Roger și Stan, aproape de finala mult dorită, francezii joacă la Roland Garros; Spania și Serbia, în pericol

Adrian Țoca | 12 septembrie 2014

În weekend se joacă semifinalele Cupei Davis 2014, dar și opt meciuri de Playoff, fiecare cu câte o poveste interesantă în spate.

Cupa Davis se întoarce în acest weekend, cu al ei sistem de desfășurare în permanență contestat, cu dramele ei interminabile, cu spectacolul care nu lipsește aproape niciodată.

A devenit aproape un obicei ca la fiecare rundă din țintarul Cupei Davis să se reia veșnica discuție despre formula pe care o urmează venerabila competiție. Sunt două tabere mari și late: pe de o parte, contestatarii, cei care acuză calendarul de desfășurare împrăștiat în timp și spațiu, susțin că “o dată pe an” e prea mult și cer modificări de substanță, care să atragă mai mult public la o competiție “depășită și îmbătrânită”, care cere prea mult de la jucători: trei seturi din cinci, trei zile la rând. Pe de altă parte a baricadei stau romanticii, cei care susțin că totul e bine așa cum este acum, că farmecul Cupei Davis stă tocmai în acele lucruri pe care prima categorie le vrea schimbate.

“Nu e bine! Cupa Davis pierde pentru că nu-i aduce la un loc pe cei mai buni jucători din lume, în același timp și în același spațiu”, spun primii, cerând un turneu final ca la fotbal, eventual organizat la doi ani. “Ba ar fi greșit! Nu avem nevoie să-i aducem pe cei mai buni din lume, Cupa Davis dă unor anonimi șansa de a deveni eroi naționali peste noapte. Ce altă competiție din tenis mai poate face asta? În plus, nu de un alt turneu similar ca durată cu Slamurile are nevoie tenisul”, spun alții.

Ambele tabere au dreptate și ambele greșesc, dar pentru că lucrurile nu se pot schimba peste noapte, va mai trece ceva timp până când se vor implementa schimbări dramatice. Ca și în alte discuții, probabil că jucătorii vor avea un cuvânt greu de spus într-un final, și n-ar fi exclus să vedem, în curând, o mișcare în acest sens, cel puțin până generația actuală mai are cu ce negocia, înainte de a părăsi scena.

Ce-i drept, sunt puține numele mari din tenisul masculin care să-și fi declarat o aversiune fățișă față de Cupa Davis, dar, pe de altă parte, n-ai cum să nu interpretezi drept mesaje subliminale nenumăratele absențe din competiție ale jucătorilor de top. Dacă ne raportăm din nou la Big Four, ca la orice altă discuție, toți cei patru au lipsit mai mult sau mai puțin, atunci când calendarul sau planurile personale au primat. La fel de adevărat e că am văzut, nu o dată, jucători (indiferent de clasament) care au dat totul într-un weekend de Cupa Davis prelungit, în care au jucat două sau chiar trei meciuri de cinci seturi, apoi s-au resimțit în săptămânile următoare din circuit, în care au pierdut în serie.

Și totuși, ITF ascultă și ia aminte. Unul dintre acele detalii pe care numai Internetul le observă: pe site-ul Cupei Davis a apărut, în tăcere, un nou tagline de promovare pentru venerabila competiție: “The World Cup of Tennis”. Va fi un prim pas pregătitor pentru o viitoare schimbare în identitatea și conceptul turneului?

Una dintre principalele acuze ale contestatarilor o reprezintă pierderea momentumului. Etapele de desfășurare sunt ATÂT de rarefiate, încât suporterii pur și simplu uită, sau își pierd entuziasmul oferit de precedentul rezultat, și trebuie să o ia de la capăt de fiecare dată, să lege firul întrerupt. La fel și în cazul jucătorilor, a căror formă poate să oscileze de la o rundă la alta. Unde mai pui numărul mare de meciuri irelevante care trebuie jucate doar ca să fie la număr.

Așa că, înainte de a vedea ce se întâmplă în weekend, să facem un rezumat rapid a ceea ce s-a întâmplat anul acesta în Cupa Davis:

Turul 1

La final de ianuarie și început de februarie am avut turul 1 în Grupa Mondială. Timingul, ca de obicei, destul de prost pentru fani, încă în mahmureala de după un Slam (AO), ca și acum de altfel, când evenimentele de la US Open sunt încă proaspete și parcă au nevoie de ceva timp pentru a fi comprimate.

Principalul rezultat a fost eliminarea Spaniei. Lipsiți de Nadal, recent învins în finala de la Melbourne, dar și de Ferrer, ibericii au dat peste o echipă a Germaniei prea puternică, de care au fost învinși cu 4-1. Victoria a adus însă râcă la nemți, care s-au certat între ei pe motiv că titularii n-au mai vrut să joace în ziua a treia, cea în care meciurile nu mai aveau nicio însemnătate (era deja 3-0) – asta, apropo de una dintre durerile de cap pe care le provoacă Davis Cup. Publicul s-a supărat, Federația s-a supărat, iar Germania a jucat și ea cu echipa a doua în runda viitoare.

Cu eliminarea de la Australian Open încă proaspătă, Novak Djokovic a zis și el pas, iar sârbii, lipsiți de Tipsarevic și cu un Troicki încă suspendat, n-au mai avut nicio soluție pentru meciul cu Elveția. Probabil că Wawrinka ar fi fost suficient pentru victorie, dar Stan, surprinzătorul campion din urmă cu câteva zile de la AO, a primit un sprijin neașteptat: Roger Federer, cel care inițial anunțase că foarte probabil nu va juca, a decis să vină. Elvețienii au câștigat ușor și au trecut, după ani buni, de turul 1.

Altă nație de prestigiu în Cupa Davis, Argentina, s-a văzut învinsă de Italia, în vreme ce SUA a pierdut acasă duelul orgoliilor cu Marea Britanie. Proaspăt promovați, britanicii au profitat de prezența lui Andy Murray, de forma oribilă a lui Sam Querrey și de alegerea dubioasă a suprafeței de joc, zgura. Măcar arena a fost simpatică (embeduită într-un stadion de baseball).

S-au calificat în liniște Cehia, dubla campioană en-titre, și Franța.

Sferturile

În aprilie s-a jucat runda a doua. Elveția, în continuare cu Federer și Wawrinka (de acum era cert că Roger și Stan au obiectiv clar Cupa Davis), a avut mari emoții acasă, cu Kazahstanul, dar până la urmă au pus lucrurile în ordine și au recuperat de la 1-2 după primele două zile.

Marea Britanie n-a mai făcut față unui alt meci pe zgură și a pierdut în deplasarea cu Italia lui Fognini (3-0 clar cu Murray). Germania, cu echipa de rezerve cum spuneam, a cedat onorabil cu Franța, 2-3. Iar Cehia și-a văzut în liniște de treabă: 5-0 cu Japonia.

Ce se joacă în acest weekend. Două semifinale cu mult buzz: Franța – Cehia, Elveția – Italia

Contestat de unii, formatul vine cu alegeri fermecătoare precum cea pe care și-au permis-o francezii, gazde în semifinala cu Cehia. Cum altfel am mai fi văzut noi tenis de înaltă clasă la Roland Garros, în luna septembrie? Numai în Cupa Davis ar fi posibil.

E clar că francezii au planuri mari anul acesta, iar echipa pe care o pot alinia pentru acest meci poate susține aceste planuri. Lotul lui Arnaud Clement e compus din Tsonga, Monfils, Gasquet și Benneteau. Și, apropo de locul de desfășurare, comparând head-to-head-urile individuale, îți dai seama ce diferență mare poate face locul și suprafața. Gael Monfils, de exemplu, are amintiri dintre cele mai plăcute pe zgura de la Roland Garros. Spre exemplu, acolo e singurul loc unde l-a bătut, din patru meciuri directe, pe Tomas Berdych, omul numărul 1 al campioanei en-titre. Și n-ar fi exclus ca Monfils, care începe această semifinală anunțat doar la dublu, să fie introdus pentru unul dintre meciurile zilei a treia.

Pe lângă Berdych, care joacă în meciul 1 cu Richard Gasquet, cehii îl au pe Lukas Rosol ca numărul doi la simplu, preferat lui Stepanek, păstrat pentru dublu. Rosol e neînvins în patru meciuri pe zgură în Cupa Davis, dar n-a jucat niciodată în această competiție cu un jucător clasat în Top 20. Tsonga va fi adversarul în meciul doi. Monfils/Benneteau – Stepanek/Vesely e, în teorie, meciul de dublu, dar sunt foarte posibile schimbări, cu plauzibila introducere a lui Berdych alături de Stepanek, mișcare care a dat mereu roade în trecut. 

Evoluția lui Berdych, complet ieșit din formă, va fi, probabil, decisivă. Tomas are victorii importante cu toți francezii, dar forma lui e discutabilă la acest moment, departe de nivelul arătat în startul sezonului. Fără un Berdych eficient, șansele Cehiei de a-și prelungi seria de 11 victorii consecutive în Cupa Davis scad dramatic.

Dacă francezii și-au chemat fanii într-un loc cu atâta greutate precum Roland Garros, Elveția primește Italia la Geneva, indoor. Sunt așteptați 18.000 de spectatori în tribune, iar interesul este imens în Țara Cantoanelor, unde toată lumea simte, bineînțeles, oportunitatea pe care o au Federer și Wawrinka în față. Meciul cu Italia e cu siguranță disproporționat, dar în Cupa Davis s-au mai văzut surprize de proporții. Cu două opțiuni atât de spectaculoase precum Roger și Stan, Elveția e mare favorită contra vecinilor care îi propun pe Fognini și Bolleli la simplu. Ultimul a fost preferat lui Seppi, ieșit din formă, și va deschide semifinala înfruntându-l pe Federer.

Care Roger a trecut rapid peste dezamăgirea înfrângerii cu Cilic și s-a regrupat acasă, concentrându-se pe noul obiectiv. Cumva, asta îl și ajută pe elvețian să uite ușor de US Open: Cupa Davis n-a fost, poate, niciodată atât de aproape pentru el. “La Federer, timpul are o altă valoare decât la restul: înțelege și digeră repede înfrângerile, oricât de grele ar fi. Se consumă cinci minute, apoi, gata, e pregătit să meargă mai departe și să glumească, să zâmbească împreună cu cei din jur”, spunea Paul Annacone. Federer a zâmbit mult la antrenamentele de dinaintea celei de-a doua semifinale de Cupa Davis pe care o joacă în carieră. Precedenta nu s-a terminat deloc bine: într-unul dintre cele mai faimoase meciuri din prima parte a carierei sale, RF a pierdut de la 2-0 la seturi și 5-3 în setul trei un meci dramatic cu Lleyton Hewitt, jucat pe Rod Laver din Melbourne.

“Am mers la Melbourne cu 8 sau 9 jucători”, și-a amintit Roger, “iar Stan era unul dintre ei. Mă bucur că a fost și el parte din experiența de atunci, că are la ce se raporta și știe foarte bine cum au evoluat lucrurile de-a lungul anilor pentru noi, la bine și la greu. Oamenii vorbesc și acum de ultima finală a Elveției, cea de acum 20 de ani, și sper că vor vorbi și peste 20 de ani de o finală în care sper să ne calificăm noi acum”.

Speranțele Italiei stau în Fabio Fognini, dar fascinantul Fabio n-are indoor hard-ul drept cea mai bună performanță a sa. În ciuda unui bilanț de 14-3 în meciurile jucate pentru Italia, Fognini are două înfrângeri chiar indoor. Nici bilanțul său cu Federer/Wawrinka nu e grozav: Fabio nu se numără printre cei care le dau dureri de cap celor doi elvețieni (1-3 cu Stan, 0-2 cu Federer). Și chiar dacă Fognini va reuși o surpriză, e greu de spus dacă Simone Bolleli, în ciuda revenirii puternice la formă, are armele să îl susțină cu o a doua surpriză.

Evident, planul Elveției va fi să închidă meciul încă din primele două zile și să-i menajeze pe cele două staruri în ultima zi. Indiferent cine va câștiga în cealaltă semifinală, Elveția va juca în deplasare în cazul calificării în finală. Ar fi cireașa pe tort într-un final aglomerat de sezon.

Serbia, Spania, meciuri grele în Playoff

Se joacă și meciurile din Playoff-ul pentru Grupa Mondială. Practic, acum se decid echipele care vor juca la anul în primul tur. Într-un sistem precum cel al Cupei Davis, e foarte simplu să retrogradezi, indiferent de tradiția sau lotul pe care îl ai în spate. E suficient ca jucătorii tăi de bază să sară peste câteva meciuri și necazurile își fac apariția. E cazul Serbiei, care se vede lipsită iar de Djokovic pentru o deplasare nu tocmai prietenoasă în India. După US Open, Novak a preferat, explicabil, să meargă acasă la soție, care așteaptă curând primul copil (se pare, un băiețel), așa că sârbii vor trebui să se descurce cu Lajovic și Krajinovic contra Bhambri și Devvarman. Totul s-ar putea decide însă la dublu, unde sunt piesele grele: Bopanna/Paes vs Zimonjic/Bozoljac.

Adesea, criteriile geografice decid campanii întregi. O deplasare într-o zonă îndepărtată a globului (în special raportat la locul în care sunt concentrate turneele ATP ale acelui moment) riscă să influențeze opțiunile jucătorilor și performanța echipei în sine. Spania, de exemplu, e în mare pericol în acest baraj-capcană cu Brazilia, meci programat pe zgura indoor de la Sao Paulo. Ibericii merg acolo cu Andujar și Bautista-Agut, versus Bellucci și Dutra Silva. La dublu e iar meci de top: Melo/Soares vs Lopez/Marrero.

Spania și Serbia în Grupa 1 la anul? Ar fi ciudat, dar și alte țări puternice sunt în pericol. Unele dintre ele au ceva noroc că pot alinia cea mai bună echipă acum. De exemplu, SUA, care îl are din nou la dispoziție pe John Isner (alături de Querrey) și a ales hardul, de această dată, pentru barajul cu Slovacia (indoor, Chicago).

Argentina nu îl are pe Del Potro (nici dacă ar fi fost recuperat n-ar fi jucat), așa că va miza pe Leonardo Mayer și Carlos Berlocq în meciul cu Israelul lui Dudi Sela. Meciul se joacă în Statele Unite, din rațiuni de securitate. Apropo de Delpo, el a anunțat zilele trecute că încă nu e refăcut și va absenta și în circuitul asiatic. Speranța lui pentru revenire este acum segmentul indoor din Europa.

Una dintre țările care-și permite deseori să organizeze meciuri pe iarbă e Australia, care primește acasă, la Perth, echipa Uzbekistanului (Istomin, Dustov). Australienii mizează pe starul în devenire Nick Kyrgios, al cărui cel mai faimos rezultat se leagă de iarbă, și pe veteranul Lleyton Hewitt, cu siguranță revigorat numai de mirosul de gazon.

Și încheiem cu meciul Olanda – Croația, care ar putea fi prima apariție oficială post-US Open pentru cea mai nouă descoperire a ATP, campionul de la Flushing Meadows, Marin Cilic. Deși și-a petrecut ultimele zile într-un adevărat turneu de presă pe la toate televiziunile și publicațiile importante ale Americii, deși e cu siguranță extenuat fizic și emoțional, Cilic figurează în lotul croat care a venit la Amsterdam și e anunțat pentru meciul de dublu, alături de partenerul lui Florin Mergea, Marin Draganja. Și n-ar fi exclus să intre și la simplu, dacă situația o va cere, în ziua a treia. Deocamdată, croații mizează pe Delic și marea speranță Borna Coric, împotriva unei echipe olandeze cu Sijsling și Haase. Posibil inspirate, gazdele au ales zgura indoor pentru acest meci, ceea ce ar mai anula din efectul serviciilor lui Cilic.

Serios acum: de ce să se schimbe sistemul? Da, e neintuitiv și stufos. Da, e întins de-a lungul anului și nici nu se termină bine o ediție, că începe următoarea. Dar unde am mai vedea atâtea situații complexe, combinații ciudate între locuri și suprafețe de joc, conjuncturi alambicate, selecții (ne)inspirate și matchup-uri inedite – totul, pentru mize atât de mici și de mari în același timp? Cupa Davis e spectacolul lumii și poate că tocmai asta o ține în viață.

Îți place?
Cele mai noi