Simona Halep câștigă titlul de la Montreal, duce la capăt cu bine o săptămână extraordinară

Camelia Butuligă | 31 iulie 2016

Simona Halep a câștigat turneul Premier 5 de la Montreal, după 7-6, 6-3 în finala cu Madison Keys! Este al treilea titlu al anului pentru Simona, al 14-lea al carierei și al doilea consecutiv, după cel de la București. Simo a câștigat 23 din ultimele 26 de meciuri. Iar de luni ea urcă pe locul 3, atât în clasamentul WTA la zi, cât și, mai important, în Race to Singapore.

Voi începe cu un fragment din conferința lui Madison, care a explicat foarte concis ce s-a întâmplat în meci și unde lucrurile n-au mers așa bine pentru ea (conferința Simonei este în întregime în articolul de aici). 

Q. Ce n-a mers în jocul tău azi?

MADISON KEYS: Cu siguranță n-am servit așa bine azi. De asemenea, cred că am forțat un pic lucrurile. Cred că au fost momente când ar fi trebuit să fiu mai prudentă și să aleg lovitura mai sigură. Am atacat mult prea devreme în schimburi.

Q. Crezi că ai avut tactica potrivită, dar n-ai putut să execuți?

MADISON KEYS: Cred că la început am jucat cum mi-am propus, dar mi se părea că nu câștigam destule puncte. Atunci am devenit frustrată și poate că am început să presez prea mult. De asemenea, cred că am presat prea tare și pe serviciu, pe măsură ce meciul avansa. 

Am avut, așadar, o finală între o jucătoare cu resurse fizice împuținate (Halep) și una care a căzut pradă emoțiilor și s-a precipitat (Keys). Urmarea a fost ce-am văzut cu toții: un meci bizar, fără ritm, în care a plouat cu breakuri (mai cu seamă în primul set) și care în final a fost câștigat de jucătoarea care a gestionat mai bine toate aceste circumstanțe.

N-a fost frumos, dar a fost sănătos acest triumf al Simonei; mai degrabă o victorie a voinței și dorinței decât a calităților de jucătoare ale ambelor combatante. Dar până acum știm cu toții mantra jucătorilor și fanilor acestui sport: altă zi, alt meci, nicio garanție. Un meci se câștigă în multe feluri și azi nici prospețimea Simonei, nici stilul adversarei nu au ajutat la un meci frumos. ”Nu am putut presta jocul meu cel mai bun pentru că împotriva stilului ei de joc este imposibil”, a explicat Simona la conferință. De obicei, a continuat ea, planul său A este să fie agresivă, dar pe Keys este imposibil s-o depășească la capitolul forță a loviturilor. Așa că s-a văzut redusă la planul B: să se țină tare pe picioare și să reziste suficient de mult în schimb cât să pună mingea departe de Madison.

Dar nici asta nu e floare la ureche. ”Când lovește, nu vezi mingea”, descria Simona stilul de joc al americancei ieri. Abia vedem noi mingea la televizor, chiar cu perspectiva amplă a camerelor – nu vreau să-mi închipui cum e pe teren, când ai doar câteva fracțiuni de secundă să reacționezi. Concentrarea necesară pentru a sta tot timpul cu atenția supradilatată este imensă. Iar Simona a precizat că vine după o săptămână de meciuri multe și grele fizic, dar și mental.

Bănuiesc că nu degeaba numesc americanii ultimele faze ale turneelor ”the business end of the tournament”. Pe măsură ce se înaintează cu meciurile, victoriile devin mai degrabă o chestie de management și de gestionare strategică a resurselor rămase. Jucătorii nu se mai uită spre ce vor să facă, ci spre ce mai pot să facă cu ce au la dispoziție. Din motivul ăsta fazele mele preferate sunt optimile și sferturile: jucătorii s-au filtrat suficient, dar au încă destulă energie cât să facă meciuri nebune și memorabile. 

Simona a avut și ea meciurile ei memorabile în Canada, contra Kuznetsovei în sferturi și a lui Kerber în semifinale. Înainte de ele, a expediat rapid și eficient jucătoare solide ca Pliskova sau Gavrilova. În finală a fost jucătoarea mai realistă și mai bine adaptată la situație. Ce vreau să spun este că un turneu este o campanie care trebuie dusă la capăt pe soare, ploaie, cu dureri de șale și adversare diferite ca noaptea de zi. Un titlu înseamnă imens de mult pentru orice jucător pentru că dovedește că acesta a depășit toate obstacolele diferite pe care i le-a scos în cale fiecare meci. Mi se pare de-a dreptul amuzant că Simona a reușit să ia titlul la simplu făcând și finală la dublu. Sper că asta înseamnă că abilitățile ei de manager de cursă lungă au crescut semnificativ: acum se descurcă nu numai cu simplul, dar și cu dublul!

E al doilea ei titlu mare de anul acesta, după Madrid – sezonul de hard începe bine. Însă trebuie să ne uităm la aceste titluri nu numai ca nume frumoase și strălucitoare care se transformă în puncte și bani ci, mai cu seamă, ca repetiții foarte importante pentru marile seri de gală: Grand Slamurile. Nu poți să duci la bun sfârșit două săptămâni dacă nu ai dus în mod repetat la bun sfârșit o săptămână sau o săptămână jumătate, trecând de aceleași jucătoare dificile de care vei da și la Slamuri în sferturi sau semifinale sau finală. Ca și la Slamuri, abilitățile necesare victoriei în finală sunt diferite de cele necesare pentru victoria în turul trei. Este imperios necesar ca Simona să creadă că are setul complet și la fel de necesar este să știe asta și celelalte jucătoare. Iar titlurile de la cingătoare sunt singurul mod prin care această credință devine realitate. 

 

Simona la simplu: 

* Al doilea turneu consecutiv la care câștigă titlul, după București.
* În carieră: 14 titluri – 8 finale
* Turneele câștigate: Nurnberg, Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate 2013), Doha, București (2014), Shenzhen, Dubai, Indian Wells (2015), Madrid, București, MONTREAL (2016)
* Cele mai importante finale: Roland Garros (2014), Singapore (2014), Cincinnati, Toronto (2015), Madrid (2014)

 

Îți place?
Cele mai noi