Jannik Sinner își apără titlul la Wimbledon, ajunge la 5 titluri de Grand Slam
Treizecizero | 12 iulie 2026Sinner redevine campion de Grand Slam la un an după ultima lui reușită de acest gen.
Jannik Sinner și-a apărat titlul la Wimbledon după 6-7(7), 7-6(2), 6-3, 6-4 cu Alexander Zverev, într-o finală de trei ore și 46 de minute. Este al doilea lui trofeu consecutiv la Londra și al cincilea titlu de Grand Slam.
Alexander Zverev a venit în finală cu cel mai bun tenis pe care l-a jucat vreodată pe iarbă. A câștigat primul set, a servit excelent și a ținut meciul în echilibru aproape trei ore. Dar atunci când au apărut puținele momente care puteau schimba finala, Sinner a avut de fiecare dată răspunsul mai bun.
Pentru două seturi, diferența dintre ei aproape că n-a existat.
Beneficiind de proverbiala descătușare a cuiva care a trebuit să aștepte mult și bine pentru primul titlu de Slam, Zverev a jucat curajos, mult mai aproape de linia de fund decât în alte meciuri mari. Iar forehandul – lovitura care l-a trădat deseori sub presiune – i-a funcționat foarte bine. A servit primul cu un procentaj care s-a apropiat mult timp de 80%, a găsit constant serviciul exterior și a reușit să-l țină pe unul dintre cei mai buni jucători la retur din lume departe de majoritatea game-urilor sale. În primul set a pierdut doar opt puncte pe propriul serviciu.
În tiebreak, Zverev a salvat o minge de set cu un as, apoi a închis cu un forehand în lung de linie. Era primul set câștigat de german în ultimele 15 jucate împotriva lui Sinner și, mai important, dovada că această finală putea să fie diferită de ultimele lor nouă întâlniri, toate câștigate de italian, adesea într-o manieră dominantă.
Până la urmă, n-a fost.
Al doilea set a urmat aproape aceeași linie, fără break-uri și fără prea multe ocazii la retur. Doar că, în tiebreak, Sinner a schimbat imediat ritmul. A pus mai multe retururi în teren, a lovit mai adânc și i-a luat lui Zverev timpul de care avusese parte până atunci. De la 3-0, controlul a fost al lui, iar tiebreakul s-a încheiat repede, 7-2.
Acolo s-a văzut prima diferență clară dintre cei doi. Zverev jucase poate setul mai bun și avusese mai multe momente în care dictase, dar Sinner a jucat mai bine exact când setul nu mai permitea nicio ezitare. Faptul că nu a clipit, că nu s-a simțit presat de perspectiva unui eventual 0-2 la seturi e, cu siguranță, impresionant.
Finala s-a decis însă în setul al treilea, într-o succesiune de câteva minute. La 3-3, Zverev a avut prima și singura lui minge de break. Sinner a rezistat schimbului, a găsit un backhand în lung de linie și apoi o scurtă. Zverev a alunecat în încercarea de a ajunge la minge și și-a prins genunchiul drept într-o mișcare nefirească. A continuat, dar deplasarea lui n-a mai părut la fel de liberă. În game-ul imediat următor, Sinner a obținut primul break al meciului, apoi a închis setul fără emoții. Meciul se jucase, practic.
Zverev a revenit la un nivel bun în setul al patrulea și a continuat să servească puternic. Sinner, în schimb, ajunsese deja într-un loc din care nu mai oferea aproape nimic. A servit cu precizie, a apărat incredibil în câteva puncte și a început să citească mai bine direcțiile germanului. La 3-3 a pus presiune din nou, a obținut trei mingi de break și a transformat-o pe ultima cu un forehand în lung de linie.
Pe prima minge de meci, Sinner a găsit din nou forehandul câștigător și s-a lăsat pe spate, pe iarbă – o bucurie ceva mai mare decât ne-a obișnuit în alte ocazii, poate și pentru că drumul până acolo fusese o idee mai complicat decât arată rezultatul final, poate și pentru că a trebuit să aștepte ceva timp pentru a gusta din nou bucuria unui titlu de Grand Slam.
Victoria lui e incontestabilă. Sinner nu și-a pierdut serviciul nici în semifinala cu Novak Djokovic, nici în finală, salvând câte o singură minge de break în fiecare meci. Ultimul campion de la Wimbledon care reușise asta fusese Roger Federer, în 2003.
Wimbledonul lui Sinner începuse cu cinci seturi și destule îndoieli împotriva lui Miomir Kecmanovic, la primul lui meci de după căderea fizică de la Roland-Garros. S-a terminat cu victorii consecutive împotriva lui Djokovic și Zverev, fără să le ofere nimic pe serviciu, dar mai ales cu dovada că, în lipsa lui Alcaraz, și dacă corpul nu-l trădează sub condiții extreme, Sinner rămâne, deocamdată, imbatabil în circuitul masculin.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
Din România, Simona Halep
S-a retras în acest an, dar ne-a lăsat cu amintiri și inspirație cât pentru o viață. Acum este timpul să o sărbătorim noi pe ea. 30-0 introduce “Din România, Simona Halep”, o biografie vizuală a carierei celei mai importante jucătoare de tenis din istoria României și una dintre cele mai mari legende ale sportului românesc.










