A început ultimul Masters al sezonului. Ce e de urmărit la Paris

Radu Marina | 2 noiembrie 2020

Novak Djokovic, numarul 1 mondial și campionul en-titre, este absența notabilă a acestei competiții, sârbul alegând să participe la Viena, acolo unde, prin cele două victorii obținute cu Filip Krajinovic și Borna Coric s-a asigurat, virtual, că va încheia anul în calitate de lider mondial.

De la Ostrova la Nur-Sultan și Viena | Best of al evenimentelor din ultimele săptămâni din ambele circuite. Plus ce e de urmărit la Mastersul de la Paris

Ultimul turneu Masters al sezonului în circuitul ATP a început la Paris, cu. Rafael Nadal, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev, Andrey Rublev și Diego Schwartzman printre capii de serie importanți prezenți în capitala Franței. 

Novak Djokovic, numarul 1 mondial și campionul en-titre, este absența notabilă a acestei competiții, sârbul alegând să participe la Viena, acolo unde, prin cele două victorii obținute cu Filip Krajinovic și Borna Coric s-a asigurat, virtual, că va încheia anul în calitate de lider mondial. Lui Djokovic i s-au alăturat Dominic Thiem, care s-a retras în urma unei accidentări suferite în meciul cu Andrey Rublev, la Viena. Dar și Grigor Dimitrov, retras după o accidentare la picior. 

 La ce să ne așteptăm de la Paris

Rafael Nadal, între victoria 1.000 și egalarea lui Novak Djokovic la numărul de titluri Masters 

La trei săptămâni distanță de la câștigarea Roland Garros, Rafael Nadal s-a întors la Paris, ca să joace de data asta un turneu pe care nu l-a câștigat niciodată. Din șapte prezențe la acest Masters, Rafa a jucat doar o singură finală, în 2007. De altfel, Paris și Miami sunt singurele turnee Masters care îi lipsesc din palmares spaniolului. 

De data asta însă, Rafa Nadal e bine poziționat pentru un parcurs cât mai lung. În formă fizică bună și cu multă încredere, Rafa e favoritul principal, acolo unde va intra direct în turul doi, adversarul său urmând să se aleagă dintre Feliciano Lopez și Filip Krajinovic. Dacă Rafa va câștiga acest meci, atunci el va ajunge la 1000 de victorii în carieră (999-221 e raportul lui victorii – înfrângeri în acest moment). Iar dacă va reuși să meargă până la capăt și să câștige trofeul (asta înseamnă că, dacă se vor respecta capii de serie, ar trebui să treacă de Borna Coric în turul trei, David Goffin în sferturi, A. Zverev/A.Rublev în semifinale, Stefanos Tsitsipas/Diego Schwartzman în finală), Rafa îl va egala pe Djokovic la numărul de turnee Masters (36). 

Alături de Rafa, dintre numele importante aflate la Paris, îi mai regăsim pe Stefanos Tsitsipas, favorit doi, Andrey Rublev, Daniil Medvedev, David Goffin, Stan Wawrinka, Kevin Anderson, Alex de Minaur sau Karen Khachanov, câștigătorul din 2018. De asemenea, pe tabloul principal va fi prezent și Hugo Gaston, surpriza plăcută de la Roland Garros. Gaston a primit un wild card și îl va avea ca adversar în primul tur pe Pablo Carreno Busta. 

Totodată, e important de precizat faptul că turneul se va desfășura cu ușile închise, fără public. Deși inițial organizatorii au luat în calcul să permită intrarea a 1000 de persoane în public, după deciziile guvernului francez asupra carantinei și a revenirii la o serie de interdicții, Mastersul de la Paris se va desfășura fără audiență. 

Recap | Cele mai importante evenimente din ultimele săptămâni în ambele circuite. De la Roland Garros, cu treceri prin Ostrava, St.Petersburg, Koln, Antwerp, Viena, Nur-Sultan, și înapoi la Paris

Aryna Sabalenka a avut o săptămână de vis la Ostrava, penultimul turneu al anului din circuitul WTA. Sabalenka, ajunsă pe locul 11 mondial, s-a impus atât la simplu, după o finală câștigată, 6-2, 6-2, în fața Victoriei Azarenka, cât și la dublu, alături de Elise Mertens.  

Pentru al șaptelea titlu a carierei (în ultimele opt finale disputate, Sabalenka a câștigat șapte), bielorusa a avut un parcurs memorabil. Întâi, în meciul ei din primul tur a revenit de la 2-5 în setul decisiv cu Coco Gauff, câștigând meciul în tiebreak. Ca apoi, în sferturi, să reușească una dintre cele mai spectaculoase reveniri ale acestui an: a întors cu Sara Sorribes Tormo de la 0-6, 0-4, scor de la care a câștigat 12 game-uri la rând, pentru un 0-6, 6-4, 6-0. 

După aceste meciuri dramatice, Sabalaneka a fost de neoprit. A mai cedat doar 12 game-uri cu Brady și Azarenka în semifinale, respectiv finală. 

Julia Goerges și Magdalena Rybarikova și-au anunțat retragerea din tenis. Dacă retragerea Magdalenei Rybarikova nu surprinde, pentru că slovaca nu a mai jucat niciun meci oficial din august 2019, decizia Juliei Goerges a surprins pe toată lumea. 

În vârstă de 31 de ani, Julia Goerges, semifinalistă la Wimbledon în 2018, fostă jucătoare de top 10 și câștigătoare a șapte titluri WTA, a declarat că decizia sa nu are legătură cu accidentări sau probleme de ordin fizic. Ci a considerat că a simțit că e momentul să se oprească. ,,Întotdeauna am știut cum mă voi simți atunci când îmi voi lua la revedere de la tenis. Iar acest moment a venit acum. Sunt pregătită să închid capitolul numit tenis și să deschid un altul, de care sunt foarte entuziasmată”, a spus Julia. 

În partea cealaltă, Magdalena Rybarikova, o altă semifinalistă la Wimbledon (2017) se retrage din tenis la 32 de ani, după o carieră plină, dar măcinată de accidentări. Câștigătoare a patru turnee WTA și fostă ocupantă a locului 17 WTA, Rybarikova plănuia ca ultimele meciuri ale sale să fie la Fed Cup, anul acesta, la Budapesta, competiție anulată din cauza coronavirusului. 

,,După aproape 15 ani cu multe suișuri și coborâșuri, sunt incredibil de recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-a oferit acest sport uimitor. Pe lângă întâlnirea cu mulți oameni minunați și interesanți din întreaga lume, am trăit emoții uimitoare, începând cu primul meu turneu câștigat la juniori și până la accederea în semifinale la Wimbledon în 2017. Chiar dacă au existat multe momente grele, multe accidentări, incertitudini și sacrificii, nu voi uita această călătorie uimitoare niciodată”, a scris Magda. 

Alexander Zverev face dubla la Koln, Laslo Djere câștigă al doilea titlu ATP, iar Andrey Rublev își continuă sezonul fantastic. După două săptămâni perfecte la Koln, acolo unde a câștigat ambele trofee (Koln 1, Koln 2), după o finală cu Felix-Auger Aliassime (care ajunge acum la șase finale pierdute consecutiv, fără a câștiga vreun set) și apoi cu Diego Schwartzman, Alexander Zverev s-a trezit în mijlocul unei furtuni. 

Deși sunt aspecte pur personale și nu au legătură cu activitatea sa profesională, acuzațiile care i se aduc lui Zverev de către fosta lui iubită sunt grave – și devin și mai grave, în condițiile în care vorbim de unul dintre cei mai importanți jucători ai circuitului ATP, acuzat de violență, abuzuri fizice și psihice. Aceste acuzații, pe care Zverev le respinge categoric, vin la scurt timp după ce o altă fostă prietenă a lui Zverev a declarat că e însărcinată cu copilul său, lucru confirmat și de neamț. 

Revenind la tenis, Laslo Djere a avut, la rându-i o săptămână impecabilă la Sardinia (ATP 250), turneu desfășurat pe zgură, unde a câștigat trofeul – al doilea său trofeu  ATP – după o victorie în fața italianului Marco Cecchinato, 7-6, 6-3. 

Despre Djere și povestea sa incredibilă am scris aici – e, de fapt, povestea vieții lui scrisă chiar de el.

Și, în fine, Andrey Rublev s-a impus la Sankt Petersburg (ATP 500) reușind astfel al patrulea trofeu în 2020, după Doha, Adelaide și Hamburg. După victorii la Pospisil, Humbert, Norrie, Shapovalov și Coric în finală, Rublev s-a asigurat că trofeul rămâne în Rusia, după ce anul trecut acest titlu a fost câștigat de Daniil Medvedev, eliminat de Reilly Opelka în turul doi.

Un alt campion în acest segment de hard indoor european este francezul Ugo Humbert, care a câștigat trofeul de la Antwerp. În vârstă de 22 de ani, Humbert a câștigat al doilea său trofeu în 2020, după cel de la Auckland. La Antwerp, Ugo a trecut în finală de australianul Alex de Minaur, 6-1, 7-6. De menționat este faptul că Humbert a salvat patru mingi de meci în semifinala cu Daniel Evans. 

Viena și Nur-Sultan. Cele două turnee desfășurate în paralel în această săptămână și-au ,,desemnat” astăzi campionii. La Nur-Sultan (ATP 250), un turneu aflat la prima ediție și adăugat recent în calendarul privizoriu al ATP, John Millman s-a impus după o finală câștigată în două seturi, 7-5, 6-1, în fața francezului Adrian Mannarino. 

John Millman, numărul 45 mondial ATP,  câștigă astfel primul său titlu ATP și devine al 5-lea jucător în 2020 care se impune într-un turneu ATP, după ce a salvat mingi de meci în drumul către trofeu. În meciul din sferturile de finală cu Tommy Paul, Millman a salvat două mingi de meci la 3-5 în setul trei și a revenit de la 0-5 în tiebreak-ul setului decisiv pentru a se impune, în cele din urmă, 6-7(5), 6-4, 7-6(5). 

La Viena, turneu care l-a avut ca favorit principal pe Novak Djokovic, Andrey Rublev a ieșit învingător după 6-4, 6-4, cu Lorenzo Sonego. Dacă pentru Rublev acesta e al doilea titlu consecutiv după St.Petersburg, al 5-lea în 2020 și al 7-lea la total. Pentru Sonego, săptămâna de la Viena a fost una dintre cele mai intense ale carierei: a intrat pe tabloul principal ca lucky loser, i-a învins în primele două meciuri pe Dusan Lajovic și Hubert Hurkacz, a obținut prima victorie a carierei în fața unui lider mondial prin succesul cu  Djokovic, a confirmat victoria cu Nole în semifinale și s-a calificat în prima finală ATP 500 a carierei. 

Despre Andrey Rublev și a sa eficiență, dar și progresul pe care l-a înregistrat la nivel mental am scris aici, chiar la începutul anului.

Titlul câștigat de Rublev la Viena mai înseamnă, de asemenea, și calificarea  în premieră la ATP Finals pentru rus. 

În acest moment, sunt calificați la Turneul Campionilor de la Londra Djokovic, Nadal, Thiem, Tsitsipas, Medvedev, Zverev și Rublev. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi