Simona says: "Mi-am regăsit jocul, mi-am regăsit încrederea. Asta e cel mai important!"

Adrian Țoca | 20 octombrie 2014

Mai știți faimosul “Fresh as a daisy”, expresia lansată ca să-l descrie pe Federer-cel-care-nu-e-niciodată-marcat-de-efort? Exact așa a apărut Simona, la mai puțin de o oră de ultimul punct al primei victorii pentru ea la WTA Finals: ca și cum n-ar fi făcut absolut niciun efort: proaspătă, relaxată, evident mulțumită, cu o mină luminoasă. Ar fi putut să intre fără emoții direct într-unul dintre evenimentele promoționale care i-au încărcat programul în ultimele zile. “Gata, am scăpat de ele! Acum pot și eu să mă concentrez numai pe tenis!”, a spus ea, zâmbind, dar fraza conține multe idei elocvente despre Simona. Nu e ca și cum nu s-ar bucura de activitățile de “WTA star”, îi plac și a ajuns să se simtă confortabil cu ele: “E frumos să ai șansa să vorbești cu oameni din toate colțurile lumii, să faci poze și toate astea”. Dar Simona is all business. Nu are nevoie de lucruri care să o distragă în timpul unui turneu important. Când are meciuri, nu vrea să-și umple timpul cu alte distracții. Și s-a văzut azi, cu Bouchard: “M-am simțit mult mai concentrată decât ea, mult mai fresh. M-am simțit pregătită să încep turneul”, începe Simona.

Îmbrăcată într-un trening albastru, Simona a apărut în spatele unui oficial care a condus-o direct într-un studio de televiziune. A ieșit după câteva minute și, înainte de conferința de presă oficială, a rămas pentru o discuție improvizată cu presa română, pe culoarul de acces către Press Center. Din primele câteva vorbe, identifică și atinge toate ideile importante ale acestei victorii: “Mi-am găsit din nou starea de luptă și asta mă face foarte fericită. A fost dificil, pentru că ea o jucătoare foarte bună, dar eu am și servit bine, am și returnat bine, am și stat în teren bine. Am fost și agresivă, am lovit mingea bine și am făcut destule lovituri direct câștigătoare. Am jucat punct cu punct și am fost foarte concentrată. Sunt bucuroasă și vreau să mă bucur de această victorie, pentru că e importantă pentru mine. A fost o zi frumoasă și vreau să mai am astfel de zile aici”.

De ce e în mod special atât de importantă? Și, mai ales, nu-i așa că a revenit bucuria de a fi pe teren?, întreb.

“A fost foarte important pentru că la Beijing am avut probleme de sănătate, după Wimbledon au fost și problemele de la gleznă și, în general, a fost o perioadă dificilă pentru mine. Dar am uitat-o deja după meciul din seara asta. M-am regăsit pe mine, mi-am regăsit încrederea și asta mă bucură cel mai mult”, se însuflețește Simona.

Deci, un reset. Nu doar o victorie, ci și un bonus la capitolul confidens. Doar văzuserăm cu toți cum august și septembrie au fost întunecate. Simona confirmă, indirect:

“Pentru siguranța mea a fost foarte important să câștig. Victoria de azi mi-a arătat că sunt din nou prezentă pe teren și, chiar dacă ai perioade mai grele, îți poți reveni într-o zi. Nu poți să pierzi tenisul bun pe care l-ai avut în timpul anului. Așa că am fost mereu liniștită”, explică ea de ce nu s-a lăsat cuprinsă de disperare pe parcursul ultimelor aproape trei luni.

Exact, norii vin și trec, dar nu poți să-ți pierzi tenisul. Și nici răbdarea, după caz.

Serena?

“Miercuri e ziua cea mare, cred că o așteaptă toții românii!”, zâmbește Simona. “Sper să joc la fel ca azi, mai bine dacă se poate, pentru că este o provocare mare pentru mine. Ea este cea mai bună jucătoare din lume, este numărul 1, nu cred că am ceva de pierdut, sper să fiu relaxată și să îmi fac jocul meu”.

“Jocul meu”. “Jocul meu”. “Jocul meu”. Această noțiune aparent abstractă, pe care o repetă toți jucătorii, mai ales cei mari, nu e deloc întâmplătoare. Cu alte cuvinte, nu poți să te lași absolut niciodată distras de ce se întâmplă dincolo de fileu. Concentrează-te pe ce poți controla. Fă ce poți tu să faci. Nu poți influența lucrurile pe care nu le controlezi. Mai târziu, în conferința de limba engleză, Simona are o referire la această idee, când e întrebată la ce se așteaptă de la meciul din runda a doua: “La multe lovituri direct câștigătoare din partea ei”, râde ea. “Cred că am o șansă, dar e greu să spun acum că voi câștiga. Dar n-am nimic de pierdut. Serena joacă bine acum. Servește bine. Voi încerca să mă mișc și mai bine decât azi și să lovesc agresiv. Să fiu atât de agresivă pe cât se poate”.

Deplasarea e un capitol de care a fost mulțumită azi. Are și de ce. Și nici dureri n-a avut: “Nicio durere. Am păstrat tape-ul preventiv, ca să mă simt în siguranță. Dar mă simt foarte bine”.

Dar a fost ușor să vii aici, gândindu-te la ultimele accidentări și, mai ales, la ultimele rezultate? – e întrebată. Cu alte cuvinte, aveai dubii, Simona? “N-a fost ușor, dar am vrut să uit totul și să dau totul aici. Sunt jucătoare pe care le-am mai bătut aici, dar vreau să iau pas cu pas și vom vedea unde pot să ajung. E ultimul turneu al anului, o să urmeze o vacanță, așa că tot ce vreau e să joc. Să joc tenis. Vreau doar să joc”.

Și nu e un turneu oarecare. Simona s-a bucurat din plin de experiență și recunoaște, hazos-inocent, că s-a speriat de efectele de sunet și lumini cu care organizatorii i-au făcut primirea, pe care n-a apucat să îl mai experimenteze în trecut. “Am zâmbit atunci pentru că m-am speriat un pic de artificii. Jos, pe teren, sentimentul a fost fantastic. Totul e așa de întunecat, nu vezi nicio față din tribune, nu vezi pe nimeni. E special. Nu vezi așa ceva la turneele obișnuite de peste an. De aceea zâmbeam, pentru că mă bucuram de moment”.

Și de susținerea din tribune, mai mult ca sigur. Fanii au fost copleșitor în favoarea ei. Nu doar românii au susținut-o în număr mare, ci și un pâlc de asiatici, care au adoptat-o ca favorită: “Sunt oameni deosebiți, mă ajută mult să-i am aproape, le mulțumesc mult tuturor celor care au fost azi la meci. Bănuiesc că și din România m-au susținut din fața televizoarelor și vreau să le mulțumesc pentru asta”.

Nu mai apucăm să-i confirmăm că e așa. La câteva minute de miezul nopții, Singapore își trage sufletul pentru o secundă. Simona a trăit o zi frumoasă și a făcut iar oameni fericiți. Back in business. Dar ziua e gata și, vorba reclamei, mai avem și alte lucruri de descoperit. Călătoria continuă.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi