Ana Bogdan aduce al doilea punct, România învinge Ungaria și reușește un rezultat valoros: menținerea în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup

Radu Marina | 12 noiembrie 2022

Succesul obținut de România la Oradea e o doză masivă de încredere și de curaj de care tenisul românesc avea atâta nevoie în această perioadă. El oprește o serie de patru înfrângeri la rând în BJK Cup și ne asigură menținerea într-o elită în care tenisul feminin românesc merită să fie.


este partener principal al Transylvania Open

Ana Bogdan a învins-o pe Panna Udvardy, 6-0, 6-2 în doar 73 de minute, într-o nouă evoluție excelentă, asigurând astfel punctul decisiv pentru România.

Echipa României câștigă astfel confruntarea cu Ungaria și se menține în Grupa Mondială, unde va lupta în aprilie într-un baraj de calificare la Turneul Final din 2023. România s-a impus cu scorul de 3-0 la general, după victoriile aduse de Ana Bogdan cu Dalma Galfi și Panna Udvardy, și Jaqueline Cristian, care a învins-o pe Anna Bondar, jucătoarea numărul 1 a Ungariei. 

Ana își încheie cel mai bun sezon al carierei, în care a jucat prima finală WTA și a urcat în premieră în Top 50, cu o evoluție excelentă în echipa României.

Succesul obținut de România la Oradea e o doză masivă de încredere și de curaj de care tenisul românesc avea atâta nevoie în această perioadă.

Dincolo de victoria în sine, România nu a învins doar Ungaria, echipă cu trei jucătoare clasate în top 100 WTA, dintre care două aflate la cel mai bun sezon al carierei (Bondar și Galfi). Ci a câștigat categoric o întâlnire care, cel puțin pe hârtie, se anunța dificilă din multe motive.

Pe de o parte, oprește o serie de patru înfrângeri la rând (Franța, Rusia, Italia și Polonia), cea mai recentă victorie a României în BJK Cup datând de la succesul excelent în deplasare cu Cehia, din februarie 2019.

Pe de altă parte, oferă o confirmare excelentă fetelor din echipă, pentru fiecare dintre ele fiind o victorie importantă, din motive diferite. Ana Bogdan a venit în formă excelentă, formă pe care o confirmă și într-o astfel de competiție dificilă, iar Jaqueline Cristian, ca și Gabriela Ruse, primesc o doză de încredere, în contextul în care au avut pauze îndelungate și accidentări complicate, cu meciuri puține adunate în ultimele luni. Și da, lucrul acesta e valabil și pentru Gabriela, chiar dacă n-a jucat, pentru că o săptămână de pregătire cu echipa poate să conteze foarte mult.

Știm cu toții că o jucătoare în formă bună poate face diferența, dar asta nu e o garanție că poate replica succesul din circuit și într-o competiție precum BJK Cup, care e diferită de orice altceva știm în tenis, iar clasamentul nu reflectă realitatea de cele mai multe ori. Mai știm și că o jucătoare nu poate câștiga de una singură o întâlnire pe echipe – pentru că e nevoie de mai mult. E nevoie, pur și simplu, de o echipă. 

De data asta, lucrurile și-au urmat cursul firesc: Ana Bogdan și-a confirmat cu vârf și îndesat statutul de cea mai buna (și bine clasată) jucătoare dintre cele prezente la Oradea și a risipit orice urmă de îndoială cu două victorii clare și fără semne de întrebare.

Iar acel „ceva în plus”, pe care echipa României nu l-a avut în ultimii doi ani, a venit de la Jaqueline Cristian, care a câștigat un meci infernal, tipic BJK Cup, cu o adversară în plină ascensiune, clasată cu aproape 100 de locuri mai bine decât ea. E drept, clasamentul lui Jaq a fost și este influențat de accidentare, dar această diferență arată exact forma pe care cele doua au adus-o la ora meciului.

Iar faptul ca Jaqueline a câștigat acel meci cu Bondar, în condiții de mare presiune, e reconfortant atât pentru echipă – Jaq demonstrează, încă o dată, că e o jucătoare pe care te poți baza și poate aduce puncte indiferent de context -, cât mai ales pentru ea și pentru ce va urma de aici încolo, fiind acum într-un punct în care încearcă să revină la nivelul de anul trecut.

Acum, când știm deznodământul – care e unul grozav – trebuie spus că asta e o victorie foarte valoroasă. Nu pentru ca e reușită în fața unei echipe destul de puternice. Ci pentru că o înfrângere cu Ungaria ar fi însemnat o ruptură bruscă de elita tenisului pe echipe, o lume de care echipa României a aparținut în ultimul deceniu și aparține în continuare fără mari dubii. 

O retrogradare și reîntoarcere în grupa 1 Euro-africană ar fi fost dureroasă și brutală – pentru că din acea zonă se iese greu, se schimbă reperele, se joacă mult și dinamica e complet diferită. Nimic nu ar mai fi fost la fel, în cuvinte mai puține. 

Dar nu e cazul. România câștiga la Oradea – și o face apăsat -, lasă în urmă toate înfrângerile grele și la limită (Rusia, Italia) și poate privi optimistă și liniștită către barajul de calificare din primăvară.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi