Simona, Simona, Simona! Simona Halep va juca finala Roland Garros!

Camelia Butuligă | 5 iunie 2014

Simona este a treia româncă ajunsă într-o finală de Grand Slam.

Simona Halep a reușit performanța la care nu îndrăzneam să visăm în urmă cu un an: a devenit prima româncă într-o finală de Grand Slam, de la Virginia Ruzici, în 1980. Este a patra finală de Grand Slam în care ajunge o jucătoare din România, după cele reușite de Ruzici și Florența Mihai. Simona a învins-o pe Andrea Petkovic în semifinală, 6-2, 7-6. 

Deci am câştigat. Doamne, ce emoţii am avut. Nu mă întrebaţi de scor, de breakuri, de greşeli neforţate şi winnere, că vă răspund ca Andy Murray despre ultimul game la Wimbledon: „Nu-mi amintesc nimic”.

O să vă spun cum se vede Simona şi jocul ei pe Chatrier. Mică, şi mai mică decât pe celelalte arene, o pată de culoare într-o mare cărămizie, un ghem de energie care saltă dintr-o parte în alta şi propulsează mingea până în sufletul adversarei. Stând pe latura lungă a terenului, am putut vedea în ultimele zile cum se schimbă traiectoriile mingii şi ritmul loviturilor de la un jucător la altul. Ale Simonei sunt elastice şi mult mai adânci faţă de cum dă de înţeles mişcarea de lovire. Nu e nimic smucit, nimic opintit în felul cum loveşte mingea. E ca şi cum gravitatea nu funcţionează pentru ea, ca şi cum ar fi un cosmonaut în spaţiu care nu trebuie decât să dea un uşor bobornac unui obiect pentru ca acesta să se ducă hăăăăt, până departe. Ştiu că nu e adevărat, dar aşa PARE.

Simona nu se luptă cu mingea cum se luptă majoritatea colegelor ei. Nu se aruncă pe ea, nu se prăvăleşte, nu se chinuie: Simona se întâlneşte doar cu ea, într-un punct dinainte stabilit, în acel punct magic unde mingea nu se opune, ci doar se supune. Ca să-i citez pe cei de la Adidas, here’s a Halep fact: dacă Simona ajunge la minge chiar şi cu vârful rachetei, punctul continuă. E neobosită în defensivă, dar când străluceşte cu adevărat nu este atunci când se află la doi metri în spatele liniei, ci când intră cu pas sprinţar înăuntrul terenului, şi închide, cu exact atâta forţă cât e necesară în acel moment.

Am văzut Sharapova – Muguruza şi Sharapova – Bouchard din exact acelaşi loc şi după două seturi am clacat la ambele meciuri: acelaşi ritm, aceeaşi înălţime, aceeaşi viteză până cînd una greşea. Simona s-a adaptat azi şi loviturile ei s-au schimbat în funcţie de momentul meciului. Primul set, când Petkovic nu intrase încă în ritm, Simona a mers la viteză de croazieră: n-a turtit mingea, doar a împins-o elastic din tuşă în tuşă în cel mai pur stil halepian. Când în setul doi Petkovic a început să se conecteze la loviturile ei plate şi grele, Simona a reacţionat.

Prima dată mi s-a părut că a început să varieze înălţimea mingilor, păstrând aceeaşi viteză de croazieră, să vadă ce se întâmplă. Petkovic are 1.80, n-a fost deranjată de variaţia de înălţime şi a continuat să strivească mingea. Simona s-a vazut împinsă în spate şi a schimbat din nou: de data asta a accelerat şi ea viteza şi forţa, răspunzând cu aceeaşi monedă, întorcând presiunea. Pentru că Petkovic nu se mişcă la fel de bine, a fost prima care a clacat şi a greşit în schimburi, fie pentru că nu a ajungea la minge, fie că ajungea, dar lua decizii pe care nu putea să le execute (îmi amintesc o scurtă în fileu şi un slice neinspirat în out, târziu în setul doi – de care Andrea s-a și plâns la conferință, spunând că a fost neinspirată). Ce-a făcut cu loviturile, Simona a făcut şi cu serviciul: a apăsat pe primul şi a a obţinut vreo doi aşi când avea nevoie. În tie-break însă, când fiecare punct valorează cât un game, a lovit primul serviciu cu mai mult spin, pentru siguranţă.

Toate aceste mici ajustări la un loc au ţinut-o conectată la setul doi când putea foarte bine să-l scape din mână de câteva ori. Simona este a match player, care reacţionează şi se adaptează „în funcţie de ce simte de la adversară” (cuvintele ei). O combinaţie rară de jucătoare de instinct, dar care ştie să-şi folosească şi capul, să gândească mai bine decât adversara. Setul unu azi a fost câştigat cu instinctul, dar setul doi a fost câştigat cu creierul.

Ce să mai zic. Sunt şi eu, ca voi toţi, epuizată (eu am văzut-o înainte şi pe Sharapova trei ore, grea misie) şi uşurată. Şi mai presus de toate, mândră. Mândră şi că Simona e româncă, dar mai ales mândră că am putut vedea live o jucătoare mare, câştigând un loc în finală pe cel mai frumos teren de zgură din lume.

Pe locul 3 de luni

De luni, Simona Halep va urca pe locul 3 în lume, depășind-o pe Agnieszka Radwanska.  „Am mai spus de multe ori cĂ nu mă preocupă în mod deosebit clasamentul, prioritatea mea e să ajung în finale și să câștig trofee, restul vine de la sine. Dar bineînțeles că e o onoare și o bucurie mare să ajung în Top 3”, a spus Simona, care devine a treia jucătoare cu care Wim Fissette ajunge într-o finală de Grand Slam, după Kim Clijsters (prezentă la meci) și Sabine Lisicki.

Contra adversarei din finală, Maria Sharapova, Simona a pierdut toate cele trei meciuri directe cu Maria Sharapova, cel mai recent, în finala de la Madrid, în care a câștigat primul set.

Și încă două elemente statistice care subliniază reușita extraordinară a Simonei: Halep este prima jucătoare din 2007 încoace care ajunge în finala Roland Garros fără să piardă un set. Ultima care a reușit această performanță a fost Justine Henin. De când a pierdut anul trecut în primul tur la Paris, Simona are un bilanț de 64 de victorii și 13 înfrângeri, cu 7 titluri și două finale.

 

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi