Simona Halep e neîndurătoare, câștigă o nouă luptă grozavă cu Elena Rybakina, într-o reconfirmare mult așteptată a nivelului ei

Treizecizero | 3 septembrie 2021

Simona Halep revine în săptămâna a doua la US Open după cinci ani, cu o victorie grozavă, în stilul ei caracteristic.

US Open este oferit de

Într-un meci dramatic în primul lui set și cu numeroase schimbări de momentum în restul lui, Simona Halep a obținut o victorie masivă contra unei excelente Elena Rybakina, în cel mai solicitant meci al ei de la revenire. Cu un succes precum acest 7-6 (11), 4-6, 6-3, Simona transmite un mesaj destul de clar că e foarte aproape de nivelul ei normal și că va fi o nucă tare în acest turneu.

Simona și Elena au reluat lucrurile exact de unde le lăsaseră la precedenta lor întâlnire, finala de la Dubai de anul trecut, decisă dramatic în favoarea româncei în tiebreak-ul decisivului. N-a durat mult să primim același nivel de joc, și n-a fost nevoie decât de un set ca să regăsim și același nivel de dramă, poate chiar mai mare acum.

Rybakina a început mai bine și s-a desprins la 3-0, dar Simona a revenit treptat și a recuperat atât pe tabelă, cât și în dinamica meciului, răspunzând la forță cu forță în câteva schimburi dure. Cu un break recuperat, Simona a părut gata să mai facă unul, la 3-3, într-un moment în care controla schimburile, iar Rybakina începuse să nu mai aibă soluții de a încheia punctele. Dar la 3-3, 30-30, o minge atinsă de fileu, care a căzut fără viteză în terenul Simonei, a obligat-o pe aceasta să greșească. Rybakina a profitat imediat pentru a ieși din încurcătură, ținându-și serviciul, iar reacția româncei a dat indicii despre importanța momentului. Într-adevăr, Simona a scăzut un pic nivelul în game-ul următor, pierdut pe serviciu, iar Rybakina ajungea curând în situația de a servi – și a avea o șansă – pentru set, la 5-3.

De aici nivelul, oricum bun, a început să crească. Cu spatele la zid, Simona a găsit câteva mingi îndrăznețe pentru a face rebreak-ul. A trecut apoi în față la 6-5, cu două game-uri rapide, dar n-a putut consolida și am intrat în tiebreak.

A fost unul dintre tiebreak-urile anului. Simona a părut scăpată în câștigătoare după ce s-a desprins la 6-2, dar Rybakina și-a ridicat și ea nivelul, pur și simplu refuzând să mai dea ceva. Toate cele patru mingi de set s-au dus, iar tensiunea a ajuns la cote aproape insuportabile după ce, la rândul ei, Simona a salvat – asumându-și riscuri masive – trei mingi de set.

Cu o determinare și o intensitate formidabile, Simona s-a proptit în picioare și a refuzat să piardă acel set. A reușit să-l închidă la a șasea ei oportunitate, 13-11; similar de greu și de dramatic cu tiebreak-ul din finala de la Dubai, și cu un impact emoțional considerabil în ce-o privește pe adversară.

Acest lucru n-a fost imediat vizibil, însă. Profitând și de o scădere accelerată a nivelului Simonei, explicabilă după toată adrenalina din tiebreak, Rybakina s-a desprins iar la 3-0, dar cu dublu break, de data asta.

Ceea ce părea un set deja pierdut a fost însă întors încă o dată de Simona, care a recuperat cu o serie de patru game-uri, serie în timpul căreia ambele au primit vizita fizioterapeuților – Rybakina, pentru dureri la piciorul stâng, Simona, pentru umărul drept.

Dar, deși Simona părea în control, Rybakina a revenit, a făcut alt break și, de data asta, n-a mai ezitat când a servit pentru set, forțând decisivul.

Frustrarea Simonei, care nu a părut că-și iartă că n-a putut închide meciul în două seturi, putea avea mai degrabă de-a face cu temerile ei în ce privește resursele fizice rămase, încă netestate de la revenire într-o astfel de bătălie. Dar, după un început ușor alarmant, cea care a rămas fără resurse a fost Rybakina.

Dar înainte să-și vadă energia scăzând simțitor, Elena a fost deloc departe de un 2-0 în startul decisivului. Condusă cu break, Simona s-a căutat de toate resursele, a ales inspirat loviturile și a pornit o altă serie. Dominând de pe forehand, românca s-a desprins cu patru game-uri consecutive, dar a fost o serie care nu i-a dat gratis. Pentru Rybakina, care a părut afectată și de durerile la picior, a fost prea mult de întors.

După această victorie, Simona o așteaptă acum în optimile de finală pe Elena Svitolina, care și-a continuat parcursul solid trecând în două seturi de Daria Kasatkina. Cu medaliata cu bronz de la Tokyo, Simona n-a mai jucat de la Shenzhen 2019, când a pierdut. Scorul întâlnirilor directe este 5-5, dar Simona le-a câștigat pe cele două jucate în Slamuri, la RG și la Wimbledon.

Și mai multe despre meci, în analiza de AICI.

https://twitter.com/usopen/status/1433845728468738051?s=20
https://twitter.com/usopen/status/1433846352513941508?s=20

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi