Simona, despre ce a învățat din ultimele meciuri cu Serena: "Dacă intru pe teren crezând că o pot bate, chiar o pot bate"

Adrian Țoca | 19 martie 2015

Declarațiile Simonei Halep de la conferința de presă de după meciul cu Carla Suarez Navarro arată o Simona din ce în ce mai încrezătoare. La timp pentru super meciul cu Serena Williams.

Așadar, Indian Wells are semifinala pe care toată lumea și-a dorit-o încă din momentul tragerii la sorți: Serena Williams – Simona Halep. După revenirea Simonei din meciul cu Suarez Navarro, Serena și-a făcut și ea partea ei de treabă, punând capăt invincibilității uneia dintre marile revelații ale anului, elvețianca Timea Bacsinszky (7-6, 6-3). Apoi, numărul 1 mondial s-a declarat gata de meciul cu Simona: „Cele două meciuri din Singapore au fost atât de diferite. Ceea ce contează cu adevărat e să fiu pregătită. Mă aștept ca Simona să joace un meci incredibil. Nu cred că am fost pregătită pentru așa ceva în primul din cele două meciuri din Singapore. Sunt gata de un meci în care ea să arate ce jucătoare nemaipomenită e capabilă să fie”, a spus Williams, citată de site-ul oficial al WTA.

Mai târziu, într-un interviu acordat TennisTV, Serena a răspuns la entuziasmul Simonei privind o reîntâlnire. „Eu sunt chiar mai entuziasmată decât ea. Mă uitam la acest posibil meci încă de la tragerea la sorți. Mă bucur că ea a ajuns până aici, mă bucur că eu am ajuns până aici, abia aștept să jucăm. Mi-aș dori să începem acum. Va fi foarte interesant”.

A treia victorie în trei seturi de la Indian Wells a amplificat interesul media prezente la turneul californian pentru Simona. Discuția de la conferința de presă s-a centrat pe câteva teme: potențialul (între timp transformat în realitate) rematch cu Serena, parcursul de regularitate al româncei, care continuă să câștige meciuri chiar și în condițiile unor începuturi mai slabe, sau asemănările și deosebirile dintre parcursul Simonei de anul trecut de la IW, versus cel de anul acesta.

Rugată să detalieze ajustările tactice pe care le-a făcut după primul set, Simona și-a explicat, mai întâi, motivele nervilor din primul set cu Carla Suarez Navarro.

“Primul set a fost un pic ciudat, pentru că am avut emoții la început, iar ea s-a dus la 4-0 foarte repede. Apoi am revenit, dar n-am putut să închid setul într-un mod favorabil mie. După aceea mi-am schimbat tactica, mi-am propus să intru mai mult în teren, să îmi deschid unghiurile mai bine și să iau mingea mai repede. De asemenea, am vrut să o fac să alerge cât mai mult, pentru că știu că are o deplasare foarte bună pe teren. Am încercat să joc mult mai agresiv și să-mi închid punctele repede”.

De ce a fost atât de nervoasă la început? “Am fost stresată pentru că știam că voi avea mult de alergat azi. O cunosc și știu că nu e niciodată ușor contra ei. Mă așteptam să jucăm două, trei ore; ea luptă mult și știe cum să își creeze avantaje și să profite de situațiile pe care i le oferi în timpul unui meci. Așa că am încercat să rămân în meci și să lupt pentru fiecare punct”.

„Nu e ușor să începi fiecare meci foarte bine, să joci tot timpul cel mai bun tenis al tău și să închizi meciul repede. Dar nu contează dacă pierzi primul sau al doilea set. Important e să continui să crezi că poți să-l câștigi”, a spus Simona, când a fost rugată să vorbească despre faptul că trei din cele patru meciuri ale ei de până acum au avut nevoie de decisiv, în două revenind de la 0-1 la seturi.

În schimb, chiar și așa, Simona crede că anul acesta joacă mai bine decât a făcut-o anul trecut la Indian Wells.

“E foarte plăcut să fiu din nou în semifinale aici, pentru al doilea an la rând. Totul e foarte frumos aici, mă bucur de acest turneu. Anul trecut am avut un turneu bun, dar acum deja pot să spun că e și mai bun decât în 2014. Simt mingea și jocul mult mai bine acum. Am mult mai multă încredere și cred că am șansa mea în semifinale. Voi fi gata de luptă și voi intra în meci cu convingerea că-l pot câștiga”.

Rugată să clarifice de ce crede că turneul de anul acesta e mai bun decât cel de anul trecut, Simona a detaliat: “Nu cred că anul trecut am simțit jocul la fel de bine ca acum. Acum simt că pot să-mi impun jocul și să domin la sfârșit”.

“Când spui că simți jocul mai bine acum, deși ai avut mai multe meciuri de trei seturi, este pentru că ai arătat că poți să-ți păstrezi calmul intact în astfel de situații grele? Asta înseamnă că simți jocul?”, a venit o altă întrebare. “Da. Sunt mai încrezătoare acum, după astfel de meciuri. Când ai încredere în tine, simți că totul merge în direcția pe care o vrei, de aceea spun că simt jocul mai bine”.

A fost întrebată apoi dacă percepția ei asupra circuitului s-a schimbat, plecând de la o recentă declarație a lui Genie Bouchard, care spunea că se simte în postura vânatului, spre deosebire de anul trecut, când ea era vânătorul. Simona: “Nu pot să spun decât că fiecare jucătoare este acum extramotivată să mă bată, deoarece sunt în top. Am fost în aceeași situație, deci cunosc bine sentimentul. Acesta e motivul pentru care tot repet că e foarte important fiecare meci, că fiecare joc în parte e o provocare pentru mine. Așa că nu mai simt presiune sau că sunt vânată. Dacă stai relaxată, dar concentrată, restul nu contează. Nimic altceva nu contează dacă-mi fac jocul meu, nici rezultatele”.

Conferința a avut loc înainte de meciul dintre Serena și Bacsinszky, așa că Simona a fost rugată să discute despre fiecare potențială adversară în parte. Bineînțeles, episodul Singapore nu putea fi uitat, așa că un jurnalist a vrut să știe dacă meciurile de atunci vor fi în gândul Simonei. “Atunci a fost o zi mare pentru mine, o zi mare de tot. Cea mai mare, să zicem”, a spus Simona, zâmbind. “Dar nu vreau să mă gândesc la acel turneu, pentru că s-a jucat în alte condiții. Acolo am jucat indoor și eram în grupe. Nu simt că are relevanță vizavi de ce va fi aici. Dar chiar și așa, sunt încrezătoare și am șansa mea să câștig. Știu, de asemenea, că Serena e o jucătoare puternică și știe cum să managerieze fiecare situație care poate să apară în timpul unui meci”.

„Ce ai învățat din cele două meciuri cu ea din Singapore?” – a venit ultima întrebare. “Am învățat că, dacă am curajul să intru pe teren gândindu-mă că pot s-o înving, chiar se poate întâmpla asta, chiar pot să câștig. În schimb, dacă sunt prea emoționată și stresată, îmi e mult mai dificil să joc împotriva ei. Trebuie doar să crezi, să te duci pe teren ca să-ți faci jocul și să încerci tot ce se poate face în ziua respectivă”.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi