Sezonul de tenis a pornit! Iar româncele câștigă deja. Cea mai simpatică și plină de necunoscute dintre săptămâni oferă șase turnee, plus revenirea lui Fed

Adrian Țoca | 2 ianuarie 2017

Nu-i săptămână mai așteptată ca prima a anului, nu-s turnee așa de mici mai prețuite decât cele din săptămâna de debut. Rareori va fi un 250 scanat cu mai multă atenție decât un turneu aparent banal, precum Auckland, nu sunt orașe care să sune mai bine zilele astea decât Brisbane, Doha sau Shenzhen. La acesta din urmă, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Simona Halep au obținut primele victorii românești pe tablourile principale ale noului sezon. 2017 s-a pus în mișcare! Back to business as usual.

Așa-i că primele zile ale anului sunt absolut delicioase în circuit? Toată lumea pleacă de la zero, e vară și bine în emisfera sudică, eroii noștri preferați s-au întors pe terenuri, iar tenisul e printre foarte puținele sporturi active în această perioadă. Gata cu așteptarea, gata cu retrospectivele, am lăsat în urmă pe nesuferitul de 2016 și suntem pregătiți cu forțe proaspete să înfruntăm, ca niște fani adevărați, o farfurie plină cu meciuri. Totul pare posibil. 

Prima săptămână a sezonului primește puncte bonus la interesul generat. Australian Open e după colț, așa că aproape nimeni nu-și permite să nu joace. Asta înseamnă tablouri burdușite cu nume importante, meciuri tari încă din start și o sumedenie de teme de discuție. Aruncăm o privire la ce-i interesant în primele turnee ale anului, propunându-ne să nu uităm că sezonul e lung, iar posibilitățile sunt nenumărate. Tenisul s-a întors! 

WTA

Shenzhen 

Simona Halep a debutat și ea cu victorie la Shenzhen, precum reușiseră Monica Niculescu și Sorana Cîrstea înaintea ei. Câștigătoarea ediției din 2015 a turneului de la Shenzhen a învins-o pe Jelena Jankovic, 6-1, 3-6, 6-3, într-un test ideal pentru startul de 2017, familiar și suficient de solicitant. Jelena a pus-o la treabă pe româncă, dar într-un final n-a mai putut ține pasul când s-a împărțit meciul, la punctele importante de pe linia de sosire. Simona a concretizat 4 mingi de break din 5 oportunități și a încheiat cu un raport de 24 de lovituri direct câștigătoare versus 12 erori. 

În turul al doilea, Simona va avea o adversară pe care n-a mai întâlnit-o până acum: fie Shuai Peng, fie Katerina Siniakova. Timea Babos ar putea fi adversara din sferturi, iar Konta sau Sevastova, învinsa ei din finala de la București, ar urma în semifinale. Pe partea de sus a tabloului, lângă Agnieszka Radwanska, favorita 1, le avem pe Sorana Cîrstea și pe Monica Niculescu, ambele câștigătoare în turul 1, cu Kukova (6-3, 4-6, 6-4), respectiv Kai-Lin Zhang (5-7, 6-1, 6-3). De asemenea, Simona și Monica refac perechea de dublu care a impresionat anul trecut, la Montreal, și-s favorite 4 pe un tablou unde Raluca Olaru și Olga Savchuk încep anul ca favorite 3. 

Brisbane

Cinci dintre cele opt jucătoare prezente în Singapore debutează în noul sezon aici, în frunte cu Angelique Kerber, care, da, începe anul ca numărul 1. Iar tabloul e garnisit. Nu mai devreme de sferturi am putea avea reeditarea finalei de la Rio, Kerber – Puig, iar în semi, reeditarea celei de la USO, Kerber – Pliskova. Campioana din Singapore e cap de serie 2 și va fi captivant să vedem ce va face Cibulkova în noua ei calitate de Top 5. Muguruza și Kuznetsova sunt pe partea de tablou a slovacei, așa-i că după un Garbine – Kuznetsova, ar fi fain de revăzut un rematch Sveta – Domi? Irina Begu a fost pe tablou, dar a pierdut în turul 1 cu Kasatkina, cu care face pereche pe tabloul de dublu.

Auckland

La câteva zile după ce și-a anunțat logodna cu co-fondatorul Reddit, Alex Ohanian, Serena Williams pornește la drum într-un sezon plin de enigme în ce-o privește: va porni în urmărirea lui Margaret Court și ale ei 24 de Slamuri? Va mai fi motivată? Va juca mai mult sau mai puțin? Va mai rezista fizic? Deocamdată, un turneu mic, de încălzire, în Noua Zeelandă, unde n-a mai jucat până acum și unde le mai regăsim pe Venus Williams și pe Caroline Wozniacki. 

Bonus: Cupa Hopman

Nu-s puncte în joc, dar cine mai ține cont de asta? La Perth se petrece revenirea lui Roger Federer, care folosește o competiție neoficială, pe echipe, pentru a bifa primele meciuri competitive după o pauză de o jumătate de an, cea mai lungă a carierei. Roger, care a mai jucat Hopman Cup în ceea ce pare a fi o altă eră, va face pereche cu Belinda Bencic, la rându-i, revenită după probleme de sănătate. Elveția e în grupă cu Franța (Mladenovic/Gasquet), Germania (Petkovic/Zverev) și Marea Britanie (Watson/Evans), în ceea ce pare o idee potrivită pentru revenirea treptată la fitnessul de concurs pentru Federer. În cealaltă grupă sunt Australia (Gavrilova/Kyrgios), Cehia (Hradecka/Pavlasek), Spania (Arruabarrena/F.Lopez) și SUA (Vandeweghe/Sock), iar distribuția celor opt echipe oferă destule motive ca să ținem un ochi spre Hopman Cup în această săptămână aglomerată.

ATP

Brisbane

Turneul australian și-a atras o audiență solidă în ultimii ani, când a reușit să-l aducă la start pe Roger Federer. Elvețianul nu mai joacă anul acesta, dar organizatorii l-au adus în schimb pe Rafa Nadal, cel care renunță la Doha ca punct tradițional de start al sezonului. E o primă întrebare importantă pe care o propune 2017 și la care puțini știu unde să caute răspunsul: Cum va reacționa Rafa în acest an? Un intersezon mai lung ar trebui să-l fi refăcut din punct de vedere fizic, aducerea lui Carlos Moya în staff e un plus, un semn că ibericul e departe de a se fi resemnat. Motivația e și ea acolo. Primele semne sunt încurajatoare: Rafa a câștigat turneul neoficial de la Abu Dhabi, cu victorii la Berdych, Raonic și Goffin. Nadal, care deschide cu Dolgopolov, s-ar putea reîntâlni cu Milos în sferturi, într-un meci mult mai relevant. Raonic, acum al treilea jucător al lumii, iubește condițiile de la Brisbane, unde a făcut finală în 2015 și a câștigat titlul în 2016, de fiecare dată cu un joc excelent. Pe cel de anul trecut l-a dus și la Melbourne, unde a arătat poate cel mai bine din tot sezonul. 

Pe lângă cei doi, pe tablou mai sunt Wawrinka, favoritul 2, Nishikori, favoritul 3, și Dominic Thiem, cap de serie 4. De asemenea, Dimitrov e aici, iar bulgarul e în fața unui an în care ar cam trebui să se decidă ce vrea să facă cu cariera lui. Lucas Pouille a avut un 2016 excelent, iar un traseu bun la Brisbane l-ar putea propulsa de ce nu, printre favoriții din linia doi de la AO. Da, suntem în 2017 iar astfel de idei au sens.  

Doha

Am scris Doha mai sus și mi-am amintit prompt de tenisul smintit de bun pe care l-a jucat Novak la turneul de anul trecut, cu Rafa. Iar ideea că Novak Djokovic nu este nr. 1 la început de 2017 a sunat, pentru o secundă, ca una dintre acele fake news care ne-au asediat anul trecut. Andy Murray este liderul mondial la start de sezon și-s toate șansele să stea acolo cel puțin o jumătate de an. Andy spunea că e interesat să-și maximizeze jocul atât la AO, cât și în perioada dintre AO și RG, în care tradițional suferă o cădere, în special în februarie și martie. A venit la Doha de data asta ca să “schimbe ceva“. În mod normal, nimic n-o să se schimbe când vine vorba de finală, adică anul nou ar începe cum s-a terminat cel vechi, cu un Murray – Djokovic. Pe tablou mai sunt clasicii Berdych și Tsonga; e interesant de văzut ce mai au în sac pentru sezonul acesta. Plus Goffin, finalist la Abu Dhabi. 

Chennai

Turneul din India obișnuia să-l aibă la start pe Stan Wawrinka, iar rezultatele de aici i-au folosit la Melbourne. Acum, cap de serie 1 e Marin Cilic, care va trebui să demonstreze că va putea vedea partea plină dintr-un an precedent cu maxime precum titlul de la Cincy sau minime precum eșecurile dramatice din finala Cupei Davis sau cu Federer. O suită de jucători precum Bautista, Ramos, Paire, Klizan sau Coric sunt printre favoriții tabloului.

Tablouri

ATP: Brisbane, Doha, Chennai
WTA: Brisbane, Shenzhen, Auckland
Hopman Cup

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi