru jucătoarea din Ungaria (locul 81 WTA), care a jucat mai bine punctele importante.

Ana a revenit excelent de la 2-6 și 0-2, a legat șapte game-uri consecutive și a dat senzația că se poate desprinde și în decisiv. N-a făcut-o, iar înfrângerea asta nu va fi simplu de acceptat. Mai ales că Bondar este la prima ei victorie – din a cincea încercare – pe tabloul principal al unui Slam.

În plus, Ana Bogdan câștigase precedenta întâlnire directă cu Bondar, pe zgura de la Istanbul, în 2019. Și căuta să-și egaleze anul acesta cea mai bună performanță de la Melbourne, acel tur 3 reușit în 2018.

*

Ana Bogdan (locul 63 WTA) a început mai greu meciul, și-a cedat ușor primul game de serviciu, iar asta i-a dat un boost de încredere adversarei ei. Mai hotărâtă, cu câteva atacuri bine construite, Bondar și-a impus – fără invitații suplimentare – jocul.

Ana ar fi putut schimba cursul primului set, însă a ratat patru mingi de rebreak în game-ul al patrulea, iar de acolo Bondar (locul 81 WTA) nu s-a mai uitat înapoi: a fost exactă, a atact toate mingile scurte și a făcut o treabă foarte bună cu lovitura de dreapta – cu care a accelerat des, din orice poziție. Nivelul acesta de agresivitate al jucătoarei din Ungaria a fost posibil și pentru că Anaa fost pasivă: românca a jucat de multe ori previzibil, a stat departe de baseline și nu s-a ferit prea des de forehand-ul advers. 

Setul secund a început într-o manieră similară, cu Bondar sigură pe ce are de făcut, cu Ana alternând loviturile bune cu greșelile neforțate, iar primele două game-uri au trecut din nou în dreptul jucătoarei din Ungaria.

Însă de data asta, Ana a răspuns foarte bine.

Ajutată și de o foarte scurtă întrerupere cauzată de câțiva stropi de ploaie, Ana s-a liniștit, și-a luat break-ul înapoi – cu prima minge câștigătoare din preajma fileului -, a egalat la 2, a eliberat un strigăt de luptă și a început să-și aleagă tot mai bine loviturile.

Dezechilibrată de mingile mai apăsate ale Anei, în jocul lui Bondar au început să se strecoare erorile. Rezultatul? Alte patru game-uri la rând pentru Ana Bogdan, care a încheiat setul la 2, cu senzația că meciul e de-acum în mâinile ei.

Și părea scenariul perfect pentru o victorie muncită: revenire de la set și break, cu un set decisiv care ar fi trebuit să meargă în direcția Anei, după cum au stat lucrurile în setul doi.

Dar Bondar, o adversară cu un forehand excelent, nu s-a lăsat nici ea.

Jucătoarea din Ungaria a oprit seria de șapte game-uri consecutive reușită de Ana – salvând și o minge de break pentru asta -, apoi a început să dicteze din nou – la fel ca în primul set – cu lovitura ei de dreapta.

Și lucrurile au început să se precipite la mijlocul setului: Ana n-a mai fost la fel de clară în decizii, s-a grăbit, a greșit des și de aici totul s-a destrămat parcă prea ușor. Deși a recuperat un break și a egalat la 3, Ana nu a dat senzația că se simte neapărat mai bine iar game-ul șapte a fost cel care a dat startul unei sarabande de erori: de la 3-4, Ana a mai legat doar trei puncte și a pierdut următoarele două game-uri la rând, implicit și meciul. Un meci pe care l-a controlat într-o bună măsură; și care a părut să-i fie la îndemână.

La trasul liniei, startul lent, precum și pasivitatea arătată în decisiv, când a alternat prea mult și a greșit prea des, au costat-o pe Ana Bogdan azi; a fost genul de partidă pierdută pe mâna Anei și mai puțin câștigat de adversară, fără a-i lua însă prea mult din merite Annei Bondar, care n-a ezitat să-și ia șansele când acestea au apărut. 

E o înfrângere care ar fi putut fi evitată – dar într-un Slam totul se joacă, indiferent pe cine ai în față. Or azi, pe Terenul 8, Bondar a fost jucătoarea mai clară în exprimare. Dincolo, Ana Bogdan a avut doar perioade izolate de joc bun, care au ajutat-o să revină, dar care nu au fost suficiente pentru a o trece linia de sosire.

Așa cum știi, Ana Bogdan (30 de ani) a încheiat excelent sezonul precedent, cu prima ei finală WTA (Varșovia) din carieră, apoi cu titlu câștigat la Iași (125k) și două semifinale consecutive la Portoroz și Parma, rezultate care au adus-o în Top 50. Despre parcursul ei din ultima vreme, Ana ne-a vorbit pe larg. A




Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Sabalenka on 9WWOS after seeing her coach in tears: "There was a moment last year when he said 'I think I'm done, I can't give you anything else.' & I was like 'No, it's not you, we just have to work through these tough moments & we'll come back stronger."