Alexandra Dulgheru: "Dacă sănătatea îmi permite, cred că pot să ajung din nou unde am fost, poate chiar mai sus"

Adrian Țoca | 19 ianuarie 2016

Alexandra Dulgheru a reușit prima victorie a carierei la Australian Open, 6-4, 6-2 cu australianca Storm Sanders. O va întâlni pe Angelique Kerber în turul al doilea, în încercarea de a obține același personal best pe care-l are și la celelalte trei Slamuri, turul al treilea.

Într-o zi cu atâtea vești proaste, Alexandra Dulgheru a oferit singura veste bună pentru fanii români. Explicabilă voioșia cu care a venit Alex la discuția de după meciul câștigat cu wildcard-ul australian Storm Sanders și energia pozitivă pe care a adus-o în Press Room. Mai cu seamă că a fost și prima ei victorie a carierei la Australian Open.

Alexandra a controlat aproape total meciul contra australiencei cu nume războinic. Deși și-a pierdut de două ori serviciul, diferența de valoare dintre Alex și jucătoarea stângace clasată pe locul 355 a fost evidentă. Australianca a făcut 41 de greșeli neforțate, dintre care 23 pe rever și și-a pierdut de cinci ori serviciul.

Alexandra a părut să se simtă confortabil și și-a făcut jocul caracteristic, cu puncte inteligent construite și folosirea întregului teren. A servit constant și a câștigat 76% din punctele jucate pe primul și 41% din cele jucate pe al doilea. La sfârșitul meciului, a părut ușurată și bucuroasă: aceasta a fost prima ei victorie la simplu la Australian Open din cinci participări (2010, 2011, 2012, 2015). Felul în care a obținut-o, clar și fără consum inutil de resurse, a fost ideal: 6-4, 6-2 într-o oră și un sfert.

“Normal că nu a fost ușor. Junioarele sunt mereu foarte periculoase, nu știi la ce să te aștepți. Nu știi niciodată cum joacă, de obicei nu au nimic de pierdut și joacă foarte relaxate. Am întrebat câteva jucătoare despre ea și am fost un pic pregătită pentru stilul ei de joc, iar de restul mi-am dat seama pe teren. Am știut că trebuie să fiu concentrată de la început până la sfârșit”, ne-a spus Alexandra, care a completat că și-a asumat riscuri moderate și a avut răbdare să-și înțeleagă adversara. “Dacă începeam din prima să caut colțurile, poate că aș fi greșit”.  

Victoria a ajutat-o pe Alex să înlăture un minus; Australian Open era singurul turneu de Grand Slam la care românca nu reușise să câștige vreun meci pe tabloul principal până acum. La toate celelalte a ajuns până în turul al treilea. “I-am spus antrenorului, chiar după ce am ieșit de pe teren că trebuie să sărbătorim seara asta, că am deja cinci meciuri de când nu trec de primul tur. Simt așa că mi s-a scos o piatră de pe inimă; bine, nici meciurile pe care le-am pierdut aici nu au fost pierdute cu oricine. Am avut un pic de ghinion aici, mereu cădeam cu cineva foarte bine clasat, sau când am căzut mai bine am avut o problemă de sănătate și n-am putut să joc. Australia nu mi-a priit, dar acum în sfârșit am rupt ghinionul”, zâmbește Alexandra din toată inima.

Alex zâmbește mult, e bucuroasă, dar menționează și o nouă problemă medicală dintr-un șir parcă interminabil: “Mai am niște probleme de sănătate cu genunchiul, căpătate la Auckland și încerc să gestionez și situația asta.”

Într-adevăr, ultimii trei ani au reprezentat un test de caracter pe care puține jucătoare l-ar fi trecut. Alexandra vorbește despre cum gestionează această problemă cu simplitatea cu care îndepărtezi o muscă sâcâitoare. E o eleganță câtuși de puțin forțată în felul în care nu acceptă să se victimizeze pentru toate necazurile ei. “Într-adevăr, am avut trei ani plini de probleme medicale și ca atare am pierdut un an întreg în 2012, după care am avut alte probleme și tot așa. Nu e ușor când trebuie s-o iei de la capăt de foarte multe ori. Plăcerea de joc nu mi-a dispărut, am aceeași dorință să fiu pe teren. Dacă sănătatea mă lasă să joc, mi-am demonstrat mie în primul rând că de fiecare dată când am fost ok fizic am reușit să-mi aduc nivelul de joc la cel din anii precedenți, câteodată jucând chiar mai bine decât atunci. Și asta mă bucură cel mai mult. Sper doar să fiu sănătoasă și cred că pot să ajung din nou unde am fost, poate chiar mai sus”. 

Alex va juca în următorul tur contra unei jucătoare dificile, Angelique Kerber, dar care a fost pusă la muncă serios de japoneza Misaki Doi. Kerber a câștigat un meci epuizant de două ore și 40 de minute, în care primele două seturi au fost decise în tiebreak, iar în decisiv a fost 6-3. Alexandra va trebui să se pregătească pentru o confruntare fizică. “Mă antrenasem ieri cu Misaki Doi și chiar mi s-a părut în mare formă. Știu că Kerber este destul de în formă și fizic este foarte bine pregătită. În iarnă am mai avut mici probleme și a trebuit să-mi adaptez un pic pregătirea: operație de amigdale și deviație de sept. Sper ca fizic să duc meciul, pentru că va fi un meci fizic”, conchide Alexandra.

O întreb despre obiectivele pe care și le-a fixat în sezonul proaspăt început, iar răspunsul ei e încă o dată grozav de simplu: “Cel mai mult mă bucur că am trecut aici; Australia mi-a plăcut tot timpul, dar mereu am avut ghinion. Mă bucur în primul rând că pot să joc. Când sunt sănătoasă, reușesc să mă și antrenez cum trebuie. Reușesc să prind o formă, să fiu competitivă. Și asta contează cel mai mult. Ori de câte ori am prins continuitate, chiar dacă am pierdut anumite meciuri, am fost competitivă, și asta contează cel mai mult, pentru că nu tot timpul reușești să câștigi. Contează cum reușești să joci. Câteodată pierzi mai rău, câteodată pierzi 7-6 în decisiv, câteodată reușești să câștigi. De asta este sportul frumos, că nu știi niciodată la ce să te aștepți”.

Ca o jucătoare a cărei carieră a fost atât de încercată, dacă nu cumva periclitată, e ușor de înțeles de ce Alexandra are timp să aprecieze astfel de bucurii simple. La fel pare că se bucură și de emoții, luându-le drept semn că totul decurge cum trebuie. 

“Normal că am”, spune ea. “Cred că tot timpul avem emoții. Nu știu, mulți jucători de top au spus că în momentul în care nu mai ai emoții, înseamnă că e ceva în neregulă. Semn că motivația poate nu mai este acolo. Te ajută să ai acea adrenalină. Depinde și ce fel de emoție. Și alea negative sunt bune, depinde cât de copleșitoare sunt. Dar cred că le controlez bine. Credeți că jucătorii de top nu au emoții? Au, firește. Dar pentru că au tehnica atât de bună reușesc să controleze și să nu arate și să gestioneze bine situația.”

Îți place?
Cele mai noi