Jannik Sinner e noul campion Wimbledon! Italianul găsește soluțiile și revanșa în fața lui Alcaraz

Jannik Sinner este în premieră campion la Wimbledon, numărul 1 mondial trecându-și numele în Hall of Fame-ul competiției londoneze după o victorie în patru seturi contra marelui său rival, Carlos Alcaraz, 4-6, 6-4, 6-4, 6-4.

Sinner își ia astfel revanșa în fața lui Alcaraz după înfrângerea dureroasă din finala Roland-Garros, în urmă cu doar câteva săptămâni. Este al patrulea titlu de Grand Slam pentru Sinner, jucătorul antrenat de Darren Cahill, aflat la ultimul său sezon ca antrenor. Sinner a mai câștigat Australian Open, în două rânduri, și US Open. Jannik îi oprește spaniolului seria de 20 de victorii consecutive la Wimbledon, oprește, pentru moment, dinamica dezavantajoasă lui în head-to-head-ul cu Alcaraz și-și consolidează poziția de lider al clasamentului ATP.

Un Sinner – Alcaraz este tot ce-i mai bun în tenis în acest moment, un duel între doi jucători care sunt atât de departe de restul plutonului încât cu greu pot fi făcuți să sufere pe parcursul turneelor de Slam. La cum merg lucrurile, șansele sunt că perechea de tineri rivali-amici va monopoliza finalele de Slam-uri și, probabil, majoritatea finalelor mari în perioada următoare, așa că episodul de azi poate fi privit și într-un context mai mare, într-o dinamică mai largă între ei – o bătălie din mai multe.

Un astfel de meci va fi tot timpul interesant de urmărit pentru a vedea în special ce ajustări fac cei doi la jocul celuilalt, în particular la aspectele din tenisul adversarului care-i poate răni. Finala de azi era în particular captivantă pentru că trebuia să aflăm în ce fel l-a rănit episodul Roland-Garros pe Sinner și cum a schimbat acel meci epic, în care italianul a ratat multiple mingi de meci și ocazii de a scăpa în învingător, raportul de forțe dintre cei doi.

Ce am aflat e că în mod cert Sinner nu suferă de vreun complex de inferioritate și nici nu are datele, nici interesul de a dezvolta vreun blocaj mental din cauza acelui eșec. Asta-i bine, pentru că înseamnă că meciurile celor doi vor fi decise exclusiv de joc, de cine performează mai bine în ziua respectivă. În același timp, se poate argumenta că finala de azi n-a contrazis neapărat teoria tot mai împământenită, potrivit căreia nivelul maxim al lui Alcaraz este, totuși, unul pe care Sinner nu-l poate replica.

Ca să câștige finale de Slam contra lui Carlos, Jannik are nevoie de câteva lucruri: Întâi, trebuie să se asigure că poate câștiga repede, unde repede înseamnă poate trei, poate patru seturi, sau până în patru ore de joc, indiferent de numărul seturilor. Cu cât meciul se lungește, cu atât șansele lui Alcaraz devin mai mari.

Apoi, e ideal să nu ajungă în decisiv cu spaniolul, care parcă se încarcă din astfel de situații. În întreaga lui carieră, Carlos a câștigat 13 meciuri din cele 14 în care a fost dus în setul 5. Sinner are un bilanț mult mai pământean, 6 din 16, câteva dintre acele eșecuri fiind opera chiar a rivalului său.

Și, deși e un argument care se cam amestecă cu precedentul, Sinner are nevoie ca Alcaraz să nu atingă acel God-level pe care l-a găsit în ultimele minute ale finalei de la Paris. Pentru că, așa cum am văzut atunci, chiar și un tenis incredibil de puternic precum al lui Sinner e făcut să arate omenesc.

Azi, Alcaraz nu doar că n-a atins acel nivel, dar a fost foarte departe și de nivelul lui mediu obișnuit. Campionul ultimelor două ediții n-a dat niciun moment senzația că o să poată pună la cale un alt comeback, sau că are pe unde să intre în meci. Neobișnuit de pasiv și de tăcut, Alcaraz a fost într-o zonă din care nu l-a putut deranja prea mult pe Sinner și l-a urmărit cuminte într-o dinamică simetrică a seturilor. Nici măcar acel push pe care l-a avut în primul set, pe care l-a câștigat de la 2-4 la 6-4, n-a părut unul ieșit din comun. Poate exceptând modul în care l-a încheiat, anulând cu un efort defensiv special un forehand al lui Sinner care ar fi câștigat punctul probabil cu oricine altcineva – genul de punct care parcă demonstrează ideea că între punctele maxime ale celor doi e o vale destul de adâncă.

Dar Sinner n-a acuzat șocul de a fi pierdut un set din mână într-o manieră familiară și a luat-o de la capăt. Într-o atmosferă relativ reținută pentru standardele pe care le are un meci ca ăsta, în care spectatorii au fost mai mult plini de admirație și mai puțin vulcanici ca în alte ocazii, Alcaraz a părut că nu-și găsește surse suficiente de energie. Jannik a făcut repede break-ul în setul secund și l-a dus în relativă siguranță la bun sfârșit, iar de aici eficiența lui la serviciu a tot crescut, în vreme ce amenințarea lui Carlos la retur a tot scăzut.

Pe final de set doi, a fost rândul lui Sinner să-și arate calitățile – și aici merită inserată repede o paranteză: doar pentru că spunem des că nivelul maxim al lui Alcaraz îl face unplayable de către Sinner, asta nu înseamnă că Sinner nu-l poate domina sau chiar agresa pe Alcaraz, cum s-a văzut de altfel la Paris. Genul ăla de bully-tennis a apărut în minutele de final de set doi, când Sinner a jucat câteva puncte incredibile, precum acel forehand în crosscourt care a săpat un crater în diagonala traversată prin fața lui Alcaraz, la minge de set.

A fost un winner de toată frumusețea la minge de set și o declarație de intenție: Sinner începuse să joace ca să câștige, nu ca să nu piardă, iar Alcaraz a părut ușor afectat de asta. Poate e unul dintre motivele pentru care spaniolul n-a putut să-și acceseze varietatea sa superioară, de obicei una din armele care, simultan, îl ajută să-l desfacă pe Sinner și îl ajută să domine pe iarbă. Fără varietatea asta, meciul tinde să se joace mai mult în condițiile preferate de Sinner, un duel între pistolari de pe baseline, de acolo de unde are șanse egale cu Alcaraz. Și condiții în care se poate impune, așa cum o face cu 99,99 la sută din restul jucătorilor. Cifre mai bune la serviciu, în particular pe al doilea, și multe raliuri pe care le-a jucat în termenii lui – iată rețeta care i-a deschis calea spre setul trei și, mai apoi, spre victorie.

De aici, odată cu break-ul făcut devreme și în setul patru, mai era de făcut un singur lucru: să-și țină nervii în frâu când va fi venit momentul de a servi pentru titlu. Era inevitabil să nu se gândească la situația similară prin care a trecut la Paris, dar cum spuneam la început, Sinner nu e genul care să-și creeze un complex în fața nimănui. Când ocazia s-a prezentat, liderul mondial a făcut un game demn de un lider mondial, iar regimul lui Alcaraz la Wimbledon ia, deocamdată, o pauză, după două titluri și 20 de victorii consecutive.

În continuare Alcaraz pare mai bine echipat pentru Wimbledon decât Sinner, așa că probabil că trofeul se va întoarce într-o zi în posesia lui, dar diferențele se pot micșora tot mai mult, iar Sinner nu-i va da nimic gratis, niciodată. Nu e o informație nouă pentru Alcaraz, care își respectă serios rivalul și știe că trebuie să-și aducă jocul cel mai bun ca să-l învingă. Dar amândoi vor mai avea multiple oportunități să-și răspundă unul altuia, într-o rivalitate care va crește tot mai mult în anii următori. În aceeași imagine de ansamblu pe care o menționam, probabil că victoria lui Sinner de azi e o veste bună pentru ambii: pe unul îl vindecă de durerosul eșec de la Paris, pe celălalt îl ține alert.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)