Simona: "Am experiență în momentele importante ale turneelor"

Adrian Țoca | 3 iunie 2014

Victoria cu Sloane n-ar fi putut avea un timing mai bun și va avea un efect pozitiv dublu pentru Simona: pe de o parte, încrederea pe care o capătă învingând un adversar pe care ea îl vede de calitate. Pe de altă parte, adversarul învins e exact cea cu care fusese comparată când vine vorba de ce înseamnă “succes la Slamuri”. Motiv suficient pentru ca un subiect ținut în viață artificial să dispară definitiv. Simona are ținte mai importante de acum înainte.

Dacă nu ar fi o jucătoare foarte bună de tenis, Simona Halep ar putea fi o cronicară foarte bună de tenis. La fel cum face și pe teren, Simo ajunge foarte ușor și repede la miezul problemei. Din trei vorbe îți face un rezumat concis și corect a ceea ce tocmai s-a întâmplat pe teren. Cu bune și cu rele; nu lasă nimic deoparte. Identifică rapid cheile unui meci într-o manieră foarte… jurnalistică. Analiza ei cuprinde esențialul, dar nu trece cu vederea nici detalii secundare, dar importante, cu care întregește tabloul și cu care își conturează imaginea în ochii celor care o ascultă. Toate astea cu fraze scurte, la obiect, reușind în același timp să nu pară rece, ci înțelegătoare și prietenoasă.

Dincolo aceste detalii, am mai observat un lucru la conferința de presă de după meciul cu Sloane Stephens. La primele trei, Simona a glumit, a fost foarte detașată, zâmbitoare, aproape expansivă. Nu că n-ar fi zâmbit și de data aceasta, dar azi mi s-a părut all-business. Ceva de genul: gata, s-a terminat încălzirea, urmează lucrurile cu adevărat serioase, să ne concentrăm numai pe ele. Mi se pare că Simona este nu doar foarte asumată, ci și foarte angajată în ceea ce face acum, că elimină orice detaliu inutil din peisaj și că își dedică absolut toate resursele scopului final pe care îl are la Paris. 

Simona și teoria turneelor mici

Pe lângă felul în care și-a radiografiat jocul, mi-a mai plăcut la Simona azi cum a respins teoria “turneelor mici”, avansată de unul dintre ziariștii americani prezenți la conferință. Și aici se impune o paranteză, pe un subiect pe care voiam de ceva vreme să-l amintesc.

Unii jurnaliști de tenis de peste Ocean au câteva „obsesii”, pe care le reiau ocazional în articole. Prima dintre ele o reprezintă cifrele. În State, statistica sportivă are mare succes la public (vezi, mai nou, curentul foarte favorabil pentru data journalism), așa că atenția excesivă dată cifrelor în sporturile nord-americane se răsfrânge deoseori și spre tenis. Care e un sport cu destulă aplecare către stats, dar nu atât de mare, sau de utilă, precum în baschet sau în baseball. Așa se explică insistența cu care ați citit prin presa de afară despre recordul frumos pe care îl are Sloane în turneele de Grand Slam.

O altă „obsesie” este teoria care împarte tenisul în “Slamuri și restul”. Jon Werheim, care scrie pe tenis la Sports Illustrated, a numit, în reacția lui de după meci, celelalte turnee de tenis drept “sandwich fillers”. Cu alte cuvinte, de umplutură. Apoi, plecând de aici, a făcut o întreagă construcție, reluând discuția despre “turneele mici” ale Simonei. 

Este evident pentru toată lumea că e o diferență de importanță dintre Slamuri și celelalte turnee (acum, cel puțin, pentru că istoria tenisului cuprinde și momente mai puțin relevante pentru cele 4 GS). Faima, palmaresul și banii se împart la GS-uri, nu în alte locuri. Știu și că publicul american este foarte rar atras de ce se întâmplă în restul circuitului. Dar mi se pare fundamental greșit să retrogradezi atât de drastic turnee cu tradiție și cu greutate. Roger Federer spunea acum ceva timp, pe aceeași temă, că nu i se pare ok să se folosească formula de “turneu de pregătire”. Era la Roma, cred, și urma, bineînțeles, Roland Garros-ul. Federer a argumentat că turneul de la Roma este suficient de mare, că reprezintă o miză enormă în sine și nu este doar o altă ocazie de a strânge două, trei meciuri în picioare. Djokovic, ceva mai recent, a reluat același discurs, cu aceleași argumente precum Federer.

De ce am făcut acest ocol? Pentru că e o tendință în scriitura de tenis de afară: e suficient ca un autor să pună în circulație o idee, argumentată suficient sau nu, și toți ceilalți o preiau ca pe un fact, fără să o mai filtreze. Automat, ideea se acreditează ca atare și rămâne ca un fel de pecete aplicată unui jucător, fiind folosită apoi obsedant. Cineva a scris la un moment dat că Simona are mult succes în „smaller tournaments” și așa a rămas. Deși, de la acele „smaller tournaments” de anul trecut s-au mai întâmplat foarte multe alte lucruri bune cu Simona în the big tournaments (Și nu, nu Sloane are neapărat o vină; ea n-a făcut decât să răspundă unui șir neîntrerupt de întrebări pe subiect).


E importantă însă o precizare: nu cred și nu am crezut niciodată că ziariștii din presa din afară „au ceva” cu Simona. Am mai scris în alte ocazii că e doar o legendă, și le înțeleg logica din spatele mediatizării târzii a Simonei. Nu spun că Werheim, sau alții, ar fi bagatelizat meritele Simonei. Ceea ce spun este că teoria turneelor mici e greșită și incompletă. Sau incomplet argumentată.

Mi-a plăcut, spuneam, felul în care Simona a degajat această idee. A argumentat, relaxată, că n-a jucat doar turnee mici. Că a făcut deja sferturi la AO, că a câștigat Doha și a făcut finală la Madrid. A uitat să amintească și de semifinala de la Indian Wells, practic al cincilea turneu al lumii, jucat chiar în SUA, o competiție care are de toate: și bani, și faimă, și istorie, și lipici la jucători.

Mai târziu, pe segmentul de limba română al conferinței, Simona a revenit, cu un surâs, pe subiect: “Am avut multe momente importante la turnee, chiar dacă toată lumea tot spune că sunt turnee mici. Nu știu dacă sunt chiar atât de mici. Și la Madrid am avut un turneu foarte bun. Nu prea-mi pasă ce spune lumea, eu am încredere în mine și încerc să pot cât pot eu de bine tot timpul, indiferent de ce turneu e. Am început să privesc și Grand Slam-urile ca pe un turneu normal, bineînțeles că are o presiune în plus, dar mă bucur că sunt în sferturi și sper să nu mă opresc aici. Și să nu mă opresc nici la următoarele meciuri”.

Până la urmă, care experiență e mai importantă? Simona a făcut un comentariu foarte elocvent: “Contează foarte mult să poți să termini un turneu, să câștigi un titlu; eu am multă experiență în momentele importante ale turneelor de toate felurile”.

Plus, când i s-a indicat că traseul ei de până acum n-a cuprins nume foarte mari, a spus asta: “Poate că adversarele mele n-au fost foarte bine clasate, dar toate au fost luptătoare, au jucat un tenis bun. Am și eu un avantaj acum, că sunt numărul 4 și am un culoar mai ușor față de anul trecut, când am venit aici și am jucat din primul tur cu o jucătoare de Top 20. Fiecare își face avantajul ăsta luptând la alte turnee și progresând, ca să ajungă favorită și să aibă un culoar mai bun la Grand Slamuri. Dar despre adversara de azi nu pot să spun că e o jucătoare slabă. E și ea în top și cu siguranță că foarte curând va fi în top 10”.

Cu alte cuvinte: joci tenis pentru trofee. Și pentru Slamuri, da, dar mai sunt și alte trofee mari. Pentru marea majoritate a sportivilor (exceptând, să zicem, cazuri precum Nadal sau Clijsters), ca să ajungi la trofee mari, un clasament bun ar fi indicat. Un clasament bun îți aduce un culoar mai bun la Slamuri. Ca să obții clasamentul bun, ai nevoie să începi de jos. Și să câștigi și turnee mai mici. După care e cazul să confirmi și la turneele mai mari. Simona a făcut toate astea.

Din această perspectivă, cred că victoria cu Sloane n-ar fi putut avea un timing mai bun și va avea un efect pozitiv dublu pentru Simona: pe de o parte, încrederea pe care o capătă învingând un adversar pe care ea îl vede de calitate. Pe de altă parte, adversarul învins e exact cea cu care fusese comparată când vine vorba de ce înseamnă “succes la Slamuri”.

Motiv suficient pentru ca un subiect ținut în viață artificial să dispară definitiv. Simona are ținte mai importante de acum înainte.

Sloane: „De ce ar fi Simona subestimată?”

Interesant e că și Sloane a avut o replică pe subiect la conferința ei. Probabil mai puțin dispusă să asculte aceleași întrebări la nesfârșit, americanca a fost mult mai expeditivă când a fost întrebată, rezultând următorul dialog:

Reporter: “Este Simona subestimată? Nu e un nume cunoscut. Nu are prea mult glamour, o aură, lucruri de genul acesta”. Sloane: De ce ar fi subestimată? E locul 5 în lume (n.a. citatul original). De ce ar subestima-o cineva? Reporterul s-a apărat: “Nu la clasament mă refeream, ci că nu e cunoscută”. Sloane: “E pe 5. E un motiv serios pentru care e atât de sus în clasament. Cred că o mulțime de oameni dintre cei care urmăresc constant tenisul o recunosc când dau peste ea la televizor”.

Ce a mai spus Simona:

dacă durata scurtă a meciurilor ei e un avantaj, sau ar fi fost mai bine să fie testată

“E un avantaj să joc mai puțin, îmi place să termin meciurile repede și să am timp să mă recuperez până la următorul tur. Așa e stilul meu, de a încheia meciurile repede și de a juca foarte repede în timpul punctului. Mă bucur că am putut să termin patru meciuri în două seturi, că n-am pierdut niciun set, dar următorul meci va fi foarte greu și va trebui să fiu pregătită pentru o adevărată luptă”.

despre Svetlana Kuznetsova

“Are un joc special pentru zgură, am jucat cu ea la Stuttgart, m-a bătut acolo dar am fost foarte aproape să câștig eu, e o jucătoare foarte puternică, dar sper să-mi fac treaba, să-mi fac jocul și să nu fac pasul în spate. Să joc agresivă și să-mi deschid bine terenul. Am încredere în șansa mea și o să lupt, bineînțeles, pentru a câștiga”.

despre o potențială rivalitate pe termen lung cu Sloane

Nu cred că s-a născut o rivalitate. Sunt obișnuită să am adversare foarte puternice, mă aștept ca adversarele să mă și bată, accept orice, eu îmi văd de drumul meu, e loc de toate, nu am de ce să fiu rivala cuiva, sau cineva să-mi fie mie rivală. Eu mă uit cu plăcere la acest sport, să-mi fac treaba cât pot de bine și să nu încurc pe nimeni altcineva.

despre jocul pe zgură și suprafețe

“Ai mai mult timp să te gândești la punct, să alergi. Îmi place să joc pe zgură, dar nu cred că mai este suprafața mea cea mai bună. Am jucat foarte bine pe hard și îmi place să închid punctele rapid. Am jucat bine pe toate suprafețele. Mai rămâne să îmbunătățesc mai mult pe iarbă, deoarece nu am jucat chiar atât de bine anul trecut”.

cum se simte reprezentând România

“Mă simt grozav să-mi reprezint țara aici. E un sentiment incredibil”

dacă se simte pregătită să câștige turneul

“Sunt încă departe de asta, deocamdată sunt abia în sferturile de finală și am un meci greu în turul următor. Cred în șansele mele, dar nu mă gândesc mai departe. Acum să mă concentrez pe următorul tur”.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi