„Extra”-Jaqueline: „Să fii în Top35 e o bucurie foarte mare, dar, în același timp, e o motivație și mai mare”

Jaqueline Cristian a venit la Cluj, la Transylvania Open 2026, mai radioasă ca oricând. E, în emisia ei pozitivă, mai mult decât argumentul din topul WTA – cea mai bună poziționare din carieră. E mai ales încrederea că pașii constant buni făcuți în ultimii 3 ani, după accidentarea care a ținut-o aproape un întreg sezon pe margine, se văd acolo unde vede o lume întreagă: în rezultate.

„Mă bucur pe moment de fiecare meci, de fiecare turneu în care joc, mă bucur de fiecare urcare în clasament, dar, după aceea, a doua zi, la antrenament, știu că trebuie să o iau de la capăt. E o bucurie foarte mare, dar, în același timp, e o motivație și mai mare. Sunt genul: E ok locul 35, dar vreau să fie ceva cu 2 în față. Tot timpul e o extra-motivație. În același timp, și dacă mă uit în spate, sunt foarte conștientă că nu e o întâmplare faptul că am făcut un meci sau un turneu bun”, explică Jaq momentul pe care îl traversează.

„Extra” e cuvântul care va tot reveni în discuție. Dar dacă e ceva cu adevărat „extra” la Jaqueline – versiunea Top35 WTA – aceea e limpezimea cu care vede lucrurile. „Nu mi s-a întâmplat niciodată să vin de pe locul 100 pe locul 30. În ultimii trei ani, am fost destul de constantă la nivel 60-70, am mai atins un 50 și ceva. Dar în ultimul an a fost un extra pas pe care l-am făcut, unul foarte solid. Dacă ești serios și îți vezi de treabă, dacă ai constanță în antrenamente, dacă ești acolo zi de zi, lucrurile se leagă. Asta încerc să fac: nu mă gândesc decât să mă îmbunătățesc. Nu mă mai compar cu nimeni, am încetat cu copilăriile de genul ăsta. Fiecare are drumul lui, fiecare are modul lui de a lucra, ceea ce pentru mine funcționează, pentru altcineva nu funcționează. Am învățat și chestia asta, și atunci tot ce fac e să mă concentrez, să mă țin sănătoasă, să pot să muncesc bine în fiecare zi, să încerc să îmbunătățesc anumite aspecte. Vorbim de numere, vorbim de procentaje, m-am dus în astfel de detalii, în ideea în care vreau să văd clar ce, unde, cum, cât”.

Când ajungi sus, pe locul 35, și când țintești spre locul 20, diferența se face la detalii, insistă Jaqueline. „Detalii mai mari sau mai mici”, zâmbește. „Nu pot să zic că am schimbat foarte multe lucruri, dar am început să fiu mult mai constantă, mult mai solidă în chestiile de zi cu zi, de la antrenament. În turnee e o abordare un pic diferită, cu mai multă încredere. Acum simt că am o bază destul de solidă, din care nu mai ies așa ușor. Meciurile sunt consecința antrenamentelor, a rutinei”.

Dar, pentru ca lucrurile să meargă atât de bine la antrenamente, a fost nevoie de un alt „extra”: „S-au legat foarte multe lucruri și în echipă. Simt că am o echipă reală, merg cu trei oameni după mine peste tot – am antrenor, am preparator fizic, am fizioterapeut. Preparatorul e și el fost jucător de tenis. Anul trecut povesteam că încerc să călătoresc în fiecare săptămână cu un preparator, că vreau să investesc în aspectul ăsta. Și s-a văzut diferența: simt că o mare îmbunătățire vine din zona fizică. Fac pregătire fizică mai mult și mai corect în turnee, ajustat zi de zi, nu cu cineva pe telefon, de la distanță, iar asta ajută mult, că cineva e prezent la antrenamente și vede unde pierd pași și unde am nevoie de ceva în plus”.

Când vorbește despre constanța care a adus-o unde e azi, Jaqueline Cristian vine cu „insight”-uri despre relația solidă pe care a construit-o, de doi ani deja, cu antrenorul său. „Aici e vorba de alegeri, e vorba de chimie, e vorba de foarte multă comunicare. Ca în orice relație, profesională sau personală, dacă nu ai comunicare, nu ai cum să mergi înainte. Simt că mă înțelege foarte bine, am tot ajustat împreună antrenamentele și jocul, și încep și eu să înțeleg mult mai bine ce vrea de la mine. E un proces care durează de ceva timp, dar acum simt că lucrurile s-au așezat și înțeleg mai multe lucruri despre tenis în general, despre ordinea pe care trebuie să o am în joc, alegerile pe care trebuie să le fac sub presiune, și când conduc, și când sunt condusă, la punctele importante”.

Vorbește cu multă pasiune despre cum gândește jocul în teren și nu ascunde că acest „extra” vine și din felul în care vede implicarea celor din jurul ei. „Sunt deschisă la a implementa chestii noi în joc, la a-mi mări bagajul de joc, de atitudine. Tot timpul ai de învățat. Cu cât vrei să urci mai mult, cu atât trebuie să fii mai complet ca jucător, iar asta înseamnă deschidere către lucruri pe care nu le faci atât de bine acum. Antrenorii mei studiază foarte mult. Foarte, foarte mult! Îmi studiază mie jocul, la detaliu, dar și tenisul în general, caută mereu soluții care ar putea să meargă pentru mine. Sunt foarte pasionați de tenis, spaniolii au focul ăsta în sânge, iar asta se vede în felul în care lucrează. În final, succesul e o combinație între a păstra ceea ce merge bine și a încerca chestii noi pentru a deveni mai bun”.

Jaqueline se întoarce la ce are de îmbunătățit. „Sunt multe detalii de care încă nu sunt mulțumită. Sunt perfecționistă, așa am fost tot timpul. Trebuie să merg în continuare pe muncă, pentru că îmi place să muncesc, tot timpul am fost genul de sportivă care chiar s-a antrenat. Ieri am stat aproape 4 ore: antrenament de tenis și pregătire fizică. Munca e acolo și clar trebuie să se lege și mai bine, pentru că nu mă consider încă o jucătoare completă, mă văd departe de asta, simt că mai am multe lucruri de îmbunătățit. Bineînțeles, din când în când, și un pic de noroc ajută”, glumește jucătoarea.

Ca să nu depindă decât „un pic” de noroc, Jaq repetă, ca pentru sine, la ce mai are de lucrat: „Serviciul, în primul rând, procentajul și target-urile la serviciu. Și, doi, cel mai important, extra-încrederea de sine în momentele importante, în meciurile mari. Prin multă muncă, prin antrenamente sub presiune, prin situații de joc, vreau să ajung acolo. E un proces prin care trebuie să treci, sunt niște pași pe care nu poți să-i sari”, analizează ea cu maturitate. „Sunt niște detalii în alegerea mingilor pe care trebuie să le joci, unde trebuie să riști, unde nu trebuie să riști. La nivelul pe care îl țintesc, e un joc atât de mental încât orice detaliu contează. Vreau să dau mai mulți ași, vreau să am niște puncte mai ușoare pe serviciu, consider că am tot bagajul încât să pot să servesc foarte bine și să ajustez chestia asta, nu aș spune ușor, dar aș spune mai repede”.

Conștiența în care s-a instalat în această perioadă o ajută pe Jaq să își ia lecții valoroase de creștere chiar și din cele mai dureroase înfrângeri. E parte din extra-echilibrul care o ajută să nu dramatizeze când nu e cazul și – automat – să nu schimbe doar de dragul schimbării, când, de fapt, e pe drumul cel bun. „Sunt meciurile astea tari, chiar și cele pe care le pierzi, cum a fost sfertul de finală de la Adelaide. Am jucat cu Kimberly Birrell, pe care am bătut-o înainte, 6-0, 6-1 la Roland Garros. Dar, vezi, asta n-are nicio legătură: fata a făcut, în ziua aia, efectiv meciul vieții. N-am avut ce să-mi reproșez în meciul respectiv. După mine, am avut amândouă un nivel de Top15 WTA, a fost o bătălie fizică și mentală de 3 ore și ceva, unde, la final, ea a fost un pic mai strălucită. Dar am avut și de acolo foarte multe lucruri de învățat. Apoi, meciul cu Karolina Muchova de la Australian Open: în setul 2 am simțit că sunt acolo, am simțit că pot. A fost prima dată când m-am apropiat de ea la un scor de genul ăsta, unde am simțit că pot mai mult. Până acum îi luam patru ghemuri adunate într-un meci…”.

Următorul pas „extra”? Pentru Jaq e cât se poate de limpede: intrarea în zona capilor de serie la marilor turnee: „A fost un obiectiv pentru Australian Open. M-am dus pe locul 35 în săptămâna aceea și am fost prima afară, pentru că două fete nu au venit. De asta a fost un pic greu de acceptat tabloul, a fost prima dată când am fost în situația asta, în care m-am simțit atât de aproape și, totuși, foarte departe. Dar fac tot posibilul să fiu în primele 30 până la Roland Garros”.

Turneul de la Cluj a venit exact la timp pentru un „extra” de energie de la public. Știe că e pe un drum care îi arată că face bine ce face. „Trebuie doar să continui și să am răbdare, pentru că sunt sigură că o să vină și momentul meu. Totul e consecința alegerilor pe care le-am făcut în ultimul timp, a tot ce am încercat să trăiesc în ultimii doi ani, cel puțin de când am început cu antrenorul de acum, de când am adăugat și antrenorul de pregătire fizică. Eu tot timpul am spus: Ok, tenisul e un sport în care ești singur pe teren, dar de fapt nu ești niciodată singur. Pentru că dacă nu ai o echipă bună în spate, nu faci nimic.

Fotografie: Transylvania Open